Atâtea lucruri de învăţat, atât de puţin timp

În piaţa Floreasca, cum intri pe prima uşă dacă vii pe strada Banu Antonache dinspre George Călinescu, lângă bancomatul Libra Bank, în faţa magazinului gol pe care scrie PESCĂRIE este o măsuţă cu un cântar. Deasupra lui, pe o foaie A4 scoasă la imprimantă scrie cu font 72, „cântar de control”. Este alb cu tuşe bleu ca cerul fără nori, vara, la mare. Sistemul este electronic şi cifrele se dau peste cap pe ecran dacă atingi vreun buton sau dacă aşezi cumpărăturile. Nu rezist tentaţiei şi, ca-n copilărie, îmi aşez palma pe el. Când presez, greutatea se schimbă. Chestia asta mă amuză la fel cum o făcea cu mulţi ani în urmă când, împreună cu bunica, veneam aici.

Aurica Dobrin are 56 de ani şi vinde în piaţa Floreasca de 20. Îmi spune că în 2004 a apărut legea care cere ca-n fiecare piaţă să existe un cântar de control cu care clienţii suspicioşi pot verifica marfa cumpărată. Doamna Aurica îmi vorbeşte despre cântar ca despre un judecător mut al pieţei care dă verdicte, incriminându-i pe comercianţii hoţi şi accentuându-le corectitudinea celor cinstiţi.

HG 348 din 18 martie 2004 a stabilit că furtul la cântar constituie infracţiune fiind incriminat în Codul Penal. Înşelarea prin folosirea unui instrument de măsurat inexact se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.

Aurica Dobrin spune că niciun client nu s-a dus vreodată să verifice pe cântarul de control marfa cumpărată de la ea. „Ce ţin în faţă, am şi-n spate. Contează să ai încredere în om.” Femeia, care locuieşte în Tărtăşeşti, comuna Chitila, ajunge în fiecare dimineaţă în piaţă pe la ora 7 – 7.30. Când nu vine cu cineva cu maşina şi trebuie să ia trenul, se trezeşte la 4.30 şi pleacă de acasă la 5. „Fac asta de-o viaţă”.

Îşi împreunează mâinile. Pe cap are un batic alb cu negru şi e îmbrăcată cu un pulover mov peste care are o vestă tip pufoaică. Peste pantalonii negri are un şorţ verde cu picăţele albe şi-n picioare teneşi. De lada în care ţine varza şi borcanele cu ardei iuţi are agăţată o icoană cu Iisus.

- Fără Dumnezeu nu e nimic. Când ne e bine şi când ne e rău, la El ne întoarcem faţa. Mie, azi, parcă mai mult ca niciodată, îmi e greu să-mi dau seama ce e bine şi ce e rău. Aşa că mă uit la icoană pentru îndrumare.

—

Textul a fost scris pentru cursul de jurnalism rătăcitor ţinut de Vlad Ursulean la Artskul.