Uncategorized

73 [ficţiune]

O mânca nasul. Însă pudra de talc o făcea să strănute şi n-avea timp acum pentru asta. Era rândul ei să urce la paralele.

*

Mişcările i se legau ca unse. Deşi, la televizor, comentatorii străini îi lăudau tehnica şi precizia, numai ea ştia că vehemenţa execuţiei era dată de mâncărimea de nas. În mai puţin de un minut, se urcase la paralele şi coborâse de acolo cu unicul gând că nasul trebuie scărpinat. După aterizarea perfectă şi îndreptarea spatelui în semn de respect pentru juriu, fugi la marginea aparatului şi începu să-şi frece nasul ca şi când acesta, având o viaţă proprie, intrase într-un soi de comă din care mai putea ieşi numai apucat, tras, frământat până ce sângele va reveni în el spre a-l face să funcţioneze independent.

*

Când ecranul afişă 1.00, fata de 14 ani era cu capul în podea. După scărpinatul nasului, o apucase strănutatul: pudra de talc, bat-o vina! Trăsărea cu putere la fiecare rafală care-i zguduia trupul şi pe cât de concentrată era în timpul exerciţiilor sportive, afişând o musculatură soră cu cele mai de nespart pietre, pe atât de firavă părea acum sub valul de strănuturi care nu-i dădea pace.

*

„Cea mai bună gimnastă a lumii”, comentau prezentatorii TV, iar camerele de filmat o căutau pe fata în costum alb, cu părul prins într-o coadă simplă, ca să vadă lumea întreagă cine este campioana. În ciuda entuziasmului general din sală, sportiva nu auzea nimic. În acelaşi timp, în acelaşi spaţiu, ea era preocupată, fără voia ei, de stupida alergie care o împiedica să participe, alături de omenire, la recordul mondial pe care nimeni, niciodată nu mai avea să-l depăşească. Poate că, în timp, cineva ar fi putut să reitereze momentul, dar când regulile de participare s-au schimbat, a fost clar pentru toată lumea că cea mai tânără olimpică din istorie va rămâne ea. Acum, ca să participi la Olimpiadă, trebuie să ai minim 16 ani.

*

În 1961 era însărcinată şi se uita la un film rusesc când a ştiut cum îşi va numi fiica. Personajul principal se numea Nadezhda, însă toţi îi spuneau Nadya. Aşa a hotărât femeia cum îi va spune copilului încă nenăscut: Nadia.

*

Când s-a oprit din strănutat şi-a ridicat capul din podea, camerele de filmat au văzut-o. Nadia îşi freca încă nasul, dar măcar putea să respire, ordonat, din nou. Văzând-o pe marele ecran din sala de sport în care avea loc Olimpiada de la Montreal, publicul a început, din nou, să aplaude şi să chiuie. Nadia s-a dus, din instinct şi din respect, înapoi lângă paralele şi a început să-şi fluture mâinile. Nu ştia însă de ce, iar pe ecran nu era afişat nimic. După 1.00-ul iniţial, tehnicienii încercau să remedieze problema astfel încât să fie afişată nota corectă: 10.00.

*

În limba rusă, „nadia” înseamnă „speranţă”.

Standard

4 gânduri despre „73 [ficţiune]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s