Uncategorized

Învăţămintele lui Lars von Trier povestite de alţii

Ceea ce urmează să citiţi este o analiză a filmului „Breaking the Waves” (trad.ro. „Abisul sufletului”) regizat de Lars von Trier şi apărut în 1996. Analiza este scrisă de acelaşi pe care l-am menţionat în postul anterior în legătură cu cartea pe care o citesc despre relaţia dintre încălcarea legilor spirituale şi bolile, suferinţele, neplăcerile, neajunsurile care apar în vieţile noastre. E în regulă dacă citiţi cronica şi fără să fi văzut filmul, dar şi mai bine ar fi să-l vedeţi ca să înţelegeţi, pe deplin, ceea ce citiţi. Textul de mai jos a fost adaptat de mine pentru că traducerea din rusă în română e pe alocuri deficitară în sensul că înţelesul e anapoda şi, ştiind autorul, am convingerea că varianta pe care o ofer dă înţelesul corect.

*

„Filmul e nemaipomenit. În el este vorba despre o femeie dintr-o familie credincioasă pe care tocmai credinţa a început să o transforme în ucigaşă şi să o împingă spre încălcarea normelor morale. Oare care ar fi putut să fie motivul comportamentului vicios al tinerei femei? Regizorul susţine că motivul este sentimentul puternic şi pur de dragoste. Poate iubirea să devină pricina păcatului? Când vizionezi filmul pentru prima dată, apare senzaţia că acest lucru este posibil. Şi după o vreme, imaginea completă apare printre scenele de chinuri, boli şi moarte.

Comunitatea izolată de lume din partea nord-vestică a Scoţiei trăieşte după reguli şi principii stabilite: e obligatoriu să mergi la biserică, să te rogi, să respecţi poruncile, să-ţi respecţi părinţii, tâlhăriile şi desfrâul sunt condamnate. Fiecare societate, pentru a exista în mod normal, trebuie să trăiască nu numai conform legilor materiale, ci şi legilor spirituale, condiţia de căpătâi pentru a supravieţui. În film, responsabilii cu atmosfera spirituală sunt preoţii protestanţi, din cale-afară de stricţi şi de austeri.

La un moment dat se prezintă scena înmormântării unuia dintre enoriaşi. În discursul său dojenitor, preotul pronunţă apăsat: „Acest om va merge în iad pentru că a păcătuit.” Stigmatizând pe cel care încalcă poruncile şi cade în păcat, preoţii încearcă să salveze comunitatea de haosul moral. Oamenii au nevoie de repere spirituale, ei trebuie să realizeze ce este un păcat şi să se abţină de la lucrurile care afectează sufletul. Preoţii se comportă destul de aspru şi cu nou-veniţii. Influenţa distrugătoare a civilizaţiei contemporane poate clătina elementele de susţinere şi poate distruge comunitatea din interior. De aceea întrebarea care îi este pusă tinerei femei care se îndrăgosteşte de un străin care lucra pe platforma petrolieră şi cu care voia să se căsătorească,  pare rezonabilă.

-La ce-ţi foloseşte el?

-Eu îl iubesc, răspunde simplu şi onest tânăra.

-Dar el este străin, ce ne-au dat aceşti străini?

După o scurtă pauză, tânăra răspunde în mod neaşteptat:

-Ei ne-au dat muzica.

Se prezintă nunta şi ritualul de căsătorie în biserică. Iar aici încep ciudăţeniile. După încheierea ceremoniei, toţi ies în stradă şi prietenul mirelui se adresează preotului:

-Sfinte părinte, trageţi clopotele!

-Nu avem clopote. Biserica noastră nu are nevoie de clopote ca să-l slăvească pe Dumnezeu.

Imaginea clopotniţei goale te pune în gardă. Apare sentimentul de alarmă inexplicabilă.

Următoarea scenă ciudată e când mireasa îi cere mirelui apropiere fizică imediată: „Imediat, acum, dacă trebuie, şi în toaletă.” Mirele îi propune să aştepte până seara, dar pasiunea din sufletul femeii nu poate fi oprită. Ei fac sex, pe fugă, în toaletă.

După câteva zile, soţul trebuie să se întoarcă pe platforma petrolieră. Dar iubirea din sufletul tinerei femei se transformă tot mai mult în pasiune, dorind mereu satisfacţie fizică imediată. (…) În biserică, se adresează lui Dumnezeu cu rugăciunea de a-şi vedea persoana iubită cât de repede se poate pentru că vrea ca iubitul ei să fie cu ea tot timpul. Dorinţa tinerei este îndeplinită pentru că nu după mult timp soţul ei se întoarce la ea, dar … invalid, după ce are un accident pe platformă. Când ea se aruncă asupra lui, la reîntoarcerea în sat, el îi spune să se îndepărteze.

Intuiţia noastră ştie totul. Nu întotdeauna subconştientul ne informează în ce fel sunt conectate evenimentele. Dar în sentimentele noastre această informaţie este prezentă. Tânărul om înţelege în mod neaşteptat pentru el că soţia îl ucide cu pasiunea sa. El simte că nu are nicio şansă. Moartea şi invaliditatea par a fi ataşamentul nebunesc al soţiei. Apoi are loc ceva incredibil: el o roagă să-l înşele cu alt bărbat. Soţia se simte insultată. Este nemulţumită şi indignată. În furia sa, îl jigneşte, îl numeşte invalid nenorocit, apoi fuge.

Deodată, el se simte mai bine şi realizează că are o singură şansă de a supravieţui. Soţia sa trebuie să-şi îndrepte pasiunea spre altcineva. Pasiunea, nu dragostea. Dragostea trebuie să le aparţină amândurora, dar pasiunea ucigătoare trebuie îndereptată spre altcineva. De dragul iubirii pentru soţ, femeia e de acord să se culce cu alţi bărbaţi. Însă se loveşte de ura societăţii: băieţii aruncă cu pietre în ea, o numesc prostituată, mama ei se dezice de ea şi n-o mai lasă să treacă pragul casei, preotul îi întoarce spatele când ea zace, leşinată, pe pietrişul din faţa bisericii.

Când află că iubitul e pe moarte, ea se duce pe un vas cu infractori pentru a îndeplini pentru ultima dată rolul de prostituată. În acest fel speră să-l salveze pe cel iubit. Când ajunge, bătută şi tăiată, la spital, întreabă dacă iubitul ei e mai bine. Dar Dumnezeu nu îi dă bucuria dorinţei îndeplinite nici înaintea morţii. I se răspunde că starea lui nu s-a îmbunătăţit. Omenescul e distrus în întregime şi cele mai înalte dorinţe şi speranţe se prăbuşesc.

Ea trebuie înmormântată ca o păcătoasă, dar între timp, iubitul începe să-şi revină în mod inexplicabil, şi împreună cu prietenii lui fură trupul soţiei pe care-l aruncă în mare, după tradiţia marinărească, fără dojeni şi fără slujbă religioasă. În acest moment, din cer, încep să se audă clopote.

(…) Iubirea este cea mai mare putere din Univers. Şi cu cât mai puternic se deschide ea în sufletul omului, cu atât mai mare e pericolul dacă nu e îndreptată în direcţia corectă.

(…) În film este prezentată explicaţia acestei pasiuni de nestăpânit. Fratele femeii a murit, iar ea nu a putut accepta această moarte şi de aceea, după decesul lui, a fost internată într-o clinică de psihiatrie. Neputinţa de a suporta moartea unei persoane apropiate stă mărturie pentru faptul că toate interesele, întreaga energie interioară a omului sunt concentrate asupra trupului şi instinctelor acestuia. Se pierde legătura cu Dumnezeu. Poţi, bineînţeles, să renunţi la dragostea faţă de persoana apropiată şi să fii indiferent când aceasta e bolnavă, suferă sau când prietenii şi rudele mor. Dar femeia îndrăgostită nu vrea să fie indiferentă şi sentimentele ei pure se transformă în pasiune ucigătoare faţă de iubitul ei.

Concluzia e simplă. Nu toţi vor supravieţui în mod fizic, dar aceia pentru care iubirea este sensul principal al vieţii, vor supravieţui spiritual. Sufletul viu poate primi un nou corp. Dar corpul viu cu suflet mort este condamnat pe vecie.”

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s