Uncategorized

Atenţie

Prima dată când m-a lăsat la ananghie, am vrut să mă dezic de ea. Aşa cum avem tendinţa să facem de fiecare dată când sentimentul de nedreptate şi dezamăgire ne cuprinde.

*

Când momentele grele s-au repetat, am privit-o cu furie şi i-am urlat că nu e bună de nimic, că merită schimbată, că dacă nu ştie să-şi facă treaba bine, nu are rost să mai ocupe acelaşi spaţiu cu mine.

*

Dar, deşi i-am spus vrute şi nevrute, nu m-am dezis niciodată, cu adevărat, de ea. Simţeam că mai este viaţă în circuitele alea, că dacă mă aplec asupra problemei şi încerc să o rezolv singură, s-ar putea să-mi fie recunoscătoare pentru grija pe care i-o port şi pentru încrederea pe care i-o acord că încă mai are lucruri de oferit.

*

Ştii sentimentul ăla care te-a încercat prima dată când ai reuşit să schimbi singur un bec, să pui singur lanţul de la bicicletă, să refaci ceva ce părea stricat să meargă? Fireşte, după ce metoda rusească, încercată pentru a mia oară, n-a mai avut succes pentru că, în esenţă, problema obiectului de reperat era mult mai serioasă ca să fie rezolvată cu o simplă lovitură în urma căruia se reactiva mai degrabă din teamă. Cel puţin aşa îmi imaginam eu…

*

Când imprimanta mea a avut primul paper jam am crezut că înnebunesc. Era în perioada în care îmi printam lucrarea de licenţă şi în care oricum eram uşor labilă psihic din cauza prea multelor lecturi, prea multului scris, prea puţinului timp de dormit, prea multei cafele, prea multelor recitiri să văd dacă toţi „ţ”, „ş”, „î” şi „ă” sunt la locurile lor. După ce m-am liniştit, m-am pus pe treabă: am ridicat carcasa imprimantei, am dat on and off ca să mişc foaia prinsă, am tras de ea, am rupt-o, am folosit ace şi şurubelniţe, în funcţie de dificultate, ca să apuc bucăţi mici de hârtie prinse prin cine ştie ce cotloane ale HP-ului de birou, mic şi necomplicat, dar atât de ghiduş.

*

După ce l-am reparat, bucuria a fost de neexprimat. De-atunci, imprimanta mi-a mai dat bătăi de cap şi cu alte ocazii, dar de fiecare dată când se întâmplă, mă uit la ea şi o întreb: „Iar ai chef de joacă, nu?„. Ea parcă tuşeşte hârtia prinsă şi-mi trimite pe monitorul computerului mesajul cu „Paper jam occured” parcă pentru a mă anunţa că e timpul să iau o pauză şi să-i acord atenţie.

*

Îşi revine de fiecare dată!

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s