Uncategorized

Bicicleta [HHC]

Când eşti copil te mişti mai mult. Adesea, să mergi repede sau să alergi pare să nu fie suficient în raport cu energia pe care o ai. Cauţi un mijloc de locomoţie care să te ducă şi mai repede oriunde vezi cu ochii: trotinetă, patine cu rotile sau bicicletă. Oricare dintre aceste variante trebuie să se ridice la înălţimea focului lăuntric. Mai departe de alte explicaţii, toţi copiii vor un vehicul pe măsura intensităţii lor.

E în jurul orei 18.00 când deschide uşa, intră în cameră şi rămâne pe loc. Se uită  împrejur la toate acele feţe, majoritatea necunoscute, care îl privesc la rândul lor pentru că, întâmplător, discutau despre el. El nu ar fi trebuit să devină niciodată subiect de discuţie, unul pe care mama l-a ţinut ascuns pentru o lungă perioadă de timp. Însă familiaritatea invitaţilor şi căldura cu care au pus întrebări şi au primit răspunsuri au făcut ca persoana şi numele lui să fie menţionate. Aşa că acum nimeni nu-şi ia ochii de la el şi el nu ştie ce să facă.

Băiatul şaten cu ochii albaştri are în jur de 11-12 ani şi tocmai s-a întors de la şcoală. Are un chip blând şi nelămurit. E îmbrăcat cu blugi albaştri şi, peste tricou, are o bluză de sport, tot albastră, pe gât, pe care scrie Adidas. Traversează camera, face pasul mare când trece peste Larisa care stă pe covor pentru că are nevoie de spaţiu să-şi întindă picioarele, şi se aşează lângă mama lui, Liliana Chetreanu. Un fel de-a spune „mama lui”, însă auzim adesea că „mamă” nu e cine te naşte, ci cine te creşte.

*

După ce povesteşte cum a apărut Larisa în familia Chetreanu, în urmă cu 3 ani, Liliana Chetreanu, asistent maternal, începe să vorbească despre Georgică. Spune că n-a lăsat-o inima să-l lase singur şi l-a luat. Alina Iftode, purtător de cuvânt la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău, se întoarce spre dreapta, unde stă pe canapea Liliana Chetreanu şi întreabă:

-Cine e Georgică?

Liliana Chetreanu face o pauză lungă. Pesemne se întreabă ce i-a venit să spună numele lui Georgică. Doar l-a ascuns atâta timp.

– Cine e Georgică?, insistă Alina Iftode.

Liliana Chetreanu nu are cale de întoarcere. Camera e plină cu jurnalişti şi reprezentanţi ai DGASPC Bacău aşa că trebuie să vorbească.

-Pe Georgică l-am găsit într-o iarnă pe uliţa satului. Era în preajma Crăciunului şi el umbla desculţ prin zăpadă, începe Liliana Chetreanu povestea.

Liliana Chetreanu spune că în iarna aceea în satul Pralea era o temperatură de -20 de grade. Mama şi tata îl dăduseră pe Georgică afară din casă. Pentru că le plăcea să bea, probabil că nu şi-au dat seama ce fac. Liliana Chetreanu l-a luat pe băiat, nu a spus nimănui că l-a luat, l-a îmbrăcat, i-a dat un loc să doarmă şi l-a trimis la şcoală.

-De ce nu aţi spus nimic de asta până acum?, întreabă Alina Iftode.

-Mi-a fost teamă să nu mi-l luaţi, răspunde Liliana Chetreanu.

Ca şi alţi copii abandonaţi, Georgică ar fi putut fi luat de serviciile sociale şi plasat într-o casă de copii. Liliana Chetreanu nu a vrut să rişte ca acest lucru să se întâmple aşa că nu a povestit niciodată despre băiat.

-Nu vi-l ia nimeni, o linişteşte Alina Iftode. Putem să vă ajutăm, să rămână la dumneavoastră şi, pentru că l-aţi luat în plasament, să primiţi şi o sumă de bani pentru creşterea lui.

Lilianei Chetreanu nu îi vine să creadă. Zâmbeşte. În zâmbetul ei se ascund atâtea emoţii: teamă, angoasă, bucurie, linişte.

*

Azi, mama lui Georgică e undeva prin Vrancea cu un alt bărbat. Tatăl lui locuieşte încă în sat, dar „bea de-şi ia minţile”.

*

-A fost trist azi, spune Liliana Chetreanu despre Georgică. L-am întrebat ce are, dar ştiam foarte bine ce are, îi e dor de mă-sa, continuă ea.

*

Poate tristeţea lui Georgică are de-a face cu venirea iernii. A acelui anotimp care îi aminteşte că, într-unul din anii recenţi, părinţii lui nu l-au mai dorit.

*

De Crăciun, Georgică îşi doreşte o bicicletă. Acel vehicul care să se ridice la înălţimea energiei pe care o are. Sau, în acest caz, la înălţimea tristeţii pe care o poartă în el: cu cât va pedala mai repede va lăsa în urmă nu doar satul Pralea, ci şi sentimentul că acolo, într-o iarnă, mama lui nu l-a mai vrut.

Liliana Chetreanu şi Georgică. Poză făcută de Larisa

Textul pe care l-am scris face parte dintr-o serie amplă de texte care va urma şi care sunt mărturii despre lucrurile pe care le-am văzut, poveştile pe care le-am aflat şi informaţiile pe care le-am cules în cele 2 zile de teren pe care le-am făcut, împreună cu Hope and Homes for Children şi alţi jurnalişti (Simona Tache pentru blogul personal, Jurnal roz de cazarmă, Nic Sârbu pentru Caţavencii, Cristina Moldovan pentru Evenimentul Zilei, Diana Marcu pentru Gândul.info şi fotojurnalistul Petruţ Călinescu) , la Oneşti, Bacău şi în sate din apropierea celor două oraşe. Textele care tratează subiectul HHC vor fi marcate, în titlu, cu [HHC]. Vă recomand din suflet să nu rataţi niciun episod. În paralel, urmăriţi pe contul meu de Facebook seria de fotografii “What if God was one of us” care este legată de aceeaşi vizită în judeţul Bacău.

Am mai scris „O să îţi doreşti să te mişti mai mult” şi „De dragul părinţilor„.

 

Standard

3 gânduri despre „Bicicleta [HHC]

  1. Hai sa-i indeplinim dorinta. Eu donez o parte din banuti si ma ofer sa si caut o bicicleta la un pret rezonabil.
    Stiu ca nu repara nimic, dar poate fi un inceput frumos care sa-i dea putina speranta

  2. Andreea zice:

    E foarte frumos gestul tau, Ana! Insa it’s been taken care of. Asa ca totul e bine 🙂 Multumesc ca te-ai gandit la asta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s