Uncategorized

Gelozie [ficţiune]

Cu ochii injectaţi cu ură şi lacrimi, plângea isteric. Ca un animal doborât de o rană prea adâncă pentru a mai rămâne în viaţă şi totuşi nu atât de gravă încât să moară pe loc se simţea şi ea. Dacă s-ar fi aflat pe marginea unei prăpastii, ar fi sărit, să termine, odată pentru totdeauna, cu toate relele din lume, s-o regrete toţi. În privinţa regretelor celorlalţi nu era totuşi prea sigură cu toate că era chemată, constant, la televizor şi-şi spunea că dacă cineva are nevoie de ea acolo, chiar şi numai pentru a râde de ceea ce spune şi de ceea ce face, e suficient, înseamnă că e dorită. Divorţase în urmă cu 13 ani şi, de atunci, tot ce făcea era ca să-i arate lui, persoană publică, ce femeie a lăsat! Se combina cu oricine, şi-o punea cu oricine, se poza în faţa oricui şi când toate astea puteau fi făcute şi publice, succesul era, în ochii ei, bifat. El avea noi motive să sufere. Numai că lui nu-i păsa …

*

În faţa oglinzii proba desuurile fiică-sii. Corpul zvelt îi permitea să îmbrace hainele unei fete de 28 de ani şi asta credea că o ajută să se şi poarte ca una deşi era trecută bine de 50 de ani.

Mmm, se privea ea cu admiraţie în timp ce, cu trunchiul drept, îşi rotea, pe rând, fiecare dintre şolduri, lăsând rotunjimea fesei să întârzie privirii sale în oglindă preţ de câteva minute. Îi plăcea în mod special bucata de carne formată la intersecţia coapsei cu fesa, subliniată, în aranjamentul ei vestimentar, de lenjeria intima şi portjartierul care făcea întreg trupul să se strângă, ici şi colo, sub presiunea materialului textil. Dacă m-ar vedea acum, îşi spunea cu gândul la marele muzician, fostul soţ, cu care locuia în aceeaşi casă. Aş putea ieşi acum din cameră, val-vârtej, aş putea să mă duc la bucătărie, unde el fumează impasibil o ţigară, aş putea să îmi fac un sendviş şi, în timp ce el stă pe scaun scoţând rotocoale de fum, să fredonez o melodie de-a lui, da, de-a lui, în timp ce-mi unduiesc trupul într-o mişcare ritmată cu cuţitul care unge felia de pâine cu gem. Apoi să mă întind după o farfurie, să nu mă duc după ea la spălător, nu, să mă întind după ea astfel încât spatele arcuit să-şi contracte muşchii până într-acolo încât sutienul să se desfacă, pur si simplu.

Avea imaginaţie şi, când venea vorba de fostul soţ, nicio scenetă nu era prea mult. Cu toate astea, nu făcea nimic dintre cele pe care le gândea. Planul ei era altul.

*

Era una dintre prezenţele regulate de la TV. Azi se iubea cu unul, mâine rămânea însărcinată cu altul, poimâine făcea un copil. Se certa cu toate piţipoancele din oraş, disputa cu ele rapperi străini care cântau în cluburile din Bucureşti şi, cu toate că avea aproape dublul vârstei majorităţii, era o adversară de temut pentru fetele tinere care mizau numai pe frăgezimea cărnii şi pe inocenţa minţii ca să-şi facă drum spre ceea ce ele considerau a fi lumea bună.

Când Jeremih, rapper-ul care cântă „Down on me”, a venit, pentru a nu ştiu câta oară în România, ea s-a dus la clubul în care el cânta. A reuşit să-i intre în graţii şi până ca ea să-i cânte hitul „Down on me” în fapt n-a mai fost decât un pas. A doua zi presa a vuit despre aventura femeii care a trebuit să-l dispute pe rapper cu altele care pretindeau că ar fi plecat cu el din club. Orice ar fi spus oricine, ea era cea care îi făcuse senzual felul lui Jeremih cu o noapte înainte. Toate astea pentru ca fostul soţ să crape de ciudă, să-şi roadă unghiile până-n carne, să adauge, brusc, încă 10 ani la vârstă şi-aşa înaintată pe care o avea.

*

În 1997 fusese, timp de un an, prezentatoare de ştiri la Antena 1. Atunci a luat, pentru prima dată contact cu faima dată de micul ecran şi încurajată de succesul neaşteptat pe care îşi imagina că-l are, i-a dat papucii compozitorului. Credea că el va suferi, că nu va accepta, că se va pune în calea uşii de la apartament când va auzi ce vrea ea să facă, că-i va tăia hainele şi-o va iubi forţat pe aspiratorul cu care curăţase toată casa cu o zi înainte, că le va scrie tuturor cunoscuţilor că soţia a fugit de acasă când, de fapt, era sechestrată în cadă unde compozitorul îi presăra în fiecare seară trandafiri ca să-i arate că-n ciuda măsurilor drastice de-a o ţine prizonieră la domiciliu, o iubeşte. Şi le imagina pe toate astea cu înflăcărare pentru că vroia să ştie că e iubită.

Horia, vreau să divorţăm!, i-a zis ea în ziua aia fatidică din 1997.

Bine, a răspuns scurt compozitorul care s-a retras apoi în camera lui ca să mai aşeze o notă pe portativ.

*

Pentru cei mai mulţi prezenţa publică a Marianei Moculescu pare jocul unei femei care şi-a pierdut uzul raţiunii. De ce ar face o persoană întreagă la minte toate lucrurile pe care le face ea? De ce şi-ar înjura fostul soţ, de ce ar umbla cu bărbaţi aiurea, de ce ar povesti despre toate astea cu sentimentul că îi pasă cuiva?

Deşi nu-i pasă nimănui, ea le face pe toate pentru că vrea să-i pese lui, compozitorului român, Horia Moculescu, fost soţ şi actual colocatar.

Mariana Moculescu într-unul dintre pictorialele făcute publice cu care speră să-şi recucerească soţul

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s