Atâtea lucruri de învăţat, atât de puţin timp

Vă aduceţi aminte de momentul în care V o aruncă pe Natalie Portman în celulă ca s-o vindece de frică? O torturează până într-acolo încât, aflându-se în faţa morţii, Natalie Portman este pregătită pentru asta. Aşa că V o eliberează pentru că, de-acum, fata nu doar că nu mai are frică, dar odată cu asta poate să fie, cu adevărat, liberă. Nu doar liberă fizic, ci eliberată în spirit şi-n raţiune. Read the rest of this entry »

Cam aşa spunea scriitorul şi ministrul francez al culturii, Andre Malraux, pe când Războiul Rece atingea apogeul.

*

Însă un detaliu mi-a atras atenţia, anume că în traducerile în limba engleză, citatul lui (pe care nu îl ştiu în original, deci aştept lămuriri de la voi, cei ce ştiţi limba franceză) nu este tradus doar ca “the 21st century will be religious or will not be at all” ci şi ca “the 21st century will be spiritual or will not be at all”. Oare, în original, cum a sunat declaraţia lui Malraux? Read the rest of this entry »

… încep să mă plictisească.

*

Să vă explic la ce mă gândesc când spun asta.

*

Trăim în nişte timpuri în care, în ansamblu, lumea este nemulţumită. Nu contează de ce este nemulţumită, motivele sunt infinite: de la familie şi până la locul de muncă, orice este, practic, o sursă să te simţi ca naiba. Şi eu găsesc motive de insatisfacţie în multe, dar cu toate acestea … Read the rest of this entry »

Când nu ştii de ce parte a baricadei eşti, totul e confuz

Am citit şi împart cu voi. Ştiu că este o situaţie pe care o trăiesc din ce în ce mai mulţi.

“Până şi oamenii care se tem de iubire, o cer. Dar, în ceea ce-i priveşte, sunt incapabili să o primească. Ei vor ca iubirea să vină într-o formă şi măsură absolut perfecte. Şi ea nu vine niciodată aşa. Adevărata iubire vine din esenţă, nu din aparenţă. Ea este practică şi imediată, nu ideală şi abstractă. Oamenii care nu pot privi dincolo de aparenţe, nu-l vor recunoaşte niciodată pe cel iubit – nici chiar atunci când acesta se află în faţa lor. Read the rest of this entry »

În cartierul Floreasca nu a fost zi, vară sau iarnă, în care să nu ieşim la joacă. Părinţii noştri, ca şi părinţii copiilor de azi, lucrau 8 ore pe zi, dar atunci când ajungeau acasă ştiau că au o misiune clară: noi trebuia să ajungem în parc. Dacă mulţi dintre părinţii de azi sunt prea obosiţi ca să mai facă asta pentru copiii lor, ai noştri au fost exemplari din acest punct de vedere şi nu-mi aduc aminte zile în care să inventeze scuze ca nu putem ieşi pentru că am avut o zi lungă. Aşa ceva nu exista. Read the rest of this entry »

Numele meu este Coca Bloos

Zilele trecute, o prietenă povestea că, la un moment dat, în magazinul în care lucra a intrat cântăreaţa Anna Lesko. Venise să lase o sumă anume de bani pentru nişte parfumuri pe care le cumpărase.

- Să-i spui lui X că am trecut pe aici, îi spune Anna Lesko prietenei mele, care o întreabă:

- Şi dvs. cine sunteţi?

Bineînţeles că prietena mea ştia cine este Anna Lesko, dar felul în care aceasta asumase că toată lumea ar trebui să ştie cine este ea a enervat-o pe A. care i-a dat replica pe care am considerat-o a bit genius.

Anna Lesko a ieşit furioasă din magazin. Read the rest of this entry »

“Trei iubiţi” pictat de Théodore Géricault în 1817. Din fericire, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în romanul lui Jeffrey Eugenides, în tabloul ăsta totul e vis şi armonie.

Te iubesc! Dar tu-l iubeşti pe altul. Altul nu se iubeşte nici măcar pe sine, dărămite pe altcineva? Read the rest of this entry »

Dacă visezi la un şef deştept care să urle la tine din iubire şi din dorinţa de-a te face mai bun, atunci filmul ăsta o să-ţi placă

… şi dacă vine uşor înseamnă că nu-i suficient de bun.

*

Experienţa mea şi a altora arată că pentru lucrurile serioase te vei da, negreşit, de ceasul morţii. Nu te speria! Nu e vorba că ţie ţi se întâmplă toate lucrurile nasoale sau că ţi-e scris în frunte să te perpeleşti până la epuizare ca să-ţi iasă ce-ţi doreşti. Read the rest of this entry »

Am tot mai puţine opinii! Nici măcar nu-s înţeleaptă în sensul lui “le am, dar le ţin pentru mine, doar dacă mă întreabă cineva le scot din cutia Pandorei şi le revărs”.

*

De când, în ultimii 2 ani, să zicem, dau tot mai mult peste argumentul “fiecare crede ce vrea, despre asta e democraţia, asta înseamnă să fii liber” m-am gândit că nu mai are prea mult sens să încerc să formulez vreo opinie despre ceva devreme ce e posibil, ca destul de rar, să mai ajung la vreun numitor comun cu cineva pe vreo temă, oricare ar fi ea.

*

Şi-apoi opinia nu prea are valoare la nivel argumentativ întrucât ea pare să se bazeze mai degrabă pe experienţe personale şi credinţe cu care, în cap şi-n inimă, ne simţim pur şi simplu confortabil fără dovada că, în realitate, ele are fi bune la ceva. Întrebuinţată astfel, opinia are mai degrabă efect “placebo”: gândul X ne bucură şi ne creează starea Z de bine. Sau invers. Şi ne simţim rău.

*

Totul devine atât de vast şi, nu-s prima care o zice, caracterul înaintării în vârstă nu-i nici pe departe lămuritor. Dimpotrivă!

*

Cred că tocmai v-am spus opinia mea despre opinie, aşa-i?

În “The Iron Lady”, Meryl Streep este minunată în rolul lui Margaret Thatcher, prima femeie prim-ministru din Occident

“Cum vă simţiţi?”. Iată întrebarea care o enervează pe Margaret Thatcher. Viaţa nu este despre ceea ce simţi, ci despre ceea ce faci. Urmărind filmul “The Iron Lady”, asta pare să fie mantra după care “doamna de fier” a Marii Britanii şi-a ghidat existenţa. Read the rest of this entry »