Atâtea lucruri de învăţat, atât de puţin timp

Ce fac gesturile mărunte?

Astăzi Ştefan scria un intro la un material. Deodată s-a oprit. Şi-a ridicat privirea din taste şi-a întrebat aşa cum, de multe ori, ne întrebăm unul pe altul cum să terminăm o frază sau cum să formulăm o idee: ce fac gesturile mărunte? La aproape 12 ore am răspunsul. L-am aflat în autobuzul 131, undeva aproape de staţia Perla.

*

Am încercat, aproape mereu, să-i deranjez cât mai puţin pe alţii, cum ar spune englezul, să nu fiu needy. Mai ales în relaţiile cu foşti iubiţi am încercat să nu cer prea multe şi, mai ales, să nu am dorinţe (pretenţii le catalogam a fi) de tipul: aşteaptă-mă la aeroport când ajung nu-ştiu-unde sau când vin de nu-ştiu-unde, nu e nevoie să mă însoţeşti la cumpărături, pot să car şi singură sticla aia cu apă de 2 litri, da, îmi plac florile, însă nu-i nimic dacă nu-mi iei de ziua mea sau, pur şi simplu, fără niciun motiv. În realitate, mi-am dorit să fiu aşteptată, mi-am dorit să fiu însoţită la cumpărături şi mi-am dorit buchete cu flori.

*

În autobuzul 131 două prietene, cu vârsta peste 60 de ani, vorbesc despre biletele scumpe de la spectacolele de operă: peste 110 lei la unul anume care le împiedică, pe amândouă, să se ducă să-l vadă. Sunt femei frumoase, îmbrăcate elegant, care stau picior peste picior pe scaunele din autobuz şi-şi vorbesc cu “dragă”, echivalentul duiosului “love” din engleză atunci când vreun comerciant sau om aiurea ţi se adresează astfel în ţara unde totul e pe dreapta.

La Perla una dintre ele coboară. Cealaltă îşi scoate telefonul din geantă, formează şi îl duce la ureche:

- Sunt în 131. Vii să mă aştepţi la Băneasa? Da, dragule, sigur, îţi dau bip cu două staţii înainte să ai timp să ajungi. Da, m-am văzut cu X, ne mai vedem şi luni, mergem la teatru. Bine, dragă, îţi mulţumesc că vii după mine, cum ai făcut-o mereu.

*

Am coborât la prima, deşi mai aveam de mers încă o staţie.

Am început să plâng.

*

Asta reuşesc să facă gesturile mărunte. Să mişte.