Uncategorized

Vise

Ţin minte ce visez. În ultimul timp, visez des şi abundent, vise cu poveste, cu multe detalii pe care, a doua zi, mi le aduc, aproape în întregime, aminte. Visele din ultima vreme se caracterizează, faţă de alte dăţi, printr-o sinceritate aproape şocantă a naraţiunii. Sunt, într-un fel, violente, fără însă să mă sperie în timp ce le visez şi trăiesc. Dar cred că se întâmplă asta pentru că am avut parte de tot soiul de împrejurări personale benefice care m-au ajutat să eliberez energii blocate în corp. Sigur că, la nivel conştient, am negat mereu că aş avea eu ceva împotriva mea, însă cred că m-am autosabotat în nişte împrejurări în care, în principal, ar fi trebuit să spun răspicat ce cred şi ce simt. Înţelegeţi bine când vă gândiţi la aspecte personale de viaţă unde de multe ori curajul, îndrăzneala ne lipsesc în maniere dăunătoare pentru noi, în feluri în care, în relaţiile profesionale sau cu oameni pe care-i ştim puţin, nu le permitem. Ideea de bază este că atunci când ne minţim pe noi înşine, prea mult şi pentru prea multă vreme, şi organismul înregistrează.

Aseară am visat că toată lumea în jurul meu murea. Mureau părinţi, prieteni, cunoscuţi, numai eu nu, deşi mă pregăteam pentru asta cu fiecare moarte a celor din jur. Înainte să moară, vedeam un soi de fantome care, atingându-i pe cei din jur, le luau carnea de pe ei, apoi scheletul se prefăcea în cenuşă. Aşa dispăreau.

Deodată, m-am văzut în afara apartamentului în care locuiesc şi care, în realitate, e la etajul unu. În vis, apartamentul coborâse la parter şi, pe geam, vedeam în bucătărie, trei băbuţe cu basmale. Îşi ţineau mâinile împreunate şi se uitau la mine.

Eu le-am zis să aibă credinţă, dar nu m-au ascultat, le spuneam eu.

Băbuţele dădeau din cap aprobator.

D-aia eu nu mor, fiindcă cred. Ei de ce n-au putut să creadă?

În vis, îmi dădeam seama că băbuţele au supravieţuit şi continuau să o facă din acelaşi motiv pentru care şi eu eram în picioare: credeam.

Nu ştiam în ce, cum nu ştiu nici acum, nu ştiam de ce, cum nu ştiu nici acum.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s