Uncategorized

Obsesii

 

S-a întâmplat deodată. Sau deodată am observat ceea ce, până atunci, nu observasem. Anume că pentru unii oameni orientarea sexuală, a lor sau a altora, devenise un argument pentru te-miri-ce. Ca şi când spunând despre sine sau despre alţii că au o orientare sexuală sau alta ar fi trebuit să exclam „AHA!” şi să gândesc persoana respectivă sub noi auspicii de parcă mi s-ar fi furnizat vreo informaţie crucială sau mi s-ar fi revelat vreun adevăr care să mă facă să-mi reconsider poziţia.

*

Nenumărate au fost discuţiile în care vorbind despre un om sau un altul mi s-a comunicat cu voce şoptită: „Băi, tu ştiai că X e gay?”. Sau mi s-a spus, ca şi când în sfârşit înţelegeam motivaţia unei serii de întâmplări de neexplicat până atunci, „Păi e gay, d-aia!”. De fiecare dată, cu voce tare sau doar gândind, am spus: „Are you for fucking real?”

*

Nici eu nu am scăpat de curiozitatea unora de-a fi încadrată într-o categorie sau alta. De fiecare dată când am vorbit despre comunitatea LGBT, am scris vreun articol pe această tema, am fost la parada gay, am fost întrebată de câte unul sau altul dacă sunt gay. Constant primesc şi mailuri sau mesaje în care sunt întrebată dacă sunt gay. „Salut, Ştii, am citit cutare articol sau opinie pe care ai scris-o despre Y şi vroiam să ştiu dacă eşti parte din comunitate etc…” Repet, ARE YOU FOR FUCKING REAL? Sigur, mi s-a spus că apariţia mea cumva nici feminină, nici masculină induce în eroare. Cică am freză care e cumva la borderline între a fi şi a nu fi gay (damn, people, hairstylingul m-a interesat de când mă ştiu, mă vopsesc din clasa a 8-a şi cam tot de atunci mă tund cel puţin o dată pe lună because I SIMPLY LIKE IT with no hidden meaning) sau pentru că mi-am luat Dr. Martens am ridicat iar semne de întrebare. Sigur, sunt naivităţi, mă amuză, dar amploarea pe care curiozităţile de genul ăsta a luat-o mi se pare, în esenţă, tristă mai ales că adesea vine din partea unor oameni care au ceva în cap.

*

Singurul context în care curiozitatea asta merită lămurită este cea în care cineva se îndrăgosteşte de altcineva şi vrea să ştie if they stand a chance. Altfel, atât discuţiile, cât şi remarcile, dar şi argumentele de tipul: „Ăsta e gay, bi, trans, hetero”, „Pentru că e bi, gay, trans, hetero”, „Pentru că sunt bi, trans, gay, hetero, d-aia X nu mi se întâmplă sau Y are ceva cu mine”, sunt discuţii pe care, îmi pare rău să vă anunţ, cu mine nu le veţi purta pentru că sunt idioate…

Standard

4 gânduri despre „Obsesii

  1. Eu cred că încă ieşim din ceaţă, încă ne adaptăm, de multe ori reacţiile-astea sunt organice, vin inconştient, nu sunt neapărat răutăcioase. Sigur, orientarea sexuală a cuiva poate să explice nişte lucruri, ca de exemplu de ce băiatul X nu a răspuns niciodată la avansurile celor mai mişto fete din liceu 🙂 Asta o zic fiind foarte susţinătoare a drepturilor comunităţii şi cunoscând şi având prin preajmă băieţi şi fete gay cam de când mă ştiu ca persoană conştientă. Şi despre mine s-a crezut de multe ori că sunt gay, tot pe motiv de freză şi de Dr. Martens… cică. De fapt şi Victoria Beckam poartă Dr. Martens şi pot să jur c-am văzut-o de vreo două ori cu o freză ce semăna foarte bine cu a ta. Cred că e mai degrabă faptul că oamenii vor să creadă că sunt nişte observatori şi nişte psihologi fini şi s-au prins ei cum stă treaba…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s