Uncategorized

The September Issue

Era ieri seară, pe la 22.00, când, încă în redacţia Tabu, Ina mă dojenea că n-am văzut  The September Issue. Îmi povestea despre film în timp ce we were on our way to closing our own September issue. The September Issue este un film documentar, lansat în 2009, despre ediţia din septembrie 2007 a Vogue US care a avut cel mai mare număr de pagini din istoria publicaţiei, peste 700.

Documentarul nu e interesant doar prin prisma accesului la munca titanică ce a dus la celebrul număr din septembrie (lucrul la acest număr a durat aproximativ 5 luni), ci mai ales datorită accesului direct la modul de a lucra şi de a relaţiona cu oamenii al Annei Wintour. Sunt multe secvenţe care vorbesc despre Anna mai departe de imaginea profesională, una predominant dură, şi majoritatea constau în gesturi şi în prim-planuri pe care cameramanul le-a surprins cu măiestrie, iar regizorul, R.J.Cutler, le-a folosit cu talent.

Cu toate că imaginea publică a Annei este aceea a unei zgripţuroaice, documentarul contrazice percepţia majorităţii, mai degrabă o legendă urbană devenită amuzament. Filmul ne-o arată pe Anna drept o femeie dedicată, o femeie într-un business de milioane de dolari, care nu are timp de ezitări şi de prietenii. Mi s-a părut o femeie calculată şi sunt scene în care o găsim deopotrivă entuziasmată de interacţiuni cu oameni care-i plac şi plictisită de falsele socializări în faţa cărora nici măcar nu-şi dă silinţa de-a părea interesată. Chiar dacă în majoritatea întâlnirilor de grup o vedem cu ochelari de soare (poate ca să-şi ascundă ochii, poate pentru că nu-i place lumina), când este fără ei, chipul, deşi adesea imobil, este expresiv şi reuşim să înţelegem, pe alocuri, ce o mişcă şi ce nu, atât la locul de muncă, cât şi în viaţa personală (puţinele cadre de acasă, alături de fiica ei, ne-o arată drept o mamă cucerită de copilul ei; înspre finalul documentarului recunoaşte că slăbiciunea ei sunt copiii).

O altă figură predominantă în film este Grace Cuddington, director creativ la Vogue US, care a început să lucreze la ediţia americană în aceeaşi zi cu Anna. Fost model, Grace are o fire opusă Annei. Este o persoană caldă, sensibilă, preocupată de cei din jur şi îndrăgostită de ceea ce face. Grace este creativă şi chiar şi atunci când anumite cadre nu intră în revistă pentru că Anna a decis aşa, reuşeşte să nu se lase pradă dezamăgirii, pe care o trăieşte cu intensitate, şi merge mai departe. Din punct de vedere al spectrului emoţional, Grace arată cel mai mult ce se petrece în ea atunci când o decizie editorială o bucură sau o supără. Tot spre finalul filmului, Anna Wintour spune despre Grace că este un geniu.

Mi-a plăcut filmul pentru că a surprins un stil de lucru care, personal, este pe gustul meu. Nivelul la care se face treaba şi profesionalismul oamenilor pare la mii de ani depărtare faţă de ce se întâmplă, în acelaşi domeniu, în România. Sigur, e poate necinstit să le compar pe cele două, însă chiar dacă nivelul e diferit, spiritul profesionist nu ar trebui să ţină cont de locul de muncă sau de spaţiul geografic în care o meserie se practică.

Pentru mine, duritatea profesională este o plăcere şi o unealtă de învăţare atunci când vine de la oameni care îşi cunosc, cu adevărat domeniul, nu de la cei care se prefac că îl cunosc. În România, prefăcătoria şi parvenitismul vor să treacă de multe ori drept autoritate profesională.

Dar asta nu se poate întâmpla pentru că minciuna, deşi poate să păcălească, nu poate  ţine locul adevărului şi autenticităţii la nesfârşit.

Să vedeţi filmul!

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s