Atâtea lucruri de învăţat, atât de puţin timp

Dacă i-ai vedea pe stradă, ai spune că-s nişte maimuţe cu banul gârlă pe ei. Trebuie s-o recunoaştem: când vine vorba despre maşinile de teren, avem un bagaj de prejudecăţi nu numai în ceea ce priveşte vehiculul, dar mai ales pe conducătorul ei, chiar dacă, în realitate, nu ştim nimic despre el. Ne place să operăm cu imaginaţia şi asta e foarte creativ, dar proiecţiile care ne ies din căpşor sunt adesea poveşti pe care ni le spunem ca să ne domolim amăreala. Căci, în fapt, ceea ce gândim despre majoritatea celor care ne ies în cale nu-s lucruri neapărat frumoase, ci-s mai degrabă noduri în papură care să ne uşureze nefericirea. Read the rest of this entry »

Să fii bun cu alţii. Dar, înainte de toate, să fii bun cu tine.

Am un prieten care, de fiecare dată când îi sună telefonul sau primeşte un mesaj, se simte obligat să răspundă chiar dacă nu îşi doreşte să facă asta. Adesea văd în telefonul lui mobil un soi de GPS prin care oricine, la orice moment, poate să dea de el pentru că i se pare aiurea să nu răspundă, ca şi când celălalt ştie că el este acolo, dar evită să apese butonul verde şi să vorbească. Să ai un telefon mobil nu înseamnă să fii disponibil pentru un altul la orice oră din zi sau din noapte. Am libertatea de a vrea sau a nu vrea să vorbesc cu cineva fără să fiu îngrijorat că refuzul meu va crea situaţii încâlcite în care trebuie să dau explicaţii despre “de ce nu am fost de găsit”. Read the rest of this entry »

Marcel Proust (pe scaun) împreună cu Robert de Flers (stânga) şi Lucien Daudet (dreapta) într-o poză care a scandalizat-o pe mama scriitorului (1894). Se pare că cei doi erau iubiţii lui.

Am promis şi mi-am promis: termină de citit cartea şi abia pe urmă împuie blogul cu impresii! Dar nu pot să mă abţin şi dacă totuşi aş putea să mă abţin, ideile alea cu miez şi suc care-mi vin în minte în timp ce citesc rândurile s-ar usca precum tomatele la soare şi de-aş vrea să le reiau, mai târziu, cu aceeaşi intensitate cu care le-am simţit prima dată, nu mi-ar ieşi. Read the rest of this entry »

Anne Barlow, director executiv al Art in General din New York, este curatorul desemnat al BB5, care are loc între 25 mai şi 22 iulie la Bucureşti

Bienala de la Bucureşti este, poate, unul dintre cele mai importante evenimente de artă contemporană din România. În ceea ce mă priveşte, BB5, care anul ăsta va fi între 25 mai şi 22 iulie, este mişto pentru că ia lucrurile un pic altfel: nu pleacă de la vizual la teoretic, ci face tocmai invers.

De pildă, în 2012 tema este: Tactici pentru aici şi acum. Ce-nseamnă asta? Că-ntr-o lume în care totul se schimbă foarte repede, artiştii trebuie să găsească soluţii vizuale care să exprime rezistenţa la acest mod rapid de a trăi. Imaginaţi-vă deci la o serie de exprimări artistice ale căror scop final este să vă facă pe voi să trăiţi sentimentul rezistenţei. Read the rest of this entry »

Cauţi cu disperare: cheile de la casă pe care le-ai pierdut prin geantă, ochelarii de vedere care sunt, probabil, pe etajera de la baie, albumul preferat al trupei cutare prin magazinele de profil din oraş, bilete la concertul preferat, un ingredient anume fără de care mâncarea ta nu va avea specificul ăla din Asia cea mai îndepărtată. Cauţi tot felul de obiecte şi oameni. Cauţi chiar şi dragostea cu siguranţa că ea este mai uşor de găsit decât … banii pierduţi. Read the rest of this entry »

Printre picăturile mari şi nervoase de ploaie, oraşul apare ca o rufă înnecată la înmuiat într-un lighean vechi, plin ochi cu apă cu rugină şi un parfumant care te intoxică cu mireasma lui.

Deschid uşa şi-mi arunc rucascul roz cu inimi albe şi verzi pe bancheta din spate. Mă aplec şi-ncerc să-mi pun piciorul drept înăuntru dar bocancul negru cu ţinte loveşte scaunul şoferului. N-am eu picioare lungi, chiar deloc, dar de data asta am o problemă cu a mi le băga într-o maşină. Îmi proptesc talpa de partea de jos a spătarului, mă aşez, îmi trag şi piciorul stâng, apoi trântesc uşa şi spun adresa. Şoferul zice de două ori: DA, DA! şi continuă să vorbească la telefon. Ştiu că n-a auzit ce i-am zis şi că, undeva în drum, mă va întreba, din nou, unde vreau să merg. Read the rest of this entry »

În ce consta puterea de atracţie? Să fi fost vorba de mişcări, de versuri, de spectacolele grandioase?

Vă aduceţi cu siguranţă aminte de cartea, respectiv filmul “Parfumul” a lui Patrick Suskind, dar mai ales de scena finală în care Jean-Baptiste Grenouille face un parfum care răspândit în aer reuşeşte să-i facă pe oameni să-şi piardă controlul şi raţiunea. Într-o stare euforică, în transă, fiecare se iubeşte cu fiecare şi ar fi naiv să credem că în faţa ochilor avem o scenă de sex în grup. E mai mult de atât: uitate în aburul miresmei înnebunitoare, ruşinea, conştiinţa de sine, teama nu mai sunt o piedică. Ele fac loc unei personalităţi eminamente iubitoare, care caută să dea şi să primească afecţiune cu fiecare gest care invită la aşa ceva. Read the rest of this entry »

Să crăpi, dar să nu te spargi

Mi se întâmplă des să fiu între somn şi trezire când aud fie versuri din melodii, fie replici din filme, fie vorbe de duh spuse de vreun prieten sau altul. Momentele speciale sunt atunci când vorbe foarte deştepte sunt clocite de propria-mi minte prin asocieri de gânduri şi imagini pe care doar semi-conştienţa, în deplina-i creativitate, le naşte. Dar asta se întâmplă rar! Read the rest of this entry »

Pink pe coperta albumului “Funhouse” lansat în 2009

Încep alambicat: dacă ştii serialul “Californication” poate că ai trecut prin aceleaşi senzaţii, ca şi mine, urmărindu-l. În primul sezon eşti fascinat de viaţa tuturor. Toţi apar drept maturi cu coloană vertebrală şi orice s-ar întâmpla sau li s-ar întâmpla, nimic nu pare să-i zdruncine. Chiar şi atunci când viaţa pare la intersecţia dintre bodegă şi casă de toleranţă, nu poţi să nu fii fascinat de un soi de echilibru pe care parcă îl miroşi: băi, oamenii ăsţia au şi viaţă profesională, şi viaţă emoţională, şi viaţă sexuală, toate într-o balanţă de invidiat. Read the rest of this entry »

Vine o vreme când trebuie să te uiţi la tine cu microscopul: fie că o faci de bunăvoie, fie că sunt alţii care te-ntorc pe tine spre tine însuţi.

Când am început ca producător de segment pentru emisiunea “Sănătatea în bucate” habar n-aveam ce am de făcut. Trebuia să supervizez filmări şi fireşte că până când a trebuit să fac asta nu mai făcusem asta. Nu înţelegeam mare lucru, mi se părea că toţi vorbesc o limbă străină – cadre largi, medii, prim-planuri, ce naiba înseamnă toate astea? – şi mă simţeam oricum numai confortabil nu. În general aveam senzaţia de pierdută în spaţiu, oamenii ăştia se vor prinde că habar n-am ce fac, oh, God, oh, God! Read the rest of this entry »