Uncategorized

Ce-au făcut băieţii de la Prodigy de Revelionul spre 2008?

În 2007, Sibiul a fost capitală culturală. Între numeroasele evenimente din acel an, trupa Prodigy n-avea să lipsească şi urma să cânte pe 30 decembrie, iar a doua zi, în ajunul Anului Nou, să revină la Londra. Doar ca vremea rea i-a ţinut în loc într-un aeroport din Germania aşa că prezenţa lor la Sibiu a fost posibilă abia pe 31 decembrie când scena trebuia împărţită cu Europe şi Reamonn.

*

Prodigy şi-a făcut numărul şi, terminând concertul după miezul nopţii, când lumea întreagă (aproape) era deja în 2008, au pus întrebarea firească: „Şi noi unde petrecem de Anul Nou?”

Organizatorii, luaţi prin surprindere de problema ninsorii, nu au mai luat în considerare că Prodigy vor fi aici într-un moment al anului foarte important şi n-au pregătit nimic. La Ramada, în Sibiu, era rezervată o sală de conferinţe pentru Europe şi Reamonn, însă în afară de mese şi scaune, nu se afla nimic acolo. Keith Flint a intrat în sala respectivă unde a văzut o foaie pe o masă cu numele trupelor menţionate mai sus. S-a enervat. A dat cu şutul într-o masă şi a spus:

-Ce-i porcăria asta? Numele nostru de ce nu-i trecut?

În camerele de hotel, soţiile celor de la Prodigy aşteptau, de asemenea, un loc în care să sărbătorească Anul Nou.

Nu se ştie cu exactitate care dintre membrii trupei a dat, la etajul 1 al hotelului Ramada, peste o petrecere de Revelion românească cu participanţi de toate vârstele, cu sarmale şi tot ce mai trebuie. Văzând aşa voie bună, băieţii s-au alăturat lor.

Astfel a petrecut trupa Prodigy Revelionul în România la trecerea dintre 2007 şi 2008.

Povestea a rămas o legendă a locului până ieri când am aflat-o de la surse care au avut bunăvoinţa să-mi dea şi poze ale acelor momente.

Parte din trupa Prodigy

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s