Uncategorized

Tabu de aprilie

Corina pe coperta Tabu de aprilie şi într-un pictorial candy fresh

Coperta asta mi-a fost dedicată. Ei nu ştiu asta, dar când am văzut-o, am exclamat: „Coloooooors!”. Îmi place mult ce-au făcut Laura Cârnici, stilist şi Bogdan Stângă, fotograf şi sunt sigură că o să vă placă şi vouă pentru că această copertă cred că sparge tiparele copertelor cu care eraţi obişnuiţi. E vie, e fresh, e primăvăratică.

În interiorul revistei, ca de obicei, aveţi multe lucruri foarte interesante să citiţi şi luna asta am venit cu extra poveşti pentru că avem un supliment TLC unde puteţi găsi istoriile a cinci femei extraordinare care au meserii mai puţin obişnuite.

Editorialul Cristinei Bazavan se numeşte „Un minut”. Trebuie să-l citiţi ca să aflaţi ce se poate întâmpla în 60 de secunde, însă la final Cristina vă îndeamnă să vă acordaţi, în fiecare zi, un minut de linişte.

Mihai Dan Zarug este debutul acestei luni. Artizanul, care concepe haine pentru bărbaţi, deşi mie mi se par unisex, este una dintre cele mai interesante surprize ale anului, un om dedicat şi articulat, execută lucruri fabuloase şi vorbeşte impecabil despre ele. Materialul e semnat de Sînziana Pop.

Ina Hofnăr a stat de vorbă cu Alexandru China Birta, care la 11 ani a debutat pe scena Teatrului Odeon în rolul Micului Prinţ. A fost descoperit de actorul Marius Manole care bine-a făcut că l-a prezentat mai departe regizoarei Carmen Lidia Vidu. Nu e doar un copil, e un copil mare. Ah, şi-i place să se uite la Friends, „de la 9 la 10, ora în care mă simt eu cel mai bine.” Şi euuuu!

Christopher Ryan, autor al bestsellerului New York Times, „Sex at Dawn”, într-un interviu despre natura sexuală a omului, despre imposibilitatea monogamiei şi poliamoria ca formă de convieţuire care câştigă din ce în ce mai mult teren. L-am intervievat cu mare plăcere.

Cristina Bazavan a scris o poveste amplă despre reporterul Carmen Avram pe care majoritatea o ştiţi de când era în echipa Pro-ului la emisiunea „România, te iubesc!”. Acum face emisiunea „În premieră” la Antena 3. Ieri, când eram la un eveniment, operatorul Pro Tv, Dalila Dulgheriu, a văzut articolul cu Carmen şi a zis: „Uite-o pe-a noastră.” Nici nu s-a gândit că ea nu mai e în Pro.

Dosarul acestui număr vorbeşte despre dependenţe: de ciocolată, de creme şi de shopping. Cum se-ntâmplă aşa ceva şi dacă te vindeci aflaţi din cele trei poveşti scrise de Ina Hofnăr şi Anca Nelersa.

Naşterea este povestea mea de suflet din acest număr. O poveste amplă pentru care am făcut documentare timp de 5 luni de zile, Naşterea este povestea prietenei mele, Ana, care în februarie l-a născut pe Tudor, după o perioadă în care răbdarea a fost cel mai bun prieten al ei. Ca să aflaţi de ce, vă invit să citiţi povestea şi să-mi scrieţi despre ea pe urmă.

Pictorialul de copertă este frumos de tot, iar textul semnat de Ina Hofnăr vă spune 10 lucruri pe care nu le ştiaţi despre Corina şi vă trece prin toate stilurile pe care le-a adoptat de când este pe scena publică.

Sînziana Pop revine cu o mărturie amuzantă, aşa cum v-a obişnuit, despre drămuirea banului timp de o lună şi cât de greu este să faci asta când sunt atâtea haine pe lume care trebuie cumpărate.

„Am încercat să dansez la bară” este mărturia pe care am scris-o după ce … am încercat să dansez la bară. Ce-a ieşit, aflaţi din poveste.

Pictorialul „În doi”, semnat de Sînziana Pop şi Cristian Radu, este unul dintre preferatele mele. Avându-i pe dansatorii Alexandra Pirici şi Iştvan Teglaş în prim plan, imaginile sunt speciale şi creative. Vă las să descoperiţi de ce.

Două frumoase interviuri cu Robert de Niro şi Javier Bardem o să vă facă să vă îndrăgostiţi, din nou, de ei.

În rest, sugestii de fashion, de beauty, alte pictoriale şi sfaturi de tot felul, dau culoare numărului de aprilie pe care nu trebuie să-l rataţi. And I’m not just saying, I mean it!

Acum vă las cu un video de la making-of-ul revistei.

Standard

2 gânduri despre „Tabu de aprilie

  1. Impresionanta povestea cu nasterea. Ai reusit sa ne arati putin din singuratea, grijile si fricile unei femei care trebuie sa stea la pat. Acum totul pare si mai inspaimantator:)
    Multa sanatate prietenei tale si lui Tudor:)
    M-a distrat mult si dansul la bara;)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s