Uncategorized

Interviu cu Christopher Ryan, autor al bestseller-ului New York Times, Sex at Dawn

Cacilda Jethá şi Christopher Ryan

Christopher Ryan, psiholog şi Cacilda Jethá, psihiatru sunt şi cercetători renegaţi, aşa cum le place să se autointituleze, dar şi autorii cărţii Sex at Dawn: originile preistorice ale sexualităţii moderne. În lucrare, cei doi explică, prezentând dovezi din istorie, psihologie, antropologie şi primatologie, de ce monogamia nu este proprie oamenilor. Cu toate acestea, Sex at Dawn este mai mult decât o carte despre sex; în esenţă, ea ne ajută să înţelegem, mai bine, de ce oamenii trăiesc şi iubesc aşa cum o fac astăzi, dar şi de ce căsătoria este un aranjament legal care funcţionează din ce în ce mai puţin.

Sex at Dawn , o carte în care tu şi Cacilda afirmaţi că monogamia nu e înnăscută, deşi societatea susţine, adesea, contrariul. Ce v-a determinat să scrieţi, cu curaj, despre asta?

Este un lucru comun ca societăţile să-i condamne, la nivel individual, pe oameni pentru conflictul dintre ceea ce aceştia experimentează şi ceea ce societatea le permite să experimenteze. Printre exemplele pe care le dăm în carte sunt femeile frustrate sexual despre care, în trecut, doctorii spuneau că suferă de isterie. Cacilda şi cu mine credem că acelaşi lucru se întâmplă şi azi, când cuplurilor bine intenţionate li se spune că ceva este în neregulă cu ele sau cu relaţia pe care o au şi că problemele respective fac ca pasiunea dintre ei să scadă sau îl determină pe unul dintre ei să-şi dorească să facă sex cu altcineva. Adevărul este că frustrarea provocată de monogamia sexuală pe termen lung este o stare naturală şi proprie speciei umane. Să numeşti asta „frică de implicare” sau „dependenţă de sex” nu face decât să pună o vină închipuită pe indivizi, ascunzând o dimensiune culturală mai adâncă a problemei.

Înainte să te stabileşti la Barcelona, ai călătorit mult şi la fel a făcut şi Cacilda. În ce fel au contribuit aceste călătorii asupra perspectivei pe care fiecare dintre voi o are asupra sexualităţii?

Foarte devreme în viaţa mea am înţeles că America nu este totul. Cred că cea mai importantă valoare a călătoriilor este că te scot din tribul din care faci parte şi îţi oferă acces într-o comunitate care priveşte mai departe de realităţile tale locale. Cel mai cunoscut mitolog, Joseph Campbell, numea acest proces detribalizare. Sexualitatea este un subiect interesant pentru oamenii care încearcă să se detribalizeze pentru că este ceva ce experimentăm cu toţii, deci asupra acestui subiect sunt mereu adevăruri universale la care ne gândim şi pe care vrem să le explorăm.

Când erai adolescent, ce gândeai despre sexualitate şi relaţii?

Am fost un adolescent tipic american. Foarte excitat şi foarte frustrat până am reuşit să am prima mea relaţie sexuală cu o fată mai în vârstă când eu aveam 15 ani. Sigur, am făcut greşeala clasică de-a confunda sexul cu dragostea aşa că am fost distrus când ea a plecat la facultate câţiva ani mai târziu. Eram ca un copil-Kinsey (n.red. Alfred Kinsey este fondatorul sexologiei contemporane) încă de pe atunci pentru că îi puneam multe întrebări despre orgasmele pe care le avea şi o rugam să experimenteze cu vibratoare şi alte lucruri. Ea nu era o persoană neapărat deschisă şi câteodată găsea curiozităţile mele un pic ciudate.

„Conflictul între ceea ce ni se spune să simţim şi ceea ce simţim cu adevărat este, probabil, cea mai bogată sursă de confuzie şi insatisfacţie a timpurilor noastre”. Şi asta nu e valabil doar cu privire la sex. De ce apare acest conflict şi cum îl putem rezolva?

Cred că totul se reduce la conflictul dintre sexualitatea evoluată care este orientată spre plăcere şi prietenie, pe de-o parte şi un sistem dominant economic orientat spre proprietate şi moştenire, pe de altă parte. Cred că asta este povestea de bază a speciei noastre din ultimii zeci de mii de ani: biologie versus economie.

O vorbă a zilelor noastre spune că „bărbaţii sunt de pe Marte şi femeile de pe Venus”, deci că nevoile lor sunt diferite. Ce părere ai?

Ei bine, eu nu accept premisa Marte/Venus. Cred că sunt multe femei capabile să se bucure de sexul recreativ la fel cum sunt mulţi bărbaţi care nu pot face sex dacă nu simt puţină afecţiune sau implicare. Cred că premisa Marte/Venus este doar un artefact cultural.

Încă sunt societăţi în care bărbaţii îşi omoară femeile cu pietre dacă acestea s-au culcat cu altcineva. Cum putem evita o minte îngustă când vine vorba de sex?

Cred că primul pas prin care putem evita o minte îngustă este cultivarea unei perspective mai largi, mai permisive asupra acestor subiecte, ceea ce mă aduce înapoi la prima ta întrebare, de ce am scris cartea asta. Oamenii trebuie să spună tare şi răspicat că nu e nimic nefiresc sau ruşinos la femeile care se bucură să facă sex şi că bărbaţii frustraţi sexual sunt animale foarte periculoase – putem vedea asta peste tot de la instituţiile educaţionale islamice până la mănăstirile catolice. Ne-ar fi tuturor mai bine dacă aceste restricţii arhaice asupra plăcerii sexuale ar fi respinse.

Ai scris că funcţia socială a sexului este de a menţine nucleul familial. Ce-ai vrut să spui cu asta?

În multe culturi, singura cale permisă prin care poţi avea o viaţă sexuală este să te căsătoreşti şi să faci copii. Deci oamenii din aceste culturi se căsătoresc forţaţi de propriul libido, acelaşi care, după aceea, îi face să-şi dea seama că au o căsnicie neîmplinită din punct de vedere sexual. Ironic, nu?

Mulţi oameni sunt de acord că o căsnicie nu se bazează pe sex, ci pe respect, prietenie, umor. Cu toate astea, când unul dintre parteneri face sex cu altcineva, asta devine motiv de divorţ. De ce?

Pentru că oamenilor li se spune că sexul şi dragostea sunt unul şi acelaşi lucru. Chiar şi când ştiu, din proprie experienţă, că nu e adevărat, propaganda culturală este atât de puternică încât cei mai mulţi nu pot accepta că dragostea şi familia pot supravieţui sexului extraconjugal. Mi se pare tragic pentru că multe relaţii sănătoase se destramă dintr-un motiv care, în esenţă, e o minciună. Adevăratul pericol al infidelităţii este înşelătoria, nu sexul în sine.

Ce crezi că ar trebui să ştie partenerii unul despre celălalt înainte de-a se căsători?

În primul rând, fiecare ar trebui să se cunoască pe sine foarte bine înainte de-a face pasul ăsta. Personal, în afară de viză, taxe şi moşteniri, singurul motiv pentru care o căsnicie are sens în ochii mei este acela de-a crea un mediu cât de cât stabil pentru copii. În acest caz, prin căsătorie, omul face o promisiune copiilor care sunt sau care vor veni, nu partenerului în mod direct. Nu poţi promite cuiva că-l vei iubi pentru totdeauna. Iubirii nu-i pasă ce promisiune faci tu. Dar unui copil îi poţi promite că vei avea grijă de el până va fi independent.

Crezi în căsătorie?

Cred în iubire, nu în căsătorie.

O alternativă la căsătoriile de tip clasic sunt relaţiile poliamoroase (n.red. familii alcătuite din mai multe femei şi mai mulţi bărbaţi care au grijă unii de copiii celorlalţi). Poate fi acesta viitorul în ceea ce priveşte modelul familial în societăţile vestice?

Mulţi suntem deja poliamoroşi. Numai că fie n-o ştim, fie n-o acceptăm încă. Suntem într-o relaţie primară cu o persoană, dar încă mai iubim un fost partener sau avem un prieten apropiat cu care ne-ar plăcea să avem o relaţie sexuală dacă s-ar putea. Singura diferenţă dintre persoanele poliamoroase şi ceilalţi este că primii sunt sinceri vizavi de ceea ce simt în vreme ce restul neagă, pretinzând că iubesc doar o persoană la un anumit moment dat. În mod interesant, nu simţim că trebuie să ne iubim copiii pe rând, dacă avem mai mulţi.

După discuţia noastră, unii ar putea crede că ai scris doar o carte despre cum să faci sex oriunde, oricând. Pentru potenţialii cititori, care este obiectivul adevărat al cărţii?

În mod surprinzător, Sex at Dawn nu este o carte despre sex, ci despre a fi uman. A noastră este o specie foarte sexuală şi odată ce acceptăm asta, începem să realizăm că acordăm sexului o importanţă cu mult mai mare decât are în realitate. Consumăm, în mod inutil, atâta energie negând şi reprimând sexul. Exemplele arată că am fi o specie mult mai puţin violentă, posesivă şi distructivă dacă am face pace cu propria noastră sexualitate.

Conform Institutului Naţional de Statistică, în România circa 250 de cupluri divorţează anual la fiecare 1000 de noi cupluri care se căsătoresc. În 2008, 239 de cupluri au divorţat, iar în 2009, 241. Date pe 2010 nu există în acest moment.

Cartea Sex at Dawn nu a fost tradusă în limba română, aşa că editurile interesate îi pot contacta pe autori în acest sens. Eu am comandat cartea în limba engleză de pe site-ul http://www.bookdepository.co.uk/. Expedierea este gratuită.

Interviu publicat în Tabu de aprilie. Toate drepturile editoriale aparţin revistei.


Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s