Uncategorized

Stephen Marshall, omul care a transformat media

Khalid (stânga), unul dintre personajele principale din „Holy Wars” şi regizorul Stephen Marshall (dreapta)

În luna martie, festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului, One World Romania, îl avea invitat şi pe Stephen Marshall, regizor al „Holy Wars”. Nu am stat pe gânduri şi i-am scris imediat PR-ului festivalului pentru un interviu cu el; eram sigură că lumea se va bate să-l intervieveze şi eram sigură că dacă Vice România ajunge la el înaintea mea, interviul meu se va duce dracului fiindcă ar fi prea cuminte în comparaţie cu ce face Vice. Vice nu cred că au ştiut de venirea lui sau poate n-au ştiut cine e. Norocul meu…Când a ajuns în România, Stephen mi-a dat e-mail şi mi-a spus că e la hotel şi că mă poate vedea oricând. În 2 ore eram în lobby la Hilton. Mai jos, interviul pe care l-am făcut şi care a fost publicat în Tabu de mai.

Stephen Marshall este unul dintre cei mai mari producători media din lume. A construit site-urile Channel Zero şi Guerrilla News Network (GNN), platforme de ştiri dedicate tinerilor, cel din urmă inspirând proiectul on-line Vice, popular azi, ca şi predecesorul său, în toată lumea. Stephen Marshall este şi realizator de documentare. „Battleground”, „This Revolution” şi ultimul dintre ele, „Holy Wars”, pe care l-a prezentat, personal, anul acesta la festivalul de film One World România sunt doar câteva dintre titluri. A făcut videoclipuri pentru Eminem, 50 Cent şi Beastie Boys şi a colaborat cu marile nume de la casa de discuri Ninja Tune. Şi nici măcar n-am început să vă spun cât de grozav este de fapt…

De ce avea lumea nevoie de un site ca GNN în 2000?

Înainte de GNN a existat Channel Zero. Mergeam în jurul lumii şi făceam documentare despre cele mai dure subiecte: sărăcie, consum de doguri, prostituţie. Am intrat în media întâmplător. Mark Achbar, unul dintre cei doi regizori al unuia dintre cele mai fascinante filme ale timpului nostru, “Manufacturing Consent”, adaptat după cartea filosofului şi activistului politic Noam Chomsky, m-a sunat şi mi-a zis că-i uimitor ce fac. Atunci mi-a venit ideea de media pentru tineri, care nu erau interesaţi de ştiri pentru că ştirile erau atât de plictisitoare. Să le spunem tinerilor că în lumea a treia, de exemplu, nu există libertate de exprimare. Am fost în Indonezia, Nigeria, Africa de Sud, am filmat mult şi la final aveam un material din care eram convins că nimeni nu va înţelege nimic. Am fost deprimat din cauza eşecului aşa că am lăsat deoparte documentarele şi m-am apucat de DJ-ing. Însă un tip din New York, care lucra la MTV, mare fan al Channel Zero, mi-a propus să fac ceva pentru postul de muzică. Acolo am venit cu ideea site-ului GNN. Aveam 26 de ani. La vremea respectivă, subiectul “diamanteleor însângrate” era în vogă. L-am sunat pe Peter Gabriel, care era interesat de subiect, şi o organizaţie care avea material filmat despre povestea asta în Sierra Leone, aveam şi un om care scăpase viu de acolo şi pe care l-am intervievat şi aşa am făcut documentarul “The Diamond Life”. Simţeam că tinerii nu înţeleg problemele serioase pentru că nu le sunt livrate în pachetele potrivite şi asta încercam să fac, să le ofer ceva atractiv.

Misiunea GNN era să apropie lumea de probleme importante la nivel global. Care erau aceste probleme atunci şi care sunt azi?

Majoritatea erau legate de drepturile omului. Ne mai interesa subiectul CIA şi banii pe care agenţia îi investea în cercetarea controlului asupra minţii umane, aşa că am făcut documentarul “Crack the CIA”, cu care am câştigat Online Sundance Film Festival. Azi, cred că e crucial să ne reconectăm ca familie globală. Nu cred că înţelegem foarte bine cât influenţează acţiunile noastre alte persoane, în alte părţi ale lumii. Implicarea guvernelor în proiecte secrete, ca WikiLeaks, mi se pare iar un subiect actual. Pe urmă mai este tema democraţiei în contextul războaielor din Africa şi Orientul Mijlociu. Ce se va întâmpla acolo, cine va prelua puterea? Înţelegem lucrurile astea? E democraţia un succes în vest? Vreau să trăiesc într-o lume în care oamenii să fie conştienţi de alegerile pe care le fac când votează cu un partid sau altul. Să ştie că decizia lor îi afectează pe ceilalţi la fel cum eu mă gândesc că decizia mea îi afectează pe ei. Vreau să fim cât mai mulţi cei care înţelegem ideea de comunitate şi de conştiinţă globală şi să ne purtăm ca atare.

Avem exemple legate de cum ne afectăm vieţile unii altora în filme ca “Babel”. E o temă care te preocupă când regizezi documentare?

Clar. N-aş spune că am urmărit tema prea mult în GNN, unde filmele erau de scurtă durată şi slabe calitativ, dar primul film ca lumea, “Battleground”, filmat în Irak, a vorbit despre asta. Am făcut interviuri cu copiii de acolo şi nu era vorba despre a fi pro sau anti americani, era vorba despre oameni care-şi iubesc ţara şi faptul că noi aduceam trupe acolo încercând să distrugem ceva ce nu înţelegem. Eu eram oricum împotriva războiului, dar să aud argumentele astea din gura unor copii era incredibil. Mi-am dat seama cât de legaţi suntem unii de alţii şi cât de mult ne băgăm, ca politică statală, în lucruri pe care nu le înţelegem. Călătoresc foarte mult, mă simt cetăţean global şi de fiecare dată când mă întorc acasă, în S.U.A., mă întreb “ce dracului facem?” Însă lucrurile se schimbă în bine, generaţia ta e mai intuitivă, vă simţiţi cetăţeni globali, vă pasă mai mult unii de alţii.

Cum reacţionează oamenii la documentarele tale?

Unii oameni aşteaptă de la mine filme radicale, dar nu asta mă interesează. Vreau să spun poveşti care vin din inimă.

Sistemul s-a simţit vreodată ameninţat de filmele tale aşa cum s-a întâmplat cu cele ale lui Michael Moore?

Nu. GNN devenise la un moment dat cel mai important şi vizualizat site care vorbea de probleme cruciale la nivel mondial, pe limbajul tinerilor şi pe înţelesul lor. Pe forum se vorbea liber, fără moderator şi lucrurile au luat-o razna după evenimentele din 11 septembrie când lumea nu vorbea decât de faptul că totul e o conspiraţie a guvernului american. Dacă la început erau pe site doar oameni cu aceeaşi vibraţie şi cu acelaşi mod de gândire, ulterior s-a transformat într-un loc despre obsesiile unora legate de 11 septembrie. Noi n-am luat poziţie, mulţi au fost enervaţi de asta, lucrurile au degenerat şi în cele din urmă am închis site-ul.

Cum îţi alegi temele pentru documentare?

Nu aleg subiectul, subiectul mă alege pe mine. E un element mistic pe care îl am în raport cu arta, acela de-a nu mă gândi prea mult la ce urmează să fac. Începând cu Channel Zero, totul a fost o provocare pentru mine ca să aflu care-i scopul meu în viaţă. În acest sens, “Holy Wars”, ultimul meu documentar, a fost cea mai grea experienţă de până acum. Am dedicat 5 ani din viaţă acestui proiect care m-a schimbat foarte mult.

În cartea “True Lies” vorbeşti despre agenţiile de ştiri care nu verifică veridicitatea informaţiilor şi le furnizează aşa cum le primesc de la guverne şi organizaţii. De ce se întâmplă asta?

Teoria din spatele cărţii e una psihologică. Să ne imaginăm că eşti parte dintr-o familie foarte mare în care tatăl abuzează una dintre fiice. Tu nu te poţi uita la aşa ceva. Vezi ce se-ntâmplă în jurul tău, văd şi ceilalţi, dar nimeni nu face nimic, negi ce se întâmplă. Despre asta e vorba şi-n carte, despre negare şi despre telespectatori care cred că teoria mea e o prostie, cum să crezi că un post ca NBC ar putea face aşa ceva? Ştiu oameni din mediile astea, genul ăsta de “familii”, şi nu vorbesc despre lucrurile astea, nu vor să accepte că se întâmplă. Ei văd ratele la casă, la maşină şi asta e ceea ce-i preocupă, nu adevărul. Toate agenţiile mari, care sunt sunt afiliate unei corporaţii, fac asta. Respiră împreună acelaşi oxigen şi nu vor să taie sursa. Şi oricât de absurde ar fi unele ştiri, ei nu le văd drept conspiraţii, drept informaţii de investigat, ci ca pe nişte coincidenţe, adică neagă evidenţa ca să nu fie nevoie să ia atitudine şi să-şi păstreze cald locul în care sunt.

În 2005, ai prezentat ideea lui “Holy Wars” producătorilor. Cum au reacţionat?

M-am dus la compania de producţie Smuggler, una dintre cele mai mari din Los Angeles. Unul dintre directorii de acolo a iubit GNN-ul şi el a zis să ne întâlnim cu proprietarul companiei şi să-i spun cu ce mă ocup. I-am zis că făcusem ”Battleground” şi că sunt gata pentru un documentar nou şi m-a întrebat ce idée am. I-am spus de “Holy Wars” şi întrebarea la care vroia documentarul ăsta să răspundă: “dacă milioane de oameni cred într-un război sfânt, poate el să devină realitate?” Producătorilor le-a plăcut.

Cum ai găsit personajele, pe Aaron, predicatorul creştin şi pe Khalid, predicatorul islamic?

Aaron Taylor era crucial. Le-am zis producătorilor că voi gasi un misionar american care merge în locuri periculose din ţările musulmane să convertească oamenii la creştinism. Dar n-am găsit niciunul, am sunat la toate organizaţiile de gen din S.U.A. şi nimeni nu vroia să apară pe cameră, nimeni nu vroia să fie urmărit când merge în locuri periculoase şi să fie filmat convertind oamenii. Era o nebunie. Şi în momentul ăla mi-a fost frică. Dar ne-a sunat tipul ăsta, Aaron Taylor, care scrisese un articol, “A time for war”, în care susţinea că va fi un război iminent între creştinism şi islamism. Era perfect. Singurul om, singurul creştin misionar din S.U.A. care a acceptat să facă asta. De Khalid am dat din ziare, era la Londra. Liderul lor spiritual fusese exilat din Anglia după atacurile din iulie 2007 şi Khalid era parte din gruparea condusă de liderul respectiv. Eram în Israel când mi-a răspuns, în cele din urmă, la telefon, i-am zis cine sunt şi mi-a spus “ne vedem mâine în parcul cutare”. Am luat imediat avionul şi-am zburat la Londra. Am filmat 4 ore în parcul în care ne-am întâlnit, apoi în maşină, în drum spre casa lui, mi-a zis că are soţie şi-un copil pe nume Osama. Un an mai târziu, l-am întrebat pe Khalid dacă ar vrea să se întâlnească cu Aaron şi a fost de acord. După asta se întâmplă nişte nebunii în film, Khalid pleacă în Pakistan să găsească gruparea talibanilor şi să se alăture lor. Eu l-am urmărit în tot acest timp.

Care a fost concluzia ta la finalul filmului?

Mi-am dat seama că cred într-o forţă superioară, ceea ce nu mi se întâmplase până atunci. Am pierdut multe pe parcursul filmului. M-am despărţit de iubita mea cu care eram de 5 ani, filmul era să ajungă de două ori într-un punct mort şi altele. Mi-am găsit propriul “război sfânt”. Unul dintre producători chiar mi-a spus: “tu credeai că vei face un film despre războiul sfânt fără să treci prin propria transformare?” Nu ne naştem cu credinţă, ci trecem prin evenimente grele care ne determină, în cele din urmă, să avem credinţă.

(Variantă needitată a interviului)

Interviul apărut în Tabu de mai. Drepturile de publicare aparţin revistei.

Pe Stephen Marshall îl puteţi urmări pe The List.

 

Standard

3 gânduri despre „Stephen Marshall, omul care a transformat media

  1. Pingback: Interviu Stephen Marshall – omul care a transformat media | Feeder

  2. Andreea zice:

    love you back, that’s how it all started so thank you very much.

    i have posted here the non-edited interview. at the end of it there is a capture of the interview as it appeared in Tabu.

    P.S. i will translate the interview for you as soon as i have some free time so you can have the english version of it as well. should’ve done that from the beginning.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s