Uncategorized

E=mc2 [ficţiune]

„E = mc2=0.111 x 300,000,000 x 300,000,000= 10,000,000,000,000,000 Jouli”

Se dădu trei paşi înapoi şi se uită, încă o dată, la tablă. Scrisese de atât de multe ori formula că nu îşi dădea seama că bucata de cretă este pe terminate şi, din această cauză, buricele degetelor îi sunt pline de zgârieturi pentru că la fiecare cifră scrisă ating tabla. În emoţia proaspetei descoperiri nu mai simţea nicio durere. Un val de adrenalină îi cuprinsese corpul şi în timp ce punea la punct ultimele detalii ale demonstraţiei, prin minte, ca prin vis, auzea ovaţii şi numele-i scandat. Ca atunci când exaltaţi de vreun lucru important care ne-a ieşit bine avem senzaţia vie că restul omenirii aştepta reuşita noastră ca să-şi spună că merită să înceapă să trăiască şi să se bucure de viaţă.

*

Se retrase în camera de studiu şi răpusă de preaplinul sufletesc proaspăt dobândit, îşi turnă un pahar cu whiskey şi adăugă 3 cuburi de gheaţă. Cu băutura în mână îşi îndoi genunchii ca să se aşeze pe fotoliu, însă se opri brusc: uitase ceva. Puse paharul pe birou, ieşi din cameră şi se duse în faţa tablei pe care o scrută în căutarea elementului lipsă. Totul părea la locul său, însă ceva nu era în regulă. Ca şi când ar fi fost un pictor care a uitat să-şi semneze lucrarea şi, în eventualitatea circulaţiei operei de artă prin lume, nimeni n-ar şti să spună a cui e minunăţia. Dar nu era nici asta, în matematică lucrurile funcţionează altfel.

Ahaaaaa!, exclamă deodată tânăra de 27 de ani. Asta era! Luă firimitura de cretă rămasă şi scrijeli, zgâriindu-şi iar buricele degetelor, Q.E.D. la finalul demonstraţiei. Acum totul era bine. Femeia păşi în biroul de lucru şi-şi bău nestingherită şi fericită whiskey-ul.

*

Când ieşi, câteva ore mai târziu, din birou, pregătită să-şi ia demonstraţia şi explicaţia şi să le ducă la Înaltul Comitet de Matematici, descoperi că tabla fusese ştearsă. Brusc simţi că sângele i se prelinge din corp şi că rămâne fără suflu. Leşină!

*

Câteva zile mai târziu, în pofida cercetărilor ample pe care le făcuse şi alertării poliţiei cu privire la furt, demonstraţia nu numai că nu fu găsită, ci fu prezentată drept succesul unui anume Albert Einstein, un neisprăvit, un prefăcut, un coate-goale. N-avea însă cum să dovedească furtul şi fu obligată să fie martoră la viaţa bună pe care hoţul o dobândi în locul ei. Mergând pe stradă, deprimată şi sătulă de viaţă, fu nevoită să urmărească, pentru că n-avea cum să scape, ascensiunea de neoprit a lui Albert care devenise, brusc, cel mai iubit dintre pământeni: oamenii aveau tricouri cu chipul său, beau cafea din căni cu chipul său, scriau cu pixuri pe care era inscripţionată aşa zisa lui formulă. Adevărul nu mai putea fi, nicicând, de partea ei. Lupta cu matematica fusese pierdută, însă era hotărâtă să se răzbune.

*

Trimise un comunicat de presă spre toate televiziunile. În el scrisese că era o renumită matematiciană, fostă profesoară, dar că, în realitate, ar fi putut fi orice şi-ar fi dorit. Bagajul de cunoştinţe generale pe care îl dobândise în anii de studiu îi permitea să vorbească despre orice, oricând şi emfaza cu care îşi expunea opiniile trecea drept autoritate. Astfel, dacă ar fi avut cineva nevoie de cunoştinţele ei şi de judecata migălos construită pe baza experienţei de viaţă, a credinţei în Dumnezeu şi a cunoaşterii felului omenesc, era dispusă să meargă la orice televiziune, oricând, ca să-i ajute pe oameni să fie mai buni. Poate că succesul furat al lui Albert o aruncase într-un con de umbră dar iată, după zeci de ani de la întâmplare, era gata să revină într-un alt timp, într-un alt context, determinată să arunce gloria formulei E=mc2 în derizoriu.

*

Crime pasionale, laşitatea românească, politica nefuncţională, salvarea gândacilor de bucătărie, frigiditatea starurilor internaţionale, epilarea definitivă ca obiectiv cincinal al femeii moderne, chiar şi pierderea propriei feciorii şi câte şi mai câte deveniseră subiecte despre care vorbea cu lejeritate făcând mereu câte vreo referinţă istorică astfel încât oamenii timpului ei să înţeleagă că viaţa e, ei bine, o roată care se învârte şi se tot învârte pentru a ajunge mereu în punctul de plecare. Umanitatea, după umila ei părere, era de tot râsul, iar rasa din care ea însăşi provenea, o glumă a unei forţe superioare care, într-o zi, n-avusese altceva mai bun de făcut decât să spună bancuri.

*

– Alo, doamna Monica Tatoiu?, întrebă producătorul emisiunii.

– Da, da, eu sunt!

– Avem în seara asta o temă care v-ar putea interesa. Este vorba despre …

– Da, da, nu mă interesează despre ce e vorba. O să vin. Ştiu tot!

Monica Tatoiu pe când era un matematician de succes. În poză, la câteva zile după ce Albert Einstein i-a furat demonstraţia. Copyright: Zoltan Lorencz

 

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „E=mc2 [ficţiune]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s