Uncategorized

Ajută…şi taci!

Sunt la piaţa Romană şi vreau să cobor la metrou să îmi iau, na, o spun, chiloţi de bumbac de la magazinul care se află de cealaltă parte a barierei. În oraşul ăsta e foarte greu să găseşti, ca femeie, chiloţi de bumbac şi, adesea, căutările mele s-au sfârşit nefericit. Până am dat de coşmelia asta unde am găsit obiectul dorit şi nu o dată am cumpărat cartelă de metrou doar că să trec bariera până la magazin (nu, „paza” nu te lasă să treci chiar dacă le spui că nu foloseşti mijlocul de transport, „noi de unde să ştim că nu faceţi asta, domnişoară?).

Sunt încă la buza treptelor când, lângă mine, o femeie în jur de 56-57 de ani, cu un căruţ cu un copil şi alţi doi la vreo 4 ani, se pregătesc să coboare.

-Vă ajut cu căruţul?, întreb.

-Sigur, dacă nu vă deranjează.

Nu mă deranjează, apuc căruţul şi începem să coborâm în timp ce fetiţa, blondă, cu ochii verzi şi doi dinţi iepureşti în faţă, se zgâlţie ca şarlota-n farfurie şi nu ştie dacă să râdă sau să plângă. Îi zâmbesc, se uită curioasă, ceilalţi doi băieţi au ajuns deja jos.

-Sunt nepoţii dvs. ?, încep eu, pe la mijlocul treptelor, văzând că drumu-i lung, tăcerea adâncă.

-Nu, sunt copiii mei.

„Ooops”, îmi zic, dar nu îmi cer scuze, chiar arată a bunică, deloc a mamă a unor copii atât de mici.

-Bine că n-aveţi mai mulţi, că ar fi fost greu să aveţi grijă de toţi, încerc să dreg busuiocul.

-Am mai mulţi. Mai am şapte acasă.

Probabil am făcut ochii foarte mari mai ales că doamna a completat…

-Cel mai mare are 20 de ani şi are grijă de ăştia mici când suntem toţi.

Nu mai îndrăznesc să întreb nimic, deşi sunt câteva întrebări care-mi trec prin minte: e soţie de preot, e sectantă, e mamă socială? Oricum, majoritatea întrebărilor au legătură cu apartenenţa ei la vreo religie dubioasă şi cumva mă cert pe mine că nu reuşesc să-mi spun că poate pur şi simplu îi plac copiii şi acum a reuşit să-i aibă, mai târziu, se mai întâmplă…

Doamna e drăguţă, zâmbeşte mereu şi când ajungem jos, la casa cu cartele, simt nevoia să o anunţ, deşi nu mă întrebase nimeni:

-Eu nu merg cu metroul. Îmi iau cartelă să mă duc la magazin că au nişte chiloţi de bumbac aici extraordinari.

Zece copii versus mărturia mea făcută publică în gura mare. Hmmm? Nu pot să spun ce-a fost mai ciudat.

Standard

4 gânduri despre „Ajută…şi taci!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s