Uncategorized

GoMentorship – Femei excepţionale – Cori Grămescu

Cori Grămescu, antrenor de fitness şi owner al Lady Fit. Poză de aici.

„Ştiu să număr până la 10 în 4 feluri diferite”, a spus Cori, referindu-se la faptul că femeile care vin la sport fac asta în momente diferite ale zilei şi că, în funcţie de asta, sunt mai în formă sau mai obosite, deci motivarea, în funcţie de ora din zi, vine pe alt ton.

Bunicii i-au spus anul trecut: „Tu când începi să munceşti?”

Primele cuvinte pe care le-a spus: „alta mama, alta tata, alta papa” – „am vrut altceva toată viaţa mea.”

„Când eram mică, mi-am dorit să am lampa lui Aladdin, să mi se îndeplinească repede toate dorinţele. Şi acum, la 27 de ani, încă îmi doresc asta.”

„Mereu m-am oprit la timp din a nu face greşeli, ca pe marginea unei prăpastii.”

„Seria de alegeri greşite se termină la un moment dat, dar mă bucur că le-am făcut. E singurul motiv pentru care am ajuns unde am ajuns azi.”

„Dacă eşti primul pe o piaţă şi singurul, n-are cum să nu meargă bine”, spune Cori despre începerea cursurilor de pilates în România în 2006.

La 25 de ani pierde tot. Rămâne cu o datorie de 100.000 de euro şi o casă la bancă. Morala: „când produci mulţi bani, încearcă să nu-i cheltui pe toţi” şi „până şi eu pot greşi” (epic lines)

„În antreprenoriat, când greşeşti, plăteşti.”

„Când crezi în ceva, altcineva te va crede. Asta mi s-a întâmplat şi mie.”

„Acum muncesc de luni până sâmbătă. Înainte petreceam de joi până duminică.”

„Dorinţa onestă de-a face lucrurile mai bune se simte, se vede şi motivează.”

„Lucrez în primul rând cu mintea şi cu sufletul omului. Greutatea e un efect pentru ce nu merge bine în viaţa noastră şi asta le învăţăm pe clientele noastre.”

Interesul pentru sport în România, în uşoară creştere.

„Corpul bombardat o să te lase baltă la un moment dat; e ca o relaţie în care există un abuzat şi-un abuzator.”

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s