Uncategorized

De ce mă gândesc mai mult la genocidul din Cambodgia decât la Revoluţia Română

În primul rând, cred că este vorba despre faptul că, în 21 de ani, nu am văzut niciun loc amenajat care să povestească şi care să explice ce s-a întâmplat în timpul comunismului în România şi ce a fost, de fapt, cu revoluţia. În schimb, în Cambodgia, locurile care amintesc de existenţa genocidului nu doar că există, dar dovezile despre ce s-a întâmplat atunci sunt la îndemână, de la fotografii, până la documente, până la morminte comune găsite şi transformate în locuri de pelerinaj. Şi-ar mai fi ceva, faptul că, deşi au trecut 31 de ani de la evenimentele din perioada khimerilor roşii, abia recent au început procesele care să-i condamne pe oficialii acelui regim, pe cei care mai sunt, de fapt, în viaţă. Motivul pentru care judecata a început aşa de târziu are de-a face şi cu un context politic corupt, dar şi cu un sistem judiciar al cambodgienilor precar plus faptul că mulţi dintre oficiali, urmând a fi judecaţi pentru crime împotriva umanităţii, trebuiau să dea socoteală şi reprezentanţilor altor naţiuni ai căror cetăţeni au murit în timpul genocidului, deci până s-a adunat om cu om din întreaga lume, a mai durat puţin. Vreo 3 decenii, aşa. Nu în ultimul rând, problema banilor, a nevoii de sume foarte mari, a făcut ca iniţierea judecăţii să se tărăgăneze până în februarie anul trecut când Ducele, şeful închisorii S-21 de la Tuol Sleng, a fost, în sfârşit, adus în faţa comitetului de judecători, cambodgieni şi internaţionali. Ca să fiu sinceră, în timpul celor două săptămâni petrecute în Cambodgia, am aflat mai multe despre genocid decât aş putea afla despre Revoluţia Română, decât am aflat, de fapt, atât în cei 21 de ani care au trecut de atunci, cât şi în cei patru ani de facultate de ştiinţe politice. Cât despre un proces care să-i aducă în faţa justiţiei pe cei care au deservit, criminal, sistemul de atunci, nu cred că poate fi vorba. Poate în alţi zece ani.

*

Perioada khimerilor roşii se referă la anii cuprinşi între 1975-1979 când Pol Pot ajunge la cârma partidului comunist din Cambodgia. Mă rog, Pol Pot ajunge în fruntea partidului mai devreme, în 1962, însă se retrage atunci în junglă pentru a scăpa de prinţul Sihanouk, liderul Cambodgiei. Şi-n junglă a stat, în tăcere, până în 1975 când a fost momentul propice să preia puterea.

Lucrurile au stat, pe scurt, cam aşa: în junglă, Pol Pot formează o armată de guerrilă, Khimerii Roşii, şi porneşte lupta împotriva prinţului. În 1970, Statele Unite invadează Cambodgia ca să-i îndepărteze pe nord vietnamezi (cu care purtaseră războiul din Vietnam, ştiţi voi, Lennon, imagine all the people, tralalala) din preajma taberelor americane, însă nord vietnamezii avansează în junglă, se întâlnesc cu khimerii roşii şi se împrietenesc cu ei. Între timp, pentru că americanii nu-i mai găsesc pe nord vietnamezi, se hotărăsc să-i „caute” cu bomba aşa că între 1969-1973 bombardează graniţa Cambodgiei cu Vietnamul până reuşesc să ucidă cam 150.000 de ţărani cambodgieni. Ups! Cambodgienii sunt nervoşi, adică prinţul ce învârte când americanii ucid de zor la populaţie? În cele din urmă, în 1975, Statele Unite se retrag, cu tot cu trupe, din Vietnam, iar guvernul cambodgian, incapabil şi corupt, pierde şi susţinerea cetăţenilor şi pe-a americanilor. E timpul lui Pol Pot să iasă din junglă cu promisiunea unei vieţi mai bune. Găluşcă pe care cambodgienii, furioşi şi enervaţi de monarhie, o înghit. Deh, în asemenea situaţii, doar speranţa de mai bine rămâne. Ah, şi dacă vă gândiţi că poate nimic din ce-a urmat nu s-ar fi întâmplat dacă US nu bombarda Cambodgia în căutare de vietnamezi rebeli pe care nu i-a găsit niciodată, e în regulă. Şi eu m-am gândit la asta. Dar ce rost are să ne închipuim ce-ar fi putut fi? *grin

Pe 17 aprilie 1975, khimerii roşii vin din junglă la oraş, în capitală, în Phnom Penh şi sunt primiţi cu flori şi ovaţii de locuitori. În fapt, ceea ce au făcut, dar oamenii încă nu ştiau, a fost să ocupe Cambodgia. Ceea ce a urmat e de neînţeles, pentru toată lumea, până în ziua de azi. Întrebarea principală: de ce, cu puterea în braţe, au omorât totuşi 2 milioane dintre proprii cetăţeni, bărbaţi, femei şi copii deopotrivă? Din această cauză, azi, populaţia Cambodgiei e una foarte tânără, majoritatea celor de vârstă matură şi bătrâni murind în închisori sau lagăre de concentrare.

În 1978, în decembrie, vietnamezii se sesizează că ceva e putred în Cambodgia şi formează Kampuchean National United Front of  Salvation. Ăştia, împreună cu armata, încep asedierea Phnom Penhului pe care îl ocupă pe 7 ianuarie 1979. Regimul khimerilor roşii ajunge la final. Mă rog, teoretic. Practic, noua administraţie, aflată sub control vietnamez, în următorii zece ani, e alcătuită din foşti oficiali ai khimerilor roşii, acum reconvertiţi (sună familiară schema?)

Cu toate porcăriile astea, Naţiunile Unite, în loc să întindă gâtul a panică, o face şi mai de porc pentru că, în 1982, votează astfel încât Cambodgia să-şi păstreze locul în Adunarea Generală, loc ocupat de un fost khmer, Thiounn Prasith. Funny, nu? NU! Încearcă să-şi spele păcatele în 1993 când îi ia locul de sub fundul criminal şi trimite trupe de menţinere a păcii în Cambodgia ca să încerce instaurarea unui regim democratic. Oh, mighty US!

Abia în 1997, Cambodgia instalează Khimer Rouge Trial Task Force, un cadru legal prin care se încearcă începerea urmăririi penale şi condamnării responsabililor cu atrocităţile dintre 1975-1979. N-ajunge departe fiindcă la cârma guvernului cambodgian e Hun Sen, fost cadru khmer, care întârzie votarea propunerii. Zice că nu-s bani. Aşa că alte state încep să dea câte puţin, câte puţin, să se-adune şi să înceapă oamenii treaba. În 2006, secretarul general al UN la acea vreme, Kofi Annan, nominalizează 7 judecători care să participe la proces, iar în mai, acelaşi an, ministerul de justiţie cambodgian aprobă cei 30 de judecători, cambodgieni şi din alte ţări, care vor conduce procesele. Pe 17 februarie 2009, este adus în faţa justiţiei Ducele. Este primul caz oficial de condamnare după 3 decenii de la cele întâmplate. D-aia zic, mai avem şi noi o şansă.  Ok, şi Ducele e foarte bătrân, şi alţi oficiali la fel şi nici ai noştri nu-s mai voinici, dar cine ştie?

*

Trailerul pe care vi l-am ataşat este de la filmul New Year Baby şi a fost prezentat elevilor din Ion Neculce în cadrul proiecţiilor de film One World. Am fost acolo ca să le povestesc ce am văzut în Cambodgia.

Dacă vă interesează ce se mai întâmplă cu procesele, intraţi pe www.cambodiatribunal.org. Este site-ul oficial. Şi dacă sunteţi prin Cambodgia şi aveţi chef, puteţi să vă duceţi la procese. Sunt publice.

Despre muzeul genocidului am scris şi am pus poze aici, iar despre Câmpiile Morţii, aici.

Anunțuri
Standard

Un gând despre „De ce mă gândesc mai mult la genocidul din Cambodgia decât la Revoluţia Română

  1. Pingback: tropical survival guide » Blog Archive » Meanwhile, prin cartier..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s