Uncategorized

Zen in

Cursul de budism – să mergeţi, să mergem, o să mă duc, linkuri peste linkuri, în fiecare zi, posturi speciale. Şi totuşi azi am primit semnul că, adesea, prea multă teorie strică şi lecţia bine învăţată a zenului are nevoie şi de practică.

*

E ora 18.00, sunt în redacţie şi-am avut o zi plină. Conferinţă de presă B’estfest dimineaţă la The Ark, venit din Rahova în 1 Mai cu 3 mijloace de transport, mâncat pe fugă, editat texte, corectat texte, introdus corectură în texte pe calculator alături de Alex. E ora 18.00 şi într-o oră începe cursul de budism pe care îl aştept de o săptămână. Trebuie să ajung, din nou, în Rahova şi mă pregătesc să plec cu Ina, că mergem amândouă cu autobuzul 300. Ea până la Romană, eu până la Victoriei de unde iau metroul spre Unirea.

Eu chem taxi că trebuie să ajung la 18.30 la Universitate, zice Cristina.

Păi merg şi eu cu tine, se-anunţă Sânzi, care are treabă la Romană.

Şi eu vin. Mă gândesc că, dacă ajungem la 18.30 la Universitate, am timp berechet de acolo să ajung la curs plus că e mai comod cu taxiul, mai stau de vorbă cu fetele, una-alta.

Ina nu ne însoţeşte că vrea să se oprească la un magazin pe 1 Mai, mai înspre Victoriei, deci rămâne fidelă autobuzului.

*

Cobor cu Sânzi să întâmpinăm taxiul care vine în doar 3 minute de la comandă. Cristina întârzie că scrie un text şi când scrie nimic n-o poate mişca. Şi când ştie că trebuie să ajungă undeva, îşi strânge lucrurile în timp ce tastează, e cel puţin fenomenală dexteritatea, dar şi determinarea napoleoniană de-a face 534263 lucruri în acelaşi timp. Când mă urc în taxi, aud un câââârşşşşt. Grozav, mi s-au rupt pantalonii între picioare, cumva sub buca dreaptă, dar tot mă duc la curs, orice ar fi.

Vruuum!, maşina porneşte. În timp ce analizez situaţia, mă mişc pe banchetă şi, cu fiecare mişcare, materialul pantalonului se mai sfâşie puţin. „N-ai decât să te rupi cu totul„, îi transmit pantalonului meu în ideea că haina pe care o am îmi acoperă fundul şi picioarele şi nu se vede nimic şi oricum când termin cursul e seară, ora 21.00, e imposibil să observi ceva.

Pe 1 mai e aglomeraţie. La piaţa Victoriei e practic imposibili să circuli. Timpul trece şi, iată, e aproape ora 19, să mai ajung la curs de la început e imposibil. M-aş da jos la piaţa Romană să iau autobuzul spre casă, dar, telepatic, pantalonii continuă să se sfâşie, semn clar că n-ar trebui să-mi forţez norocul. Mi-e ciudă că pierd cursul, dar ştiu că e un sens în toate şi dacă am primit semnul pantalonilor rupţi, atunci ar trebui să-l iau ca atare.

Suntem pe Magheru şi maşinile sunt aproape unele peste altele. În cele din urmă, ajungem la Universitate, Cristina coboară şi noi o luăm înainte, facem stânga pe cheiul Dâmboviţei şi urcăm pe calea Victoriei ca să mă aducă pe mine acasă. E deja 19.10, taximetristul e destul de nervos şi eu sunt complet relaxată. Ba chiar mă gândesc că liniştea asta, statul ăsta îmi face bine că prea am fost titirez în ultimele zile.

Pe bulevardul Dacia e iar balamuc şoferistic. Conversez cu şoferul şi încerc să-l binedispun. Îi zic că în Floreasca se opresc de obicei, în capătul străzii mele, taximetriştii şi că poate se întâlneşte cu vreun coleg, mai stau de vorbă, beau o cafea.

Dacă mai primesc o cursă pe Magheru, mă sinucid, spune el. Îl înţeleg, avem aproape 1 oră şi 30 de minute de când suntem împreună în aceeaşi maşină.

*

Pantalonii mei nu s-au rupt degeaba azi. În timpul zilei m-am gândit cu ce să mă îmbrac mâine când mă duc la Guerrilla de dimineaţă. Pantalonii ăştia erau, din nou, parte din outfit. Pentru că trebuie să fiu acolo la 8.30, aş fi plecat cu taxiul şi ceea ce mi s-a întâmplat în seara asta, mi s-ar fi întâmplat, cu siguranţă, mâine dimineaţă. Să ajung cu pantalonii rupţi în fund la întâlnirea mult aşteptată ar fi fost cel puţin jenant pentru mine. Că semnul mi-a venit sub forma asta şi cu o plimbare prin oraş cu taxiul de aproape 2 ore, ei bine, e doar modul miraculos în care lucrează Universul. Şi, aşa cum vă ziceam, odihna mi-a prins bine…

Când am ajuns în faţa blocului, mi-am pus haina pe mine, ca să-mi acopăr sfâşietura. Surpriză! Haina nu o acoperea. Am înţeles şi am început să râd de ce, în maşină, pe când meditam la faptul că „necazul” nu mă poate ţine departe de curs, că eu tot mă duc, cu fiecare mişcare pantalonul se mai rupea câte puţin, determinându-mă, în cele din urmă, alături de traficul infernal, să iau decizia de a mă duce acasă.

*

Şoferul de taxi e bine. Până am ajuns la mine, s-a binedispus. Şi-a lăsat taxiul în faţa blocului meu şi s-a dus la automatul de cafea de la magazinul din colţul străzii să-şi ia una. Acolo s-a întâlnit cu un cunoscut, un coleg de breaslă, şi pe când intram în bloc, ei se întindeau la vorbă.

Mi-am aruncat pantalonii.

Însă ştiu cu ce o să mă îmbrac mâine dimineaţă. Ba chiar, noua combinaţie îmi place mai mult.

Anunțuri
Standard

6 gânduri despre „Zen in

  1. Eu am ajuns la pet shopul meu si Lily e, in sfarsit, deparazitata. Iar tu ai scapat din a-i arata your naked butt to Dobro & Craio. All’s well that ends well. :))

  2. Andreea zice:

    ahahahahahaha. ‘catelele’ tale preferate sunt acum fericite. well, one’s actually a dog, but u know what i mean =)

  3. Andreea zice:

    nu chiar misterioase ca pana la urma au fost cat se poate de clare. doar ca, de vreo luna incoace, ascult semnele astea mai mult decat o faceam pana acum. and they tend to lead you the good way usually 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s