Uncategorized

GoMentorship – Femei excepţionale – Liliana Preoteasa

Liliana Preoteasa, Director în Ministerul Educaţiei. Foto de aici.

Toată viaţa a fost foarte curioasă. În şcoală era cunoscută drept „fetiţa întrebătoare” pentru că punea multe întrebări.

Până în clasa a 12-a era convinsă că va face limbi străine, însă a ajuns la matematică pentru că o înţelegea uşor. Raţionamentul pentru care a dat la matematică: „N-o să mă fac profesor, dar aş vrea ca măcar să-mi placă facultatea.” A ajuns, în cele din urmă, profesor.

A fost repartizată, după admitere, la Colegiul Sfântul Sava unde a ajuns să fie şi director, ocazie cu care copiii s-au deschis, au început să aibă iniţiativă; odată cu anii 1990, 20 de profesori, stâlpi ai liceului, au plecat de la Sava pentru că nu înţelegeau „democraţia”. Unele lucruri au mers departe, elevii punând în curte cruci cu numele anumitor profesori pentru că, evident, nu-i plăceau.

Când a acceptat să devină inspector la Ministerul Educaţiei, a fost încurajată de soţ. Peste ani, sătul de venirile târzii acasă ale soţiei şi de munca nocturnă a acesteia, i-a spus: „M-am săturat să te văd că vii acasă şi corectezi extemporale sau pregăteşti subiecte pentru altele”. Ea i-a răspuns: ” Tu ai vrut, eu ţi-am zis că nu vreau să mă duc.”

„E important să faci ce-ţi place; să fii la serviciu e, în principal, o chestie nasoală, dar dacă îţi place treci peste lucrurile mici şi neplăcute.”

De când e în Minister, din 1998, şi până în prezent, a lucrat sub 10 miniştri ai educaţiei! Fiecare credea că „lumea începe cu ei.”

„Matematica îţi dă onestitate; dacă eşti învăţat să demontrezi şi să ţi se demonstreze ceva, nu poţi accepta neadevărul; poţi accepta ceva neadevărat doar dacă ţi se demonstrează că aşa este.”

„Întrebarea fundamentală la matematicieni: dar de ce?”

Sfatul ei de carieră pentru tineri: să-şi aleagă ceva ce le place, care „să te poată stimula 20 de ani, dar care are deschidere şi spre altceva, dacă te plictiseşti.”

Cel mai important în lucrul cu copiii e să-ţi placă mult de ei „pentru că pot avea reacţii care te vor scoate din minţi.”

Referitor la profesorii de azi, „din păcate se recrutează treimea inferioară, în loc de treimea superioară.”

„Lipsa de consideraţie vizavi de educaţie a adus-o în starea de azi. Oricine crede că îşi poate da cu părerea despre actul educaţiei.” Nu e vorba doar despre salarii, e vorba că dacă cineva îţi repetă timp îndelungat că eşti idiot, o să ajungi s-o şi crezi.

„Ca să te simţi bine, trebuie să-şi faci singur treaba. Şi-ncă ceva în plus.”

Standard

5 gânduri despre „GoMentorship – Femei excepţionale – Liliana Preoteasa

  1. am incercat sa discut cu liliana preoteasa probleme sau anumite probleme de invatamant preuniv.dar incercarile facute in 2005 sau lovit de sa zicem incapacitatea de intelegere deaceea s-a ajuns aici fapt covarsitor demonstrat si de prof.dr.mircea orasanu

  2. problema este ca matematica este cu totul altceva exact ce s-a discutat o vreme sau s-a scris dar degeaba si char daca s-a dus o campamie oricum nu conteaza mai ales in cazul unor profesori de catre fortele malefice pe care le cunoastem si sunt prezente ,ei acestea sunt treburi pe care liliana preoteasa le stie ,si desigur si amanuntul ca cei care se ocupa de matematica si care devin insuportabili scriind adesea in urul sau despre aceasta,in loc sa se ocupe cu altceva ca apare o multime de tot felul sau sa nu se mai ocupe de invatamant ,cum sugera si liliana preoteasa ,ca aceste merge si tot merge si iar mere

  3. problema a fost expusa pe larg dar probabil ca ceva nu merge asa cum spunea si cristian alexandrescu care impreuna cu liliana preoteasa au spus ca au alte treburi ce atata carte si matematica ce altceva n-avem devfacut cam asa gandea si dir.adj.mihai de la caragiale in 1977 o buna membra de partid demna de partidele actuale

  4. problema este ca si liliana preoteasa spunea avem nevoie de oameni noi de o gandire fata munca sau sa scrie ceva usor sau de loc pe loc,incetisor ,ca sa nu incarcam mintile elevilor ca acum incat nu merge cum s-a vazut la bac,asa ca ii dam afara pe cei care se agita cu munca sau cu scrisul ce rost este sa scrii sau sa muncesti a spus-o si omul de nadejde cristian alexandrescu a fost expusa pe larg dar probabil ca ceva nu merge asa cum spunea si cristian alexandrescu care impreuna cu liliana preoteasa au spus ca au alte treburi ce atata carte si matematica ce altceva n-avem devfacut cam asa gandea si dir.adj.mihai de la caragiale in 1977 o buna membra de partid demna de partidele actuale intrucat cum remarca si prof.dr.st.gheorghita sau altii despre care acum nu se mai stie nimic ce rost are atata munca si la fel a practicat si daniela nedelcu fost sef care aprecia mult noua metodologie adica sa nu fie prea mult incat ce s-a gandit sa-i dam afara si a spus si prof.dr. mircea orasanu si iata a spus si ultimul rezultatele stralucite de la BAC, in acest an

  5. nici vorba caci nu merge deci intelegeti ca ce fac fac pentru iar situatia in invatamant este datorita lor ,incercand sa foloseasca politicul care este limitat j mental,deci n-are cum sa abordeze problemele vitale ale invatamantului,si din start politicul este decimat desi se incapataneaza sa acapareze ,ori toate eforturile la esecuri in invatamant ,si asta inseamna manuakle proaste ,elevi si absolventi care au capotat,si politicukjinduieste acum sa puna mana pe ceea ce a renuntat sau prin liliana preoteasa si toata tagma de astfel de indivizi cum ar fi cristian alexandrescu ,si cei cu politicul fara nici o exceptie ,caci noi am continuat activitatea,caci adevarul din pamant a rasarit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s