Uncategorized

The Big League

Mereu mi-am imaginat despre mine că, într-o zi, în orice domeniu aş lucra, voi face parte din The Big League. M-a atras, dintotdeauna, să mă duc tot mai sus şi în orice am făcut până acum a venit inevitabil un moment în care m-am gândit pe mine mai sus decât eram deja. Nu mă înţelegeţi greşit: aspiraţiile mele de măreţie nu-s motivate de perspectiva vreunui statut, ci de lucrurile şi mai mari, şi mai grele pe care să le pot face în companii şi mai selecte decât cele în care sunt la un moment dat.

Recunosc: îmi plac lucrurile şi oamenii importanţi, însă numai în măsura în care, din punct de vedere aspiraţional, ei sunt unde aş vrea să fiu şi eu la un moment dat, un loc al profesionalismului şi versatilităţii. În ultimul timp simt că aş vrea să-mi grăbesc drumul înspre acolo, nu din naivitate sau vreo falsă imagine despre ce ştiu şi ce pot, ci tocmai pentru că ştiu ce ştiu şi ce pot. Plus că am multă energie şi o ambiţie care mi se pare că nu mai suportă amânare. Trec printr-o perioadă de tipul „acum ori niciodată”.

Azi îi împărtăşam Inei gândurile de mai sus şi altele despre cum văd eu viaţa profesională şi nivelul la care mi-ar plăcea să lucrez. Mi-a zis scurt: „Băi, nu e ca şi când, în România, poţi să faci ca la Vogue USA – this 50.000 dollars photoshotting sucks, let us make another one.” M-a amuzat, dar în acelaşi timp mi-am dat seama, şi-o zic fără niciun fel de emfază, că atunci când mă gândesc la un material, primele subiecte care îmi vin în minte au de-a face cu surse internaţionale, cu subiecte din afară. Cei mai mulţi străini cunoscuţi cu care am vrut să fac lucruri profesionale au răspuns şi pozitiv, dovadă că de la idee la faptă e doar un mail, respectiv un telefon distanţă. Dar, în egală măsură, mi s-a spus des, fără a mi se reproşa, dar pentru a mi se atrage atenţia asupra unui fel de-a fi al lucrurilor în România, că sunt prea orientată înspre afară.

Am un fel global de-a privi lucrurile. Ştiu că nu greşesc că fac asta, dimpotrivă, unul dintre articolele pe care le-am scris pentru Tabu de iulie-august confirmă că, pentru unii, doar poveştile globale contează. Mă interesează socialul şi politicul şi mă interesează ca, prin primsa a ceea ce scriu, oamenii de aici să se raporteze, din ce în ce mai puţin, la probleme importante ca fiind locale. Hei, poveştile, de oriunde ar fi ele, ne învaţă despre experienţele altora, despre atitudinile altora, despre capacitatea altora de-a face faţă unor situaţii, şi bune, şi rele.

Ştiu că se tot discută despre jurnalism în România şi mai ştiu că atunci când se discută despre asta, în general, menţionăm reviste ca Vanity Fair, Wired sau The New Yorker cu speranţa că, poate, într-o zi o să fim ca ei. Dar opinia mea sinceră este că dacă poveştile de tipul ăstora din revistele care ne plac sunt puţine în România este pentru că lumea nu îndrăzneşte să fie mai creativă decât este şi să îşi propună mai mult decât îşi propune deja. Poveştile majorităţii sunt plictisitoare pentru că ele nu spun nimic: nu-s rezultate muncite, adesea sunt opinii personale mascate în poveşti. Sau dacă poveştile au potenţial, ele nu-s scrise cu condei. Pentru oricare dintre aceste motive, soluţia este entuziasmul, motivaţia, exerciţiul şi privirea de ansamblu.

Aşa, că plecasem de la The Big League. Aş vrea să fiu în aşa ceva. Sau poate să creez aşa ceva, să trag după mine oameni care cred în aşa ceva, nu ştiu cum să fac sau cum se face asta. Dar ştiu că mă ţine. Ştii cum e povestea aia cu vizualizatul, că e suficient să faci asta, să te vezi într-un loc şi că, în cele din urmă, vei fi acolo? Eu fac asta tot timpul. Nu mă înţelege greşit, în ultimul an am urcat vreo 5463542 de trepte, mi s-au dat lucruri de făcut, oameni importanţi profesional pentru mine au avut încredere în mine, iar în ultima lună am muncit peste 12 ore pe zi pentru că am simţit că pot să fiu locomotivă. Şi parcă nu-mi e de ajuns. E ceva cu atmosfera pe care aş vrea-o alta, ceva cu oamenii din jur pe care i-aş vrea lupi, lupi buni, să fie fioroşi, neînfricaţi şi extrem de profesionişti.

O să vezi în Tabu de iulie-august care-i articolul de care-ţi ziceam că mi-a retrezit stările astea, nevoia asta de mai mult şi mai bine şi mai vorbim atunci.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s