Uncategorized

Dacă Tabu de iunie ar fi avut editorial

Tabu de iunie nu are editorial. Când Cristina Bazavan a anunţat că pleacă de la revistă, şi-a respectat decizia şi prin faptul că în numărul de iunie nu a scris editorialul ori vreun articol. Dar a fost alături de noi pe tot parcursul facerii acestui număr pe care l-a supervizat, pentru ultima dată, din poziţia de redactor-şef. De acum înainte suntem pe cont propriu, dar mi-ar plăcea să ştiţi că în spate a rămas o echipă, majoritară, crescută cu stilul şi viziunea ei la care am aderat, de bunăvoie, cu toţii. În numele acestei viziuni în care credem, vrem să ştiţi că nu vom face rabat de la calitatea subiectelor şi textelor. Cel puţin nu Ina şi cu mine.

Tabu de iunie este un număr despre familii. Şi din familia Tabu nu a plecat doar Cristina, ci mai mulţi oameni de care ne va fi dor. Absenţa lor o veţi vedea în numărul viitor în căsuţa redacţională. Momentele astea sunt grele pentru că redacţia Tabu nu a fost şi nu este doar un loc de muncă, era şi, îmi place să cred că va rămâne, un spaţiu în care ne întâlneam unii cu alţii să punem ţara la cale, să râdem, să mâncăm de prânz, să ne povestim experienţe de tot felul. Cred că aşa e în majoritatea redacţiilor şi e firesc să fie astfel pentru că un articol este produsul mai multor oameni: ideea, punerea în practică, editarea, vizualul sunt lucruri la care lucrează o redacţie întreagă.

Dacă Tabu de iunie ar fi avut un editorial, pe care Ina şi cu mine am fi vrut să-l scriem, ar fi sunat, în ceea ce mă priveşte, cam aşa:

„Sunt familii pe care ţi le alegi şi familii pe care nu ţi le alegi. Amândouă există în viaţa fiecăruia dintre noi şi pe amândouă le iubim, chiar dacă în feluri diferite, chiar dacă pe cele din urmă câteodată mai mult decât pe cele dintâi. În Tabu de iunie îţi spunem poveşti cu oameni care vorbesc despre familiile lor, oricare ar fi acestea: cine sunt ele, cine sunt membrii lor şi cum se simt cei care povestesc despre ele în mijlocul acestora. Şi noi, la Tabu, suntem o familie a cărei membri se schimbă. E greu să te desparţi de ei, dar un lucru, şi poate cel mai important, pe care îl înveţi într-o familie este că, atunci când te iubeşte, te lasă să îţi urmezi inima şi drumul. Unii dintre membrii familiei noastre au ales să facă acelaşi lucru cu ei înşişi. Dar oriunde s-ar afla, ei rămân alături pentru că într-o familie distanţele fizice nu contează…”

Standard

2 gânduri despre „Dacă Tabu de iunie ar fi avut editorial

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s