Uncategorized

Domnul M. şi-un Hummer

V-am povestit de vecinul din blocul de vizavi, atât de ataşat de locul său de parcare, de altfel public, din faţa geamului locuinţei sale de la parter, încât este în stare de orice, dacă altcineva şi-a pus maşina acolo. Şi, de obicei, în timpul zilei, cei care au treabă în zonă, îşi parchează temporar maşinile acolo. Şi au tot dreptul. Nu asta e şi părerea domnului M. care, în funcţie de dispoziţie, fie survolează zona până când şoferul băgăreţ pleacă, fie îi zgârie maşina drept „pedeapsă”.

Domnul M. a zgâriat multe maşini până acum şi, cu fiecare maşină abuzată, mi-am zis că povestea asta nu va mai ţine mult şi că roata norocului său se va transforma într-o ruletă rusească. Săptămâna trecută, universul i-a vorbit domnului M., într-o formă pe care nu o aşteptam.

Domnul M. se ducea la piaţă şi, în drum, pe trotuar, un Hummer impozant, îi oprea trecerea. Aşa că a zgâriat-o cu cheia. Numai că, în maşină, doi copii. Au coborât, l-au dojenit şi, între timp, a venit şi tatăl lor. Un domn amabil că doar aşa M. a scăpat săltat de poliţia chemată şi nu s-a ales cu vreun pumn în mufă, ceea ce, într-o astfel de circumstanţă şi într-un loc temperamental ca Bucureşti, ar fi fost varianta aşteptată.

Acum, domnul M.  îşi veghează locul de parcare mai mult din spatele draperiilor sale şi mai puţin din stradă. Până când lecţia de săptămâna trecută şi consecinţele binevoitoare cu care a scăpat, vor fi uitate…

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Domnul M. şi-un Hummer

  1. AntiGelu zice:

    Nu cred ca o sa il tina mult „lectia”, oricum parca sint niste „comunitari” care latra la orice strain ce trece prin zona.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s