Uncategorized

Dexter şi adevărurile unui criminal în serie

După fiecare episod din Dexter, am vrut să scriu pe blog. Am ajuns la sezonul 5 şi, în sfârşit, fac asta.

Dexter e un sociopat şi-un criminal în serie şi totuşi ne place fiindcă omoară oameni vinovaţi de care sistemul nu reuşeşte să se ocupe. E un fel de Spiderman, Superman, Catwoman, oricare supererou vreţi voi şi misiunea lui este de-a crea o lume mai bună. Misiunea lui secundară, că aia primară este aceea de a-şi linişti, cu fiecare crimă, impulsul de-a ucide. În timpul nopţii e legiuitor, în timpul zilei e analist de pete de sânge în poliţia din Miami.

Personal, am un alt motiv pentru care îmi place Dexter, anume felul în care analizează, ca observator, oamenii din jur, reacţiile lor, relaţiile dintre ei. Chiar şi dacă rolul lui nu era acela al unui tip lipsit, în mod patologic, de sentimente, observaţiile lui îmi par, de cele mai multe ori, adevărate. Şi observaţiile astea cu care sunt de acord, venind de la un criminal în serie, fie el doar personaj, ar trebui să-mi dea de gândit că ceva e în neregulă cu mine. Dar niciodată n-am crezut că ceva e în neregulă cu mine aşa că de ce aş începe acum?

Ca să fiu sinceră, într-un fel, mă regăsesc în felul în care Dexter vede lume. Nici eu, prin natura mea, nu-s o tipă nici prea emotivă, nici prea emoţională şi, aproape niciodată, comportamentul meu nu e dominat de emoţii. Ca şi Dexter, de multe ori nu înţeleg de ce necesităţile oamenilor trebuie să fie dublate şi de un sentiment foarte puternic care, în cele din urmă, îi acaparează până într-acolo încât nu te mai poţi înţelege cu ei. Sigur, poate fi ego-ul, poate fi nevoia de control, pe care nici Dexter, nici eu nu le avem. Dar avem disciplină.

Dacă scriam despre Dexter mai devreme poate aş fi ţinut minte, poate ar fi trebuit să scriu, observaţiile pe care le face, la începutul fiecărui episod, despre anumite situaţii. Sunt multe pe care le-am agreat şi cu care, în continuare, rezonez şi poate că să dau aici mostre, ar fi fost util.

Am să fac asta acum.

Needless to say I have some unusual habits, yet all these socially acceptable people can’t wait to pick up hammers and smash their food to bits. Normal people are so hostile.

People fake a lot of human interactions, but I feel like I fake them all, and I fake them very well. That’s my burden, I guess.

I chose Rita because she is, in her own way, as damaged as me.

Dogs don’t like me because of what I sometimes do to their masters.

I dream I’m floating on the surface of my own life, watching it unfold.

There are no secrets in life, just hidden truths that lie beneath the surface.

I can kill a man, dismember his body, and be home in time for Letterman. But knowing what to say when my girlfriend’s feeling insecure…I’m totally lost.

All you can do is play along at life and hope that sometimes you get it right.

Sometimes you just want to forget who you are altogether.

Somehow it’s reassuring knowing I’m not the only one pretending to be normal.

The problem with acting normal is that normal people get into stupid situations. (preferata mea)


Standard

Un gând despre „Dexter şi adevărurile unui criminal în serie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s