Uncategorized

Cea mai frumoasă carte

Odette Toulemonde este o vânzătoare modestă care locuieşte la periferia Parisului şi care este pasionată de literatură. Când Balthazar Balsan, autorul ei preferat, îşi lansează un nou volum, Odette se duce într-un suflet la librăria la care are loc sesiunea de autografe şi descoperă, cu încântare, că, deşi social este cea mai prost poziţionată dintre toate fanele autorului, din punct de vedere a informaţiei despre acesta şi a pasiunii pe care o are pentru el şi pentru cărţile lui este cel mai bine plasată.

*

Odette crede că Balthazar Balsan are tot ceea ce îşi doreşte de la viaţă: carieră, o bună reputaţie, o soţie frumoasă, o viaţă îndestulată. Ceea ce nu ştie ea, pentru că nu are televizor acasă şi nici ziarele nu le citeşte, este că din cauza ultimului roman publicat, Balthazar intră, parcă dintr-o dată, într-un soi de gaură neagră: când un critic declară public că romanele lui sunt mediocre, parcă de niciunde acestuia îi urmează un val de voci care confirmă, deşi până atunci nu se făcuseră niciodată auzite, că literatura scrisă de Balthazar e doar o suită de clişee romanţate menite să impresioneze inimile şi minţile celor mulţi şi needucaţi. Balthazar intră în depresie.

*

Într-o zi, la uşa lui Odette, sună autorul ei preferat, Balthazar Balsan. Între prima ei vizită la librărie, pentru autograf, şi momentul în care talentul literar al lui Balsan este pus sub semnul întrebării, femeia îi scrie autorului o scrisoare în care îi spune ce sentimente are pentru el şi cât de mult bine îi fac romanele sale, singura alinare care a ţinut-o pe picioare după moartea soţului ei, Antoine. Într-o clipă de disperare, Balsan găseşte în buzunarul hainei sale scrisoarea şi, citind cuvintele lui Odette, pleacă în căutarea ei, ajunge la uşa casei sale şi se refugiază acolo.

*

Balthazar fu admis în locuinţa aceea strâmtă fără să i se pună întrebări, ca şi cum ar fi fost un văr aflat în trecere faţă de care se cuvenea să fie cu toţii ospitalieri. Nu putea să nu compare acea primire cu purtarea lui – sau a soţiei – când diverşi prieteni le cereau găzduire la Paris. „Dar hotelurile la ce sunt bune?” exclama de fiecare dată Isabelle, furioasă, înainte de a le sugera nepoliticoşilor că vor fi atât de înghesuiţi, încât toată lumea se va simţi prost.”

*

„Odette Toulemonde” este titlul filmului, dar şi a nuvelei semnate de autorul Eric-Emmanuel Schmitt care se regăseşte în volumul de nuvele „Cea mai frumoasă carte”, unde scriitorul dezvăluie, prin poveştile de iubire, natura magică a întâmplărilor de fiecare zi. „Odette Toulemonde” este cea de-a şaptea nuvelă dintr-o serie de opt, ultima dând şi titlul volumului.

*

În postfaţă, Eric-Emmanuel Schmitt ne lămureşte în privinţa volumului „Cea mai frumoasă carte”:

Cu un an în urmă, mi s-a oferit posibilitatea să regizez un film. Cum am fost nevoit să muncesc pentru a mă pregăti în vederea acestui lucru, a învăţa să stăpânesc limbajul imaginii, al cadrului, al sunetului, al decupajului, n-am mai putut scrie. Apoi, în ajunul primului tur de manivelă, mi-a fost dat un contract care îmi interzicea schiul şi orice sport care presupune riscuri (…) În timpul turnării şi al montajului, am profitat de rarele ore libere ca să mă izolez de echipă şi să redactez pe colţurile meselor, dimineaţa, la micul dejun, seara, în camerele de hotel, aceste nuvele pe care le aveam în minte de ceva vreme.

*

Pe IMDB, „Odette Toulemonde” (2006) are un rating de doar 6.1 puncte. Nu ştiu cum este filmul, încă nu l-am văzut, dar nuvela este foarte frumoasă. Sunt câteva pasaje care descriu personajul Odette care mi-au plăcut în mod deosebit pentru că mi se pare că vorbesc, ei bine, despre mine :):

Se născuse cu un dar: bucuria. În străfundul fiinţei ei sălăşluia probabil o orchestră de jazz care cânta ritmuri antrenante şi melodii trepidante. Nicio greutate nu o descumpănea. În faţa unei probleme, căuta soluţia. Fiind modestă, nu avea aşteptări înalte, aşa că nu se simţea deloc frustrată.

Plină de bunăvoinţă faţă de oricine, trăia în armonie cu fiinţe care erau exact opusul ei, căci nu le judeca. Astfel, dintre vecini, simpatiza cu un cuplu de flamanzi de-a dreptul portocalii, abonaţi la bronzare artificială şi la cluburile eşanjiste; fraterniza cu o funcţionară de la primărie, seacă şi categorică, o persoană care ştia totul despre toate; făcea schimb de reţete culinare cu o tânără consumatoare de heroină, deja mamă a cinci copii, care avea uneori crize de furie şi zgâria pereţii; cumpăra carne şi pâine de la domnul Wilpute, un pensionar impotent şi rasist, argumentând că, în ciuda faptului că „spunea tâmpenii”, era om şi el.

*

Sigur, nu toate nuvele sunt la fel de bune. Preferatele mele, pe lângă „Odette Toulemonde”, au fost „Wanda Winnipeg”, „E o frumoasă zi cu ploaie” şi „Prinţesa desculţă”.

*

„Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri” a apărut la editura Humanitas, în colecţia „Fiction”. Traducerea din franceză îi aparţine Ilenei Cantuniari. Volumul a apărut pe piaţa din România în acest an. Coperta cărţii este afişul filmului „Odette Toulemonde”.

 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s