Uncategorized

Omul fără ţară

La Riddarhustorget e vânzoleală. Pe partea dreaptă sunt magazine cu suveniruri, iar pe stânga turişti mănâncă la restaurantele înghesuite.

El vinde într-unul dintre magazine. E de statură medie, are pielea ciocolatie, ochii căprui, în jur de 55 de ani şi este îmbrăcat cu o cămaşă galbenă şi o pereche de pantaloni de stofă bej.

Eşti din Rusia?, mă întreabă, aşa cum m-au mai întrebat şi alţii după ce am vorbit. Din Rusia, Grecia sau Italia.

Nu, din România, îi răspund.

Aaa, nu mai e Ceauşescu acolo, nu? Aveţi democraţie.

Da, îi spun, doar sunt aici, vorbind cu tine.

Râde. El e din Kurdistan, nordul platoului iranian. A venit în Suedia în anii 1970 pentru că acasă era război.  Nici acum nu-i mai bine. După 2004 tensiunile de la graniţa Turciei cu Irak s-au intensificat aşa că nu se poate întoarce acasă. E un om fără ţară. Kurdistanul nu există, oficial, ca stat, iar în Suedia, deşi locuieşte de peste 30 de ani, nu e acelaşi lucru.

Cum te simţi aici?, îl întreb.

E bine. Era mai bine înainte. Când am venit eu, imigranţii erau puţini aşa că suedezii îi priveau cu bucurie că aduceau alt aer oraşului. Dar acum sunt din ce în ce mai mulţi care fac belele şi suedezii s-au cam săturat de asta.

Fiind o ţară tolerantă, Suedia a luat majoritatea imigranţilor din zonele de conflict ale lumii pentru a le oferi o casă în ţara lor. Dar, la vremea aceea, existau şi locuri de muncă astfel încât ei să poată face ceva. Între timp, cu industriile suedeze dispărând aşa cum s-a întâmplat şi-n alte ţări – industria de textile, de exemplu, a fost mutată în Thailanda, iar mineritul a fost redeschis în nordul Suediei datorită chinezilor care au nevoie de oţel – forţa de muncă a crescut, însă nu şi oferta de locuri de muncă. Aşa a luat naştere mica criminalitate: spargeri de apartamente şi furturi.

Când oamenii mă văd, continuă el, îl văd pe unul dintre noii-veniţi care fac probleme. Eu nu pot să-i spun fiecăruia în parte că sunt aici de 30 de ani aşa că tot ce văd ei este o piele închisă şi-un păr negru.

Dar cu cei care vorbesc aceeaşi limbă cu dvs. vorbiţi?

Nu, îi evit. Le spun că vorbesc numai engleză sau suedeză.

Şi familia?

Părinţii sunt morţi. Sora mea e în Kurdistan. Eu nu am familie. Nu mi-am făcut una în Suedia. Am trăit singur. Suedia a fost foarte caldă cu mine, dar îmi e dor de casă. Nicăieri nu-i ca acasă!

 

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „Omul fără ţară

  1. Primul val de „capsunari” plecati in Europa de Vest a pregatit atit de bine terenul (vezi lebedele din Austria), ca atunci cand am ajuns si eu acolo (venind de pe alte continente) m-am putut simti „ca acasa” DELOC.
    Cum ieseam din lumea/mediul profesional si intram in viata de zi cu zi, m-a loveam de tot felul de „dragalasenii”.

    Cel mai bine a rezumat un turc: sint nascut aici, dar pt ei voi fi mereu un strain, un turc, iar pt turci voi fi mereu un german.

  2. Andreea zice:

    interesant rezumatul turcului 🙂 prin povestea kurdului, pe care am scris-o aici, vroiam sa surprind odata imaginea imigrantului care se loveste de prejudecati, dar si, in general, faptul ca sa vezi un om in individualitatea lui e dificil, e un exercitiu de vointa (daca vrei sa-l faci, ofc)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s