Săpunul ”Păsărica fericită”, o modalitate de destindere a unei femei cu simțul umorului
Loredana Kaschovits nu a știut că, la 5 ani de la producerea pentru prima dată a săpunului pentru igienă intimă ”Păsărica fericită”, internetul va ”înnebuni”. Un articol din ziarul Libertatea, care a apărut la începutul acestui an, a făcut referire la acest săpun fără ca autorul lui să îi fi scris vreodată Loredanei Kaschovits pentru a o întreba care e povestea produsului, unul dintre multele care se regăsesc sub brandul românesc Luthelo. Sigur că și eu am fost printre cei care s-au amuzat datorită numelui, însă mai departe de ingeniozitatea lui am vrut să știu cine este persoana care a avut această idee. Un simplu nume promitea o poveste interesantă mai departe de caterinca de care a avut parte în presa scrisă, la radio și pe internet. Așa că i-am scris Loredanei, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani care locuiește în Sibiu de un an de zile și care a început să creeze săpunuri în anul 2010 dintr-o nevoie imediată: fiul ei suferea de dermatită și orice produs de pe piață îi irita pielea. Un săpun a dus la altul și azi vinde o gamă largă pentru nevoi diferite.
Loredana Kaschovits este creatoarea săpunului cu nume controversat, ”Păsărica fericită”
Read the rest of this entry »
Oameni care mă inspiră: mama și tata
”Băi, păi sunteți niște fraieri, d-aia sunt oamenii nașpa cu voi, că îi lăsați!”
Aveam vreo 15 ani când trânteam ușa de la dormitor, dădeam play albumului ”Nevermind” de la Nirvana și mă gândeam, pentru a nu știu câta oară, că părinții mei sunt pur și simplu prea buni. Mă rog, ”prea fraieri”, așa cum îi evaluam eu atunci. Deși unii oameni îi tratau urât fie pentru că nu le răspundeau cu aceeași eleganță la gesturi, fie îi ignorau complet, mama și tata au știut să stea mereu pe baricade. Cu cât cineva se arăta mai ostil, mai obraznic sau pur și simplu mai nesimțit în comportament când venea vorba despre ei, cu atât ei păreau să ridice un zid al bunăvoinței cu resurse de înțelegere, amabilitate și bunătate pe care nu am înțeles niciodată de unde le scot. Read the rest of this entry »
Into the Wild: cine suntem noi fără toate lucrurile și fără toți oamenii lângă care știm cine suntem
Christopher McCandless este un tânăr american care termină liceul și care decide să lase tot ce știa în urmă și să plece în lume, să afle cine este el, cu adevărat, în absența tuturor lucrurilor pe care le avea și a oamenilor pe care îi știa.
Termină facultatea cu note mari, este un atlet talentat și părinții lui speră că va urma, în continuare, Harvardul, pentru perfecționare, și va duce numele familiei mai departe, își va construi o carieră și îi va face pe toți mândri cu cine este și ce a reușit să facă cu viața lui. Numai că lui Christopher nu-i pasă nici cât negru sub unghie de toate astea. Lui îi place să citească și, pentru el, oamenii nu se măsoară în bunurile materiale pe care le au, nici în facultățile pe care le-au absolvit, nici în carierele pe care le au. Toate astea sunt reperele familiei lui, cu care el nu se identifică. Asta cu atât mai mult cu cât află că relația dintre ai lui este o minciună și că succesul profesional de care au parte i-a transformat în niște oameni lacomi și mândri care cred că un om are valoare numai dacă are bani, ca ei. Singura care-l înțelege și știe cum gândește el este sora lui, Carine. Read the rest of this entry »
This Girl Can: campania prin care femeile sunt încurajate să facă sport, indiferent de felul în care arată
Campania ”This Girl Can” a intuit foarte bine un aspect ignorat până acum de cei care promovează sportul ori programele sportive pentru amatori, anume că o imagine fizică mult prea aproape de perfecțiune s-ar putea mai degrabă să-i inhibe pe oameni decât să-i încurajeze să se apuce de mișcare. De aceea, campania din Marea Britanie a ales și a folosit în spoturile sale femei cu corpuri diverse și grade diferite de anduranță sportivă pentru a arăta că ORICINE poate face mișcare, indiferent de felul în care arată.
7 femei de pe tot cuprinsul Marii Britanii care fac sport și poveștile lor. Aceasta este ideea celei mai noi campanii naționale de promovare a sportului în rândul femeilor. Read the rest of this entry »
Kitchen Victim: ce nu te omoară în bucătărie, te face mai puternic
Cristina Mazilu și Ana Morodan
Este ora 16.00 și localul ăsta din mijlocul Bucureștiului, M60, deschis cu numai o lună de zile în urmă, e plin ochi. Lumea vine aici pe bandă rulantă pentru că se servește cafea de specialitate și a auzit numai de bine despre designul nordic și aerul mereu curat, pentru că nu se fumează. Dar tocmai din cauza asta, pentru Ana Morodan, o fumătoare înrăită, întâlnirea în acest loc e o piatră de încercare. Trebuie să depășească momentul așa cum știe ea mai bine, deci comandă un gin. “Cum, măi, fetiță, să nu se fumeze aici?”, o apostrofează pe Cristina Mazilu, prietena și colega ei din serialul web “Kitchen Victim”. La o primă vedere, despre Ana ai putea crede că joacă rolul veșnicei nemulțumite. În realitate, e un om care știe ce vrea și, deci, mereu se face cum vrea ea. “Dacă vrea să bea gin la ora 16.00 după-amiaza, atunci bea gin la ora 16.00 după-amiaza”, explică, scurt, Cristina personalitatea ca focul a Anei Morodan. Read the rest of this entry »
Oamenii din spatele cafelei de specialitate: Floriana Vlaicu
Floriana Vlaicu caută relația dintre oameni și cafea
Floriana Vlaicu era în primul de de facultate, la Timișoara, când și-a dorit să se angajeze. Toți colegii ei aveau deja un loc de muncă. Însă ea nu voia să facă orice, n-ar fi putut, de pildă, să lucreze într-un call center. Într-o zi însă a văzut că o cafenea care urma să se deschidă în centrul orașului, 700 Coffee Lounge, căuta oameni fără experiență, pe care să-i învețe ce înseamnă să lucrezi în spatele barului. Florianei i s-a părut interesant pentru că a fost mereu atrasă de mirosuri. ”Mi-au plăcut dintotdeauna. Bunica avea niște bujori mari, pe care nu i-am mai regăsit niciodată. Îți puteai băga toată fața în ei și miroseau incredibil”, spune ea. Au urmat două săptămâni de training în care a învățat ce înseamnă să lucrezi cu lichide. ”În barul ăsta aveam libertatea să experimentăm. Tot ce cream îi dădeam managerului să guste. Îmi zicea mereu: da, e foarte bună băutura, dar n-are nimic special. Asta mă motiva mereu, să încerc să fac alte combinații, cu mult mai tari, care să-l dea pe spate”, explică Floriana, în vârstă de 27 de ani. Read the rest of this entry »
Gabriel Dorissa: Skateboarding-ul mă face să privesc altfel orașul
Gabriel Dorissa face parte din Eroilor Mafia Skateboarding
foto: Nicolae Anghel
Ultimul combo pe care Gabriel Dorissa, de 22 de ani, l-a facut este nosemanual, revert switch manual, switch backside, flip out. Adică s-a ridicat pe cele 2 roți din față ale plăcii, apoi a făcut o rotire de 180 grade, pe urmă s-a ridicat pe cele 2 roți din spate ale skate-ului și, după aceea, a mai făcut un kickflip, adică s-a învârtit cu placa 180 de grade. Faza i-a reușit anul trecut, în vară, la Memorialul Renașterii din București. Locul este cunoscut mai bine drept “Țeapa”, “Cartoful pe băț” sau “Țepușa cu cartof”, unul dintre spațiile preferate de skaterii din capitală pentru că suprafața din marmură le permite să se dea așa cum își doresc. “Mi-a ieșit perfect! Am ridicat mâinile în aer de bucurie, dar, din păcate nu m-a văzut nimeni când l-am făcut”, râde Gabriel, care așteaptă cu nerăbdare să se urce înapoi pe skate. De trei luni de zile este în pauză după ce, în urma unui accident cu placa, și-a rupt parțial două ligamente. “Sper să mă pot da, din nou, peste una, două luni”, spune el.
Citește AICI textul integral.
