Uncategorized

Gesturi

Care este primul cadou care a ieşit din mâinile fiecăruia dintre voi pentru a fi apoi oferit mamelor? Aproape în unanimitate, răspunsul la această întrebare este: o felicitare. La rândul lor, în ocaziile previzibile – 1 Martie, Ziua Mamei, Crăciun – mamele aşteptau desenul inteligibil al celor mai mulţi şi câteva rânduri scrise şchiopătat, de obicei: Te iubesc, mama! Poate că, ani mai târziu, obiceiul de a desena felicitări a rămas pentru unii, poate din plăcere, poate pentru că gestul în raport cu cel ce primeşte e mai intim, poate din nevoie pentru că felicitările din piaţă sunt urâte sau nu satisfac dorinţa celui ce cumpără şi n-ar satisface-o nici pe a celui care primeşte. E clar, când desenăm o felicitare pe care urmează să o dăruim punem în desenul acela tot talentul şi concentrarea de care suntem capabili.

*

Însă un copil care nu are părinţi pentru cine desenează felicitări? M-am întrebat mereu, când am văzut asta, la cine se gândesc ei când pun culori pe hârtie? Dacă, în mintea mea, gestul e legat de mama şi de un soi de obişnuinţă de-a face asta, copil fiind, în anumite momente ale anului, care este gestul de care leagă copiii nimănui crearea unor felicitări?

*

Poate ei ştiu că felicitările lor ajung la oamenii mari care, într-un fel, ar putea întrupa figura unei mame şi al unui tată pe care ei nu i-au avut niciodată. Colorează desene migălos realizate cu speranţa că o femeie, aflată la câteva oraşe depărtare, îşi va permite să trăiască emoţia primirii unei felicitări desenate de mână: poate pentru că-i aduce aminte de proprii copii şi atunci, cumva, emoţia se transferă până la cel care a făcut felicitarea.

*

Te rog să nu uiţi că o felicitare din inimă conteză mai mult decât orice. În cazul acesta, o felicitare din inimă este şansa unor copii care au crescut în instituţii de tip mamut, dar care au ajuns în cele din urmă în sânul familiei, să rămână alături de părinţi şi de fraţi. O felicitare făcută din inimă şi dăruită ţie îi ajută pe ei ca la anul să facă o alta, de data aceasta pentru familia lui.

*

Separat, dacă eşti din Maramureş şi ai bunăvoinţa să faci un gest care să le bucure decembrie unor copii, aici aflii cum îi poţi veseli.

*

Ioana Hodoiu, director de comunicare la Hope and Homes for Children România, îţi povesteşte de ce crede în misiunea HHC – închiderea tuturor centrelor de tip mamut din România până în 2020 – şi de ce societatea civilă are nevoie de profesionişti, nu de oameni care îşi doresc să salveze lumea.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s