Uncategorized

Viena de 5 stele

Viena noaptea

Prima dată când am fost la Viena eram în facultate. Am călătorit, singură, 30 de ore cu trenul aşa că am ratat conferinţa jurnaliştilor de la sediul Naţiunilor Unite pentru care mă dusesem şi am stat la două hosteluri, în două zile, pentru că nu găsisem rezervare într-un singur loc în perioada respectivă. Dar a doua oară când am vizitat oraşul, ca să-mi iau revanşa, am făcut-o în stil şi pe picior mare.

În 2010, Viena a fost declarat drept „cel mai locuibil oraş” din lume de către compania Mercer, liderul mondial în consultanţă financiară şi resurse umane (n.red. cu activitate în 180 de oraşe din 40 de ţări). Tom Morris şi Dan Hill, care în 2011 au realizat pentru al cincelea an consecutiv topul oraşelor cu cea mai bună calitate a vieţii, au poziţionat Viena pe locul 6, cu două în urcare faţă de anul trecut, conform studiului publicat în numărul 45 al revistei Monocle. Mai mult, cu o pondere de aproximativ 50% spaţiu verde din teritoriul oraşului, Viena este una dintre cele mai verzi metropole din lume. Păduri, câmpii, grădini şi câmpuri formează o adevărată centură în jurul oraşului. În plus, 35% din transportul urban se face cu mijloacele publice, un record european. Şi acestea sunt doar câteva dintre lucrurile extraordinare care să te convingă că Viena e de neratat, mai ales că este atât de aproape de casă.

A doua oară când am fost la Viena, am ajuns în numai o oră după ce am zburat cu Austrian Airlines. M-am cazat la Roomz, un boutique-hotel de patru stele, inaugurat în 2007. De la forma clădirii şi până la forma lămpilor din spaţiul lounge, hotelul Roomz e aranjat cu stil până în cel mai mic detaliu. Renumitul arhitect Gabriel Kacerovsky de la grupul Archisphere a pus în practică, cu Roomz, ideea de hotel ca operă de artă completă. Să nu te mire că ştiu arhitectul! Viena este în plin avânt arhitectural, aşa că dacă cineva îţi vorbeşte cu entuziasm despre clădirile nou construite, cu siguranţă, printre alte detalii, îţi va spune şi cine a fost arhitectul. Camera de baie de la Roomz a fost preferata mea pentru că era compartimentată în trei: o parte era destinată duşului, o parte zonei de oglindă şi chiuvetă şi o parte toaletei. În partea cu oglinda şi chiuveta, care nu era despărţită de restul camerei printr-o uşă, intrarea se făcea liber, aşa că aveai senzaţia că zona în sine este o altă cameră, ceea ce nu era prea departe de adevăr având în vedere design-ul modern. Obiectele erau atât de spectaculoase încât ar fi putut să-şi găsească loc în dormitor şi-n camera de baie în egală măsură. Roomz este localizat în zona Gasometer. Pentru că metroul este la 5 minute distanţă de mers pe jos de hotel, accesul în oraş se face foarte repede. (Roomz Vienna Budget Design Hotel, Paragonstrasse 1, www.roomz-vienna.com)

Ziua de sâmbătă, dintre cele patru petrecute la Viena, a fost, poate, cea mai spectaculoasă, nu doar din această vacanţă, ci dintre toate pe care le-am avut până acum. Seara de balet la Opera de Stat din Viena, urmată de o cină târzie la faimosul hotel de cinci stele Sacher, rămâne, în mod sigur, în topul personal al „celor mai tari 5 experienţe pe care le-aş repeta dacă n-aş şti ce să fac cu banii”. Opera de Stat din Viena este una dintre cele mai importante case şi companii de operă din lume. Cu peste 60 de opere şi balete programate în cele 285 zile de stagiune, această densitate face ca opera vieneză să fie numărul 1 în lume. Şi dacă n-ai aproape 100 de euro de cheltuit pe bilet, cam cât a costat cel pentru spectacolul la care am fost eu (sala a fost plină), în aprilie, mai, iunie şi septembrie, în piaţa Herbert von Karajan din faţa operei, sunt proiectate aproximativ 150 de reprezentaţii live de operă şi balet. Dacă soluţia nu îţi place, află că poţi cumpăra bilete în sală pentru doar 5 euro, dar locurile sunt în picioare. De obicei, aceste locuri sunt primele care se vând şi sunt cumpărate de studenţi. O dată pe an, scena şi parterul sălii Operei de Stat se transformă, pentru o noapte, într-un enorm ring de dans cu ocazia Balului Operei din Viena. Spectacolul de balet pe care l-am văzut a fost un omagiu adus lui Jerome Robbins, producător american de teatru şi coregraf, cunoscut îndeosebi pentru spectacolele pe care le-a montat pe Broadway, deşi a regizat şi produs şi lungmetraje pentru marile ecrane şi televiziune. Cea mai notabilă distincţie a fost un Oscar pentru regia filmului „West Side Story”. (www.wiener-staatsoper.at)

Majoritatea vienezilor au, cel puţin odată în viaţă, experienţa completă a unei seri la operă căreia îi urmează o cină în selectul restaurant Rote din incinta hotelului Sacher. Aşa că, din punctul acesta de vedere, mă pot considera una de-a lor. Ba poate că aş merita statutul de cetăţean al oraşului mai mult decât unii dintre cei care, aflându-se la o vârstă înaintată, n-au trăit încă acest moment. Restaurantul Rote este genul de local care te inhibă pentru că este opulent. De la aspectul locului – totul este învelit în catifea roşie, pe pereţi sunt tablouri uriaşe cu împăraţi impunători, iar din tavan atârnă candelabre din cristal, la îmbrăcămintea ospătarilor – costume roşii cu mănuşi albe la care sunt asezonate maniere la fel de impecabile şi până la denumirile de nepronunţat ale felurilor de mâncare ce rămân la fel de misterioase chiar şi după ce le-ai văzut, restaurantul Rote te face, în mod paradoxal, să trăieşti senzaţia pierderii poftei de mâncare. Într-o primă fază, aş fi dat toate astea pe un crenvuşti şi-o halbă de bere cu suc de lămâie. Dar după ce am analizat situaţia, mi-am zis că nu se ştie când voi mai avea ocazia unei asemenea cine şi am apucat, cu încredere, lingura grea de supă din dreapta farfuriei; era grea pentru că era din argint veritabil. După consomme-ul de legume care, în esenţă, este o supă, am continuat cu un Tafelspitz, felii de carne de vită, fierte rasol şi înconjurate cu hrean proaspăt ras, sos de brânză cu verdeţuri, sos de măr cu ridiche albă, spanac dres cu unt şi cartofi în stil vienez. Vinul a fost un Prieller din struguri Bläufrankisch produs în Burgenland, deşi e bine de ştiut că şi vinul vienez e mult şi bun. Viena e singura metropolă din lume care se remarcă prin viticultura semnificativă din împrejurimile oraşului. Felia de tort Sacher, celebrul, din ciocolată consistentă cu multă frişcă proaspătă alături a pus punct (şi mie capac) serii memorabile, pe acordurile melodiei „My Way” a lui Frank Sinatra, interpretată, în surdină, de pianistul care completa atmosfera deopotrivă intimă şi grandioasă. (www.sacher.com)

Viena are (încă) o veste bună şi pentru comunitatea gay pentru că, din 2010, căsătoriile între persoanele de acelaşi sex au fost oficial recunoscute de statul austriac. Tot în 2010, oraşul a încheiat programul prin care, în 10 ani, a transformat 50 de locaţii în spaţii prietenoase pentru pietoni. Interzicând accesul maşinilor în zonele pe care le-a decorat cu pomi şi bănci, municipalitatea a încurajat astfel interacţiunile între oameni.

Articol publicat în Tabu de septembrie. Drepturile de publicare şi preluare aparţin revistei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s