Uncategorized

Un pic altfel despre BAC

„Actualmente, saltul evolutiv este maxim, pentru a face faţă ridicării energetice de pe Terra. Schimbările se constată nu doar la nivelul intelectual şi spiritual al oamenilor, ci şi din punct de vedere climatic, iar mişcările tectonice sunt cu totul haotice. Noii copii vin să ne înveţe că de acum încolo vom comunica mai ales la nivelul sufletului, mai puţin al raţiunii. Trebuie doar să-i înţelegem, să acceptăm că ne sunt superiori şi că nu suportă canoanele după care vrem să-i creştem pentru simplul motiv că şi noi am fost educaţi la fel. Pe ei nu-i interesează, de exemplu, istoria, nu vor să ştie ce-a fost, ei ştiu că sunt aici pentru a schimba în bine cursul vieţii pe Pământ. Aşa că nu-i îngrădiţi în niciun fel! Lăsaţi-i să se manifeste, pentru că sunt suflete bătrâne, au multă experienţă şi intuiţie. Pentru ei, actualul sistem de învăţământ este depăşit. De aceea devin apatici, fără chef să memoreze buchea cărţii, depresivi, dar şi insolenţi, nervoşi. În necunostinţă de cauză, părinţii îi pedepsesc, profesorii le dau note proaste şi îi ceartă, medicii le administrează calmante, însă fără rezultate pozitive.” (articolul integral „Copiii indigo vor schimba lumea„, revista Felicia, 2006)

Majoritatea copiilor nu au luat bacul. Sunt sigură că majoritatea celor care nu l-au luat, nu l-au luat pentru că nu au învăţat, nu pentru că sunt proşti. Dar de ce nu au învăţat? Poate că o parte din răspuns este atât în citatul de mai sus, cât şi-n articolul integral: din plictiseală, din lipsă de aplicabilitate a lucrurilor învăţate, doar noi între noi spunem, adesea, că sistemul e „depăşit”, referindu-ne la faptul că informaţiile aflate în şcoală nu ne mai ajută cu nimic.

Făcând o scurtă paranteză, când am fost în Berlin, acum câteva luni (Răzvan şi Andrei sunt matori), una dintre curiozităţile mele era legată de intensitatea cu care copilul german învaţă despre Holocaust până într-acolo încât ajunge să poarte o vină pe care n-o are şi să se simtă responsabil pentru ceva ce n-a făcut. Mie, asta, mi s-a părut suspect şi nelalocul lui şi chiar şi rezerva noastră de-a vorbi, cu voce tare, despre Hitler, şi nazism, şi etc. m-a dus cu gândul la aceeaşi atitudine fără sens. Aşa cum am mai scris şi aici, împovărarea unei generaţii cu o experienţă care a avut loc acum câteva generaţii e fără rost.

Revenind la copiii zilelor noastre şi la ei în cadrul şcolii: ne-am gândit vreodată, noi, părinţii sau profesorii că poate răzvrătirea, câteodată de neînţeles a copiilor, are legătură nu doar cu plictiseala lor, dar şi cu nevoia de a şti şi înţelege alte lucruri decât pe acelea pe care oamenii mari cred că e nevoie ca un copil să le înţeleagă? Că, spiritual, suntem înaintea părinţilor noştri este un fapt dovedit şi pe care-l simţim de fiecare dată când interacţionăm cu ei, că adolescenţii zilelor noastre sunt, cum s-ar spune, înfipţi, mai înfipţi decât eram noi la vârsta lor, se vede, iar, cu ochiul liber, că copii de 4-5 ani pot să spună nişte lucruri care să te lase mască, în sensul că înţelepciunea lor pare să vină de niciunde, e iar o experienţă cu care cred că mulţi ne-am întâlnit.

Dacă ne gândim la situaţiile din vieţile noastre, schimbările au venit, adesea, pe căi neplăcute, inconfortabile, poate chiar violente. Poate că ceea ce catalogăm a fi nesimţire, impertinenţă vizavi de cei mai în vârstă la generaţiile tinere de azi e de fapt semnalul că ei nu au nevoie de lucrurile care li se dau, ci de altele, dar că nici cei mari nu ştiu care-s alea, nici cei mici nu le pot numi ca să le ceară. Nu spun că toate aceste piedici sunt puse de copii născuţi pe alte frecvenţe, dar spun că mulţi dintre ei s-ar putea să fie născuţi pe alte frecvenţe şi că violenţa lor e un semnal. Doar despre copii spunem mereu că ne plac că-s dintr-o bucată, că ce-i în guşă e şi-n căpuşă, aşa că de ce n-ar fi ceea ce se întâmplă azi în sistemul de învăţământ oglinda faptului că habar n-avem, de fapt, ce le trebuie acestor copii.

Analizele făcute asupra examenului de bac de anul ăsta s-au legat, ca şi-n precedenţii, de profii slab plătiţi, de materia nefolositoare, de copiii proşti, de teorii ale conspiraţiei, de nevoia de absolvenţi care să cotizeze la industria diplomelor din universităţi ş.a.m.d. Nu spun că niciuna dintre explicaţii nu are sens sau nu poate fi dovedită, dar prin felul meu de-a fi, eu aş întreba altceva: dacă tot ce se întâmplă e un semn că we are on the wrong thinking track? Că lumea e pe o frecvenţă pe care cei mari n-o văd, dar pentru care cei mici se pregătesc, deşi acum antrenamentul lor nu-i acceptat şi nici înţeles?

What if…?

Citeşte şi aici şi aici.

Anunțuri
Standard

20 de gânduri despre „Un pic altfel despre BAC

  1. Pingback: “Un pic altfel despre BAC” de Andreea Vasile | Feeder

  2. eugen zice:

    pe vremea celor care acum au 30-40 de ani, era musai sa ai facultate sa nu ramai la „munca de jos”. era rusinea cartierului acela care nu ajungea om cu carte. a urmat un exod de intelectuali repede ajunsi din provincie direct in multinationale. o generatie de consumatori model cu studii superioare, accesorii la calculator

    ei bine este nevoie si de muncitori, da prieteni, nu e nici o rusine

    exista prea multi intelectuali care in loc sa dea cu sapa, joaca la bursa cotatia la porumb. ei sunt vinovati pt pretul de 3 lei pe kilogramul de cartofi. frate, lasa ca e bine asa, sa mai ramana si pe la casele lor, sa mai dea si cu sapa daca sunt blegi sau lenesi, ca nu putem sa fim toti intelectuali si sa mancam snickers cu cola, si sa ne cumparam iphone

    bai si de ce trebuie sa ne comparam mereu cu germania, si cu autostrazile din germania? parca e un fix national, de ce suntem atat de complexati de avansul vestic? in vest, toti localnicii sunt intelectuali si muncitorii vin din lumea a treia. e asta un ideal? depinde. dar hai sa renuntam la complexe

  3. Andreea zice:

    textul meu n-are musai legatura cu comentariul tau, dar ma bucur ca l-ai citit si-ai scris 🙂

  4. alex zice:

    n-am putut sa citesc tot articolul din felicia abia am reusit sa trec de pasajul postat…o aberatie mai mare n-am mai citit de ceva timp…”pe ei nu-i intereseaza istoria” wtf? cum sa nu te intereseze istoria..doar daca esti ignorant si incult…”vom comunica la nivelul sufletului nu al ratiunii”…asa e daca nu ai inteligenta comunici cu ce poti….pe scurt articolul mi s-a parut o incercare draguta de a scuza lenea si incompetenta „noii generatii” care a fost atat de „plictisita” incat nu a putut trece un rahat(sau shitty ca e mai scuzabil in engl) de examen cu 3 probe facut pentru „gloata”. dar ce stiu eu…poate asa s-au razvratit ei..poate restu de peste 50% care nu au promovat se exprima mai bine dpdv artistic….dar stai ca si la fac de arte ai nevoie de bac ca sa te inscrii.

  5. eugen zice:

    comentariul meu n-are legatura cu textul tau, dar nici textul tau cu realitatea nu prea se pupa

    adica cum sistemul e depasit? pt ca asa citeste una pe teleprompter zilnic la stirile unui canal anti-guvern, trebuie sa o preluam si o sa transformam intr-un cliseu?

    problema este contextul democratic si aplicarea lui in tari balcanice/emergente a dus la un haos ilogic in care capitalismul isi face de cap si prosteste tot ce misca printr-o agresivitate media si promovare de non-valori (a se vedea si modelul tragi-comic din grecia). valorile materiale ale tarii se muta la intelectualii vest europeni, de mult versati in subminarea triburilor inferioare intelectual, in timp ce saracii localnici sunt victimele unui atac cu pufuleti si manele din care scapa cine poate

  6. Andreea zice:

    @eugen: ceea ce vroiam sa zic este ca textul meu tine mai putin de lumea palpabila a evenimentelor si mai mult de cea … a sufletului. ce scrii tu e de inteles, nu-i vorba de asta, spuneam doar ca, de data asta, in ce-am scris, cauzalitatea de tipul „A duce la B” nu era ce urmaream. dar tot ma bucur ca scrii 🙂

  7. Andreea zice:

    alex, e adevarat ca textul e haotic si greu de citit, dar daca treci peste asta, nu-i chiar o aberatie. uite, eu cred ca oamenii au cateodata de spus lucruri care, pentru ca nu sunt spuse tot timpul, sunt si greu de exprimat. e exemplul articolului din felicia.

    in ceea ce priveste istoria, cred ca incearca sa spuna nu ca nu tb sa stim istorie dpdv al culturii generale, ci ca istoria ca info (cand a trait st cel mare, ce-a facut mihai viteazul etc) n-are nicio utilitate practica pentru existenta noastra. cand, in realitate, faptul c-ai stiut lucrurile astea te-a ajutat? in afara de bac, fireste, daca ai dat la istorie. pe mine niciodata. deci din acest punct de vedere, al rostului practic, se spune ca istoria, alaturi de alte materii, s-ar putea sa nu mai aiba niciun sens.

    textul n-are legatura cu bacul, reamintesc ca a fost scris in 2006, dar are legatura cu o generatie care pare intr-adevar a fi miscata de cu totul alte parghii decat noi. nu simt ca incearca sa scuze lenea sau plictiseala, dar cred ca lenea si plictiseala asta pe care le observi, si despre care cred ca-s reale, nu zic nu, au legatura cu un soi de context social care, pentru ei, nu-i viu. nu stiu daca ma exprim corect, ca si cand, pentru ei, tot ce e-n jur, e ce n-ar tb sa fie.

    inchei cu ce ziceam si-n text referitor la copii care au 4-5-6 ani acum si care au capacitatea sa-ti spuna lucruri de-ti sta mintea-n loc.

    again, textul e un unghi de-a vedea altfel lucrurile. multam ca mi-ai scris. 🙂

  8. Cristi zice:

    „Pe ei nu-i interesează, de exemplu, istoria, nu vor să ştie ce-a fost, ei ştiu că sunt aici pentru a schimba în bine cursul vieţii pe Pământ.”

    Cum ar putea un om, care nu cunoaste istorie, implicit nu isi cunoaste stramosii si nici lucrurile bune facute de ei si nici greselile lor, sa schimbe lumea in bine? Evident, ca vor repeta greselile lor sau vor lua decizii mult mai proaste.
    Te rog, sa nu scuzam lenea tinerei generatii prin aberatii spirituale. Da, istoria este importanta! Da, geografia este importanta! Da, romana este importanta! Da, cand vorbim despre orice materie.

    Putem spune „NU!”, daca ne dorim sa fim palmasi. Este adevarat, nu iti trebuie geografie sa stii ca aici poti cultiva grau, porumb etc. Este adevarat, nu iti trebuie istorie sa cari roaba. Dar, daca ai pretentii de munca la birou, vrei sa termini o facultate, sa stii ca este importanta cultura generala.

    Bineinteles, nu trebuie sa stii istorie precum un istoric, nu trebuie sa cunosti literatura precum un critic literar, dar trebuie sa ai habar despre aceste lucruri.

    Niciodata nu o sa poti schimba viitorul, daca nu iti cunosti trecutul.

  9. Andreea zice:

    am raspuns in comentariile anterioare la ce inteleg din partea despre istorie.

    as mai completa cu faptul ca articolul din revista nu cred ca trebuie citit ad literam, ci, mai degraba, interpretat.

    in ceea ce priveste invatatul din greselile stramosilor, mi se pare o maxima care suna bine, dar atat. getting down to the basis, de cate ori nu ne-au spus parintii „nu face aia, ca am facut-o si eu, n-o sa iasa bine”? cam de cate ori am ascultat?

    cam asa e si asta cu greselile stramosilor. 🙂

  10. Cristi zice:

    Ok, scuza-ma te rog. Am inteles acum motivul articolului. Nu am ce sa adaug ,ca este inutil si chiar daca am argumente irefutabile, acestea nu au valoare. sau cum ar zice englezul, sa fiu in ton cu raspunsul tau: I rest my case!

  11. Andreea zice:

    e ok, no worries. nu exista un raspuns bun sau prost in cazul de fata. ceea ce ma interesa pe mine, pornind de la articol, e sa vad daca nu cumva e nevoie de o schimbare mai degraba informationala care sa genereze interes, deci implicare, deci rezultate bune la bac s.a.m.d. 🙂

    adica poate ca tb sa gasim o alta poveste in locul lui manole care a zidit-o pe ana in peretele manastirii care sa vorbeasca despre sacrificiu. ceva mai up-to-date 🙂

  12. alex zice:

    andreea iti multumesc ca mi-ai raspuns desi poate ca nu ma asteptam sa o faci….am inteles la ce te-ai referit in articol si il consider un exercitu de imaginatie interesant dar doar atat. pt ca nu asta e cu adevarat cauza din care peste jumatate din copiii de 18-19 ani nu au promovat un examen pe care eu il consider mediu(cel mult). interesant ar fi sa vorbesti cu ei si ai sa vezi (pt ca sunt niste copii sinceri si isteti ; nu sunt ironic chiar cred asta) ca iti vor raspunde clar ca nu au invatat pt ca le-a fost lene si pt ca au crezut ca se poate copia.
    Perspectiva ta e indrazneata dar usor naiva in acelasi timp…probabil ca prin textul tau nu ti-ai propus sa dai o explicatie sau sa cauti o cauza…probabil doar ai vrut sa gasesti ceva mai profund intr-un lucru oarecum evident.
    Cat despre copiii de 4-5-6 ani hai sa nu-i mai subestimam atat , cu siguranta si eu si tu si bunicii nostri la varsta asta „spuneam lucruri de-ti sta mintea-n loc”…problema cu unii din ei e ca sunt maturizati prematur de catre parinti, care ii imping spre tot felul de activitati mai mult sau mai putin extracuriculare in speranta ca poate si odrasla lor e supradotata….si aici intervine problema …copilaria e facuta sa fie „jucata” sa nu uitam spiritul ludic. PS: am dat bacul la chimie si tot nu mi se pare inutil sa ai habar de niste date istorice ca sa poti sa plasezi in timp evenimentele. toti avem suflet, ratiunea e cea care ne deosebeste….altfel riscam sa ajungem o mare masa de spirite goale; sufeltul si ratiunea sunt interconectate nu le mai separati(dar asta e alta discutie)

  13. Andreea zice:

    cu placere!

    1. am scris ca admir ca intrebati de reporteri de ce au picat, copiii au recunoscut ca n-au invatat, ca se bazau pe copiat. admir sinceritatea lor. de aici, plecasem cu intrebarea: de ce n-au invatat? e intr-adevar lenea sau e altceva? daca e altceva, ce e?

    2.sufletul si ratiunea sunt interconectate –> sunt de acord, nici n-am sustinut altfel.

    multumesc ca ai inteles natura textului si multumesc ca mi-ai scris asa cum ai facut-o. it’s nice reading you 🙂

  14. Gabi zice:

    Am dat bac-ul anul asta si l-am luat:)) anyway, notele nu evidentiaza nimic, stiu elevi care nu au fost la scoala aproape deloc si au luat bac-ul si elevi care au ceva in cap si nu l-au luat, elevi care au o inteligenta stralucita si stiu istorie si geografie si romana, etc si au luat note modeste si elevi care sunt modesti intelectual si au luat note foarte mari. Notele nu reprezinta in niciun caz nivelul de inteligenta al copilului sau ce stie el, X poate sa citeasca la el acasa nenumarate carti de istorie si la bac sa nu stie exact cand a domnit y sau z, insa sa aiba cunostinte mult mai insemnate…el o sa primeasca un punctaj mai mic la bac.
    Bac-ul nu mai are credibilitate, nu mai e ceva important pentru tineri si asta nu pentru ca nu e important sa ai cultura generala sau ca nu au tinerii din ziua de azi cultura generala ci ideea ca inveti pentru ceva care nu o sa evidentieze ce stii tu, etc.
    Ideea ta e interesanta si e adevarat ca suna ca o scuza a generatiei mele, dar e si un sambure de adevar undeva pe acolo:).

  15. Andreea zice:

    Hei, Gabi, felicitari! Ma bucur mult ca ai scris mai ales ca esti primul/prima (can’t tell if you’re boy or girl) cel/cea mai aproape de subiect. Acum, ca esti aici, o sa te mai ‘chinui’ putin. De ce nu mai are Bacul credibilitate? Cum sunt vazute materiile de liceu, azi, din punct de vedere al informatiilor prin ochii generatiei tale? Cum ai descrie relatia profesor – elev azi: una tip mentor-invatacel, una de putere etc?

    Chiar mi-ar placea sa ne povestesti mai multe despre asta 🙂

  16. Gabi zice:

    I’m a girl:).
    „Evenimentul declansator” pentru care bacul nu mai are credibilitate se desfasoara in liceu, intalnesti oameni noi, habar nu ai nimic despre ei, sunt adolescenti din toate clasele sociale, cu idealuri mai mari, mai mici, etc.
    1. Nu mai exista clase unite, sau ideea de „toti pentru unul, unul pentru toti” nici macar in conditiile in care toti ar castiga mai mult.
    2.Notele aproape niciodata nu sunt date pe merit sau daca x e copil inteligent si invata la y materie, este ascultat si el are mai multe informatii decat in manual, nu o sa primeasca un punct in plus pentru ca e interesat, o sa primeasca acelasi punctaj cu ala care a tocit lectia si dupa 1 saptamana nu o sa mai stie nimic, ceea ce nu e corect din punctul meu de vedere si e foarte frustrant.
    3.Nu exista comunicare de niciun fel.
    In concluzie, neindreptatirea incepe in liceu si e foarte frustranta, da sunt de acord ca nu se intampla numai generatiei noastre chestia asta, dar a devenit ceva normal, sunt prea putini profesori pe care mai simti nevoia sa ii respecti si de aici e asa o gandire logica, daca eu X sunt destept si stiu multe chestii si sunt neindreptatit, automat ma gandesc „ce naiba sa invat pentru examenul ala ca oricum nu o sa fiu corect evaluat?!”
    Materiile de liceu… nu materiile sunt problema (eu nu sunt buna pe partea de real, insa cu o profesoara incredibila, am invatat chimie si imi place foarte mult), profesorii sunt „problema” ori sunt lipsiti TOTAL de interes, ori te „bombardeaza” cu prea multe informatii.Profesorii cer respect in timp ce ei nu ofera respect si toata lumea stie ca e o relatie de interdependenta intre acest A si B.
    Sunt si profesori buni, la ora carora nu scoate nimeni un sunet si toata lumea invata, invata de placere, nu mai exista frica de note mici ca inainte, te speria profesorul si invatai sa nu iei 2.
    Materiile sunt aceleasi si cam aceasi cantitate, dar cu totul alta calitate.
    Relatia profesor-elev din punctul meu de vedere nu exista sau exista la un nivel in care stiu ambele parti ca trebuie sa se tolereze reciproc si acum in functie de caracterul omului situatia e mai roz sau mai putin roz.

    Sper ca am reusit sa iti raspund a intrebari cat mai concret:)

  17. iulian zice:

    Copii indigo sunt cei care au un nivel de intuitie, inteligenta si intelepciune net superior mediei statistice, sunt cei de la care avem ceva de invatat si care pusi fiind in cele mai inadecvate situatii tot gasesc o cale de a reusi. Nu acestia sunt cei care n-au luat bac-ul, dar ar putea fi cei care vor construi un altfel de bac, o alta scara valorica, alte principii la care sa ne raportam si pe care sa le respectam pt ca sunt logice si naturale nu pt ca au fost emise de o normativa ministeriala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s