Uncategorized

Ce gândeşte presa străină despre România?

Am încercat să răspund la întrebare cu ajutorul unor jurnalişti români care lucrează cu străinătatea, dar şi cu cel al unor jurnalişti străini care au ajuns de mai multe ori în România.

Ce a ieşit vedeţi în materialul de mai jos pe care l-am publicat în Tabu de iulie-august.

Când România vorbeşte despre felul în care media internaţională prezintă evenimentele din ţara noastră, tonul este dramatic. Aproape de fiecare dată pare că am făcut ceva greşit. Rareori ştim însă ce stă în spatele unei ştiri de presă despre România. Cum devine un eveniment românesc ştire în presa internaţională, cum se documentează jurnalistul străin şi care sunt subiectele româneşti care le suscită, cel mai des, interesul sunt aspecte pe care, în general, nu le cunoaştem. Dar pe care am vrea să le ştim.

Text: ANDREEA VASILE

În luna februarie, ediţia italiană a revistei Vogue scria că, pentru a doua oară în decurs de numai câteva luni, celebra Lady Gaga poartă o creaţie a designerului român Ingrid Vlasov. Redactorul Vogue nota că ambele creaţii ale lui Ingrid Vlasov sunt din colecţia „I feel love”, prezentată anul trecut la Paris Fashion Week. În mai, Paul Lester scria în The Guardian despre succesul muzical al Innei în Marea Britanie, unde urma să lanseze cel de-al patrulea hit de pe albumul „Hot”. Jurnalistul bifa cele mai importante realizări ale Innei: 350.000 de download-uri în Anglia, 150 de milioane de vizualizări pe YouTube, 21 de premii câştigate şi peste 30 de apariţii pe copertele revistelor din Europa. Cu toate acestea, astfel de ştiri despre România nu sunt printre subiectele despre care se scrie, constant, în presa internaţională.

Alan Fisher este corespondentul mult premiat al televiziunii Al-Jazeera English şi are o experienţă profesională de 27 de ani. Jurnalistul britanic, care a transmis arestarea şi apoi extrădarea lui Radovan Karadzic (n.red. fostul politician bosniac acuzat de fi ordonat masacrul de la Srebrenica din 1995 unde au fost ucişi peste 8000 de oameni), conflictul din Sarajevo sau Războiul din Golf, a venit în România de patru ori până acum. Alan Fisher nu crede că poveştile sunt interesante în funcţie de naţionalitate. „La Al-Jazeera English nu ne referim la subiecte ca fiind româneşti sau de altă naţionalitate. Dacă e o poveste interesantă de spus, o vom spune indiferent de unde provine aceasta. Ne interesează poveştile oamenilor obişnuiţi. Ne stabilim tema acasă şi apoi ne ducem să facem povestea în ţara care ne interesează. Nu stăm în camera de hotel sperând că povestea va veni la noi. Aşa se întâmplă şi cu România.”

Barnaby Phillips, corespondent pentru Europa din partea Al-Jazeera English, a relatat despre subiecte precum criza economică din Grecia, tensiunile politice din Turcia şi declararea independenţei statului Kosovo. Înainte de a se alătura echipei Al-Jazeera English, Barnaby a lucrat timp de 15 ani pentru BBC. „În România, toate subiectele pe care le-am tratat trebuiau să prezinte interes la nivel internaţional. Pentru asta aveam nevoie de poveşti bune şi de personaje puternice. Pentru orice ştire, depindem de producătorul sau de sursa noastră locală (n.red. în cazul României, de jurnalistul Sanda Nicola) să ne furnizeze idei şi să ne spună lucruri interesante despre ceea ce se întâmplă în ţara lor astfel încât noi să putem crea subiecte de interes internaţional”, a punctat jurnalistul.

Sanda Nicola prezintă principalul jurnal de ştiri al postului de televiziune B1 şi realizează emisiunea săptămânală „Generaţia cu cheia de gât” la acelaşi post. Dar Sanda lucrează şi cu televiziunile France 24 English şi Al-Jazeera English, al treilea canal pe plan mondial după CNN şi BBC. „Cu Al-Jazeera English am o colaborare mai strânsă. Când există subiecte pe care această televiziunea vrea să le abordeze în România, eu îi ajut cu materiale şi completări despre perspectiva românească asupra problemei. Când ei hotărăsc că trebuie abordat un subiect din România, tot ce înseamnă studiu de caz şi personaje care ar ilustra cel mai bine subiectul sunt contribuţia mea”, explică Sanda, care are 33 de ani şi care lucrează în media de 16 ani. Ea sesizează că, de la intrarea României în Uniunea Europeană, numărul ştirilor despre ţara noastră a crescut şi sunt mai oneste: „Prin comparaţie cu ceea ce se întâmpla înainte de aderarea României la UE, când se mai scormoneau lucruri cât se poate de şocante despre ţara asta, acum simt mai multă prietenie, un fel de <sunteţi în gaşcă cu noi, suntem o familie, chiar dacă sunteţi verişorii mai zăpăciţi de la periferia Europei; hai să vedem ce se întâmplă şi cu voi>.”

Mihai Ursu, jurnalist şi producător freelancer, a colaborat cu televiziunile BBC Scoţia, Euronews, Channel NewsAsia, El Pais, Razor TV, VBS TV, postul online care aparţine de Vice, conglomeratul media american. „De cele mai multe ori, jurnaliştii străini vin cu un plan de acasă şi caută ajutor în România ca să-l realizeze. Câteodată, elementele editoriale pe care ei le bifează pleacă de la prejudecăţi şi informaţii greşite. Adevărul despre ceea ce se întâmplă în România îl află de la persoane ca mine, când ajung aici sau înainte să ajungă aici, dacă mă întreabă. De multe ori avem norocul să lucrăm cu oameni deschişi la minte care-s dispuşi să-şi revizuiască preconcepţiile şi stereotipurile pe care le aveau în bagaj când au plecat de la ei de acasă. Alţii nu. Am avut clienţi care au vrut să facă falsuri, mi-au spus asta din prima zi, pe faţă. Nu spun cine sunt, dar sunt mari şi sunt şi ei pe lista asta. Ei ne vânează ca ţinte uşoare. Când planul editorial trebuie să bifeze şi o poveste din estul Europei, se întreabă <unde mergem noi în Europa şi ştim că trebuie să fie ceva nasol?> În România”, spune Mihai, care are 33 de ani şi care face jurnalism „din clasa a 9-a.”

Fotograful Cristian Movilă lucrează cu The New York Times, Newsweek, Time Magazine. În cazul României, Cristian crede că interesul publicaţiilor din afară s-a concentrat, cu precădere, pe subiecte sociale: „În ochii stăinilor, România are un aer exotic, iar de aici apare şi interesul în ceea ce priveşte problemele sociale de la noi din ţară. În plus, noi am alimentat această curiozitate a lor faţă de anumite situaţii prin proiecte culturale, fie că vorbim de cinematografie sau de fotografie, iar ca să vedem aceste aspecte, e suficient să ne uităm la peliculele premiate în cadrul festivalurilor internaţionale şi la subiectele lor”. Totuşi, el găseşte natural interesul pentru zona socială, că e vorba de România sau de alte ţări. „Potenţialul e nelimitat. România seamănă foarte mult cu un colaj în care sunt suprapuse luxul şi lupta pentru supravieţuire, iar această suprapunere de culori, atât de contrastante, ne transformă într-o atracţie. Rămâne la aprecierea noastră dacă vrem ca acest punct de atracţie să reprezinte cartea noastră de vizită pe viitor.”

Călin Cosmaciuc lucrează, regulat, pentru presa străină de peste un an. Clienţii cei mai constanţi vin de la televiziunile din Germania şi presa scrisă şi televiziunile din Israel. Rolul lui în relaţia cu jurnaliştii străini pleacă de la documentarea unui subiect şi până la organizarea interviurilor şi filmărilor. Călin numeşte publicaţiile şi posturile europene ca fiind cele mai interesate de subiectele româneşti. „Agenţiile mari de presă – Reuters, Agenţia France Presse, Associated Press – au corepondenţi în România aşa că reportajele lor pleacă în toată lumea. Canadian Press, de exemplu, e un site de ştiri pe care văd reportaje despre România preluate constant de pe Associated Press, deşi nu ajunge picior de ziarist canadian în România. Aşa că, pe termen lung, tonul îl dau media străine cu corespondeţi permanenţi la Bucureşti.” Călin are 33 de ani şi face jurnalism de 15 ani.

Când vine vorba despre cel mai „vânat” subiect românesc, părerea este unanimă: romii. Accentele sunt însă puse diferit de fiecare dintre jurnalişti. Alan Fisher îşi aduce aminte de problema romilor expulzaţi anul trecut de guvernul francez, dar menţionează: „Subiectul a fost unul de interes larg pentru că am făcut materiale despre asta şi în Bulgaria, şi în Ungaria. România a contat, de asemenea, dar nu cred că este o poveste care aparţine în mod particular spaţiului românesc.” Sanda Nicola spune: „Unii dintre jurnalişti vedeau România ca „the gypsy factory” (n.red. fabrica de ţigani). Existau jurnalişti din Vest care se întâlneau cu subiectul şi care aveau în minte un scenariu prestabilit, care se baza pe prejudecăţi despre etnia romă. Cu multe argumente şi cu multă strădanie le puteai scoate din cap lucrurile astea. De la abordarea lor foarte simplistă, trebuia să îi aduci pe calea rezonabilă. Dar chiar şi aşa, toţi jurnaliştii cu care am lucrat, deşi veneau cu percepţiile alterate despre ce se întâmplă aici, n-au avut nicio problemă să-şi schimbe părerea.” Mihai Ursu spune şi el că, cel mai des, a lucrat la subiectele despre romi: „Nu zic că nu-s importante, dar sunt convins că România are şi altfel de subiecte cel puţin la fel de importante.” Şi Călin Cosmaciuc e de părere că „e subiectul cel mai interesant pentru media europeană.” „Expulzarea romilor din Franţa a adus un val de ziarişti în România în toamna anului trecut. Primarul din Bărbuleşti, comună cu un număr mare de persoane expulzate, mi-a arătat un teanc de cărţi de vizită ale ziariştilor care l-au vizitat. Printre reporterii veniţi acolo erau europeni, americani şi chiar şi sud-americani, din Columbia şi Venezuela. Problema romilor e una, până acum, nerezolvabilă. În plus, pe lângă implicaţiile profund sociale şi politice ale problemei, media străină ştie că, de multe ori, un reprotaj în mijlocul unei comunităţi de romi, foto sau video, înseamnă imagini din altă lume, o lume a sărăciei lucii, uitată, inedită şi colorată. E un contrast uriaş între acele comunităţi şi restul lumii”, completează Călin.

Un subiect la fel de interesant îl reprezintă, la polul opus, economia. Sanda Nicola povesteşte că, de la debutul crizei economice în lume, nimic nu i-a interesat mai mult pe jurnaliştii străini cu care a lucrat ca soarta economiei româneşti. „E sarcina mea să-i ţin la curent, periodic, cu previziuni despre ce se întâmplă în România.” Alan Fisher o aprobă: „Instabilitatea politică şi economică sunt subiecte din România care ne-au interesat pentru că ce se întâmplă aici din acest punct de vedere are ecou internaţional.”

Fotograful Cristian Movilă vorbeşte, la rându-i, despre subiectele din România pe care le-a acoperit în presa străină: „Problema drogurilor în România a fost tratată de Time Magazine, Roşia Montană de The New York Times şi Wall Street Journal, tendinţa couch surfing (n.red.turişti care dorm în casele localnicilor, în orice spaţiu disponibil, pe canapea sau pe podea) în România de The New York Times şi problema copiilor părăsiţi de părinţii care pleacă să muncească în străinătate de Times Magazine şi The New York Times.” La toate aceste subiecte, Cristian a contribuit cu partea vizuală. Mihai Ursu povesteşte că el a mai fost ispitit cu subiecte despre copiii instituţionalizaţi şi despre Ceauşescu: „Ceauşescu, copiii instituţionalizaţi, străinii care fac năzbâtii pe teritoriul ţării noastre sau cetăţenii români care intră în necaz pe teritoriul altor ţări, şi astea sunt subiecte care atrag atenţia presei internaţionale.” Pentru BBC Scoţia, Mihai a lucrat la un material despre un şofer scoţian acuzat de pedofilie în România, iar pentru Channel NewsAsia a urmărit, îndeaproape, cazul lui Silviu Ionescu, diplomat român care a omorât un singaporez pe trecerea de pietoni şi a rănit un altul. Călin Cosmaciuc dă exemplu experienţa pe care a avut-o cu Channel 10, post de televiziune privat din Israel. „Cei de la Channel 10 erau interesaţi de un interviu în închisoare cu Nati Meir (n.red. fost deputat PRM, condamnat la închisoare pentru trafic de influenţă). Nu s-a putut pentru că n-am primit aprobare de la autorităţile care se ocupă de penitenciare. Am rămas să urmărim subiectul, iar când Meir a fost eliberat, m-au rugat să merg la el acasă şi să fac interviul.”

Nu există vreun serviciu gratuit de monitorizare a presei internaţionale în România. În încercarea de a afla care sunt publicaţiile din străinătate care au scris şi care au vorbit despre ţara noastră în ultima lună, agenţiile de monitorizare a presei din România furnizează informaţii numai contra cost. Nici Ministerul Afacerilor Externe nu oferă o astfel de monitorizare. Conform răspunsului oficial primit, informaţiile de tip jurnalistic care îi parvin, de la ambasadele României în lume, sunt despre colaborarea diplomatică pe care ţara noastră o are cu statele în cauză.

Drepturile de publicare aparţin revistei Tabu.

 

Standard

Un gând despre „Ce gândeşte presa străină despre România?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s