Uncategorized

De ce ne place Lisbeth Salander? Şi câte ceva despre cum s-a născut personajul

Noomi Rapace în rolul lui Lisbeth Salander în varianta suedeză a lui „The girl with the dragon tattoo„. De fapt, titlul original al primului volum din trilogia „Millennium” este „Men who hate women” [Män som hatar kvinnor], dar considerat prea din topor pentru a se defila public cu el, numele în cele din urmă ales este cel sub care întreaga poveste e acum „vândută”.

Majoritatea a făcut cunoştinţă cu Lisbeth Salander odată cu rolul jucat de Mara Rooney în producţia americană a lui „The girl with the dragon tattoo” regizată de David Fincher. Excellent job! Numai că istoria cărţilor şi a filmelor este atât de grozavă încât e păcat să aveam prea puţine cunoştinţe despre ceva care, înţeles pe de-a întregul, poate deveni extraordinar în ochii fiecăruia dintre noi.

*

Ne place Lisbeth Salander pentru că personajul este atipic. Ştim despre ea că de la vârsta de 12 ani este în grija statului suedez pentru că atunci va fi dat foc tatălui ei (aflăm despre asta în finalul primei părţi al filmului şi de aceea ar fi grozav dacă aţi vedea fie varianta suedeză care a produs filme după toate cele 3 volume, fie ar continua varianta americană ca să înţelegeţi până la capăt care e treaba cu Lisbeth întrucât povestea devenirii ei e construită în ordine cronologică inversă; ni se arată cum e ea în prezent, însă abia la final înţelegem ce i s-a întâmplat astfel încât este cum este în prezent). Declarată inaptă din punct de vedere legal şi după ce va fi stat o vreme la psihiatrie, intuim despre Lisbeth că transformarea ei într-un adult s-a făcut cu ea crescând subjugată, din punct de vedere al puterii, de maturi. Prea tânără ca vârstă ca să aibă cunoaşterea şi stăpânirea de sine necesare gestionării unei relaţii de putere, Lisbeth a avut de-a face cu tutori legali, reprezentanţi ai statului, care nu prin dragoste, ci prin poziţia ocupată au putut să facă ce-au dorit din existenţa, psihicul şi fizicul lui Lisbeth care, în mod evident, devine asocială şi plină de furie (asta se vede în relaţia distantă cu ceilalţi şi-n apariţia ei publică).

*

Lisbeth Salander nu e un om rău, e doar un om precaut. Într-o logică de neînţeles a existenţei sale, se confruntă constant cu răutatea, intoleranţa, agresivitatea celor din jur asupra ei. Poate că, în fapt, asupra ei se reflectă tot ceea ce transmite ea, ca într-o oglindă. Adesea se spune, ni se spune şi experimentăm faptul că propriile noastre trăiri par să se proiecteze în evenimentele cu care ne întâlnim şi-n felul în care interacţionăm cu oamenii. Şi astfel ajungem la spiritul justiţiar care ne atrage la ea. Face ceea ce i se face. Când e abuzată sexual de tutorele ei legal, she pays back. Însutit. Lisbeth nu e genul de personaj care să apeleze la autorităţi, la ajutor de vreun fel, ba chiar putem gândi despre ea că se duce-n gura lupului, taking the bull by its horns, confruntă cele mai dificile situaţii fără să aştepte să i se întindă mâna din altă parte. Din nou, privind la trecutul ei, e de înţeles. Autoritatea n-a făcut niciodată ceva bun pentru ea. Doar a subjugat-o.

*

Acest spirit justiţiar nu e vreo găselniţă menită să condimenteze personajul de dragul acţiunii. Deloc. El este o trăsătură specifică ţărilor nordice unde valori precum loialitatea şi dreptatea există intrinsec în cetăţenii zonei. Poate că e greu de înţeles, dar oamenii ăia au o duritate în felul de-a fi care este pe de-o parte înnăscută, pe de-o parte educată. Ca să înţelegeţi despre ce e vorba puteţi asculta black metal norvegian, finlandez şi suedez. Temele lui fac trimitere adesea la moliciunea spiritului creştin (asta ca să put it nicely că-n realitate ei vorbesc despre arderea bisericilor, despre anti-creştinism etc.), ridicând în slăvi zeii nordici caracterizaţi prin duritatea de care vă ziceam mai devreme, prin uşurinţa cu care răzbună nedreptatea, printr-o verticalitate care nu permite nuanţe de gri. Lucrurile sunt tranşate şi tranşante fără a fi puse sub semnul întrebării.

*

Am avut un iubit norvegian cu care am fost împreună 3 ani de zile. Deci cunoscându-l şi cunoscându-i prietenii şi vorbind foarte mult despre cultura din care vin şi din care vine, am înţeles că pentru ei lucrurile şi perspectiva asta asupra vieţii există pur şi simplu. E o imagine a mândriei, a măreţiei de sine de la care nu capitulează nicio clipă. Sigur, pe termen lung, atitudinile astea sunt pierzătoare, însă revenind la film, ele seduc pentru că există şi-n noi.

*

„Millennium” trebuia să fie o serie formată din 10 cărţi. Sunt doar 3 pentru că Stieg Larsson, jurnalistul şi autorul trilogiei, a murit din cauza unui infarct după ce îşi va fi predat manuscrisele editurii Nordstrand spre publicare. Am spus jurnalistul pentru că înainte de-a fi autor de cărţi (pe lângă „Millennium”, Larsson a scris câteva cărţi despre pericolul extremei dreapta în Europa), el a fost un excelent jurnalist de investigaţie, tema lui principală fiind mişcarea de extremă dreapta despre care considera că, în timp, va ajunge să prindă tot mai mult teren şi atenţiona asupra pericolelor care vin odată cu această tendinţă (ia să ne uităm puţin la fenomen acum prin Europa şi ce se întâmplă cu extrema dreaptă – pam – pam). De asemenea, Stieg Larsson s-a autointitulat „feminist” şi a scris şi despre asta cu fiecare ocazie. Momentul de referinţă care i-a marcat direcţia spre subiectele acestea a fost când la vârsta de 15 ani a asistat la violarea în grup a unei fete. Faptul că n-a intervenit l-a făcut să-şi dorească să recupereze momentul de laşitate pe care l-a resimţit prin această luptă acerbă împotriva denigrării femeii şi a extremei dreapta.

*

Acţiunea din „Millennium” are la bază evenimente, oameni şi locuri reale pe care Larsson le documenta zi de zi. Iniţial simple secvenţe, ele au fost legate prin firul narativ pe care îl cunoaşteţi.

*

Toate pe care le-am scris mai sus m-au făcut ca-n vara lui 2011 să ajung la Stockholm şi să vorbesc cu Eva Gabrielsson, femeia care a stat cu Larsson timp de 32 de ani. Ce să vă spun, experienţa a fost incredibilă. Cu atât mai incredibilă cu cât, vorba lui Salander când e întrebată în film de ce vrea să ştie una şi alta, „because it interests me„.

Stieg Larsson şi moştenirea grea a unei morţi neaşteptate este textul pe care l-am scris după întâlnirea cu Eva Gabrielsson.

Iar aici găsiţi un interviu pe care l-am făcut cu Eva despre misiunea jurnalismului în ochii lui Larsson.

*

Sper că ce-am scris v-a ajutat să înţelegeţi mai multe despre film, despre personaj, despre autor.

Ah, şi apropo, „Millennium”, revista din film, există şi-n realitate. E cea la care a scris Larsson.  De asemenea, orice asemănare a lui Mikael Blomkvist cu Larsson nu e pur întâmplătoare, e parţial autobiografică.

Stieg Larsson

Mara Rooney în rolul lui Lisbeth Salander. Aici într-un pictorial tematic pentru revista W.

 

Standard

5 gânduri despre „De ce ne place Lisbeth Salander? Şi câte ceva despre cum s-a născut personajul

  1. Pingback: The Girl with the Dragon Tattoo: De ce ne place Lisbeth Salander? | Feeder

  2. Astazi sau maine imi fac curaj sa ma duc la cinema. Nu pentru ca nu as fi asteptat filmul asta vreme indelungata, ci pentru ca am vazut mai intai varianta suedeza a filmului, si as vrea sa nu fiu dezamagit de interpretarea americana. Fara sa pot judeca varianta noua, care din cate am inteles se indeparteaza de multe ori de roman, si poate pur subiectiv, parca mi-a placut mai mult Lisbeth in varianta suedeza, care in ciuda spiritului justitiar avea si o feminitate pe care nu o vad in putinele scene pe care le-am vazut din TGWTDT, si unde personajul imi pare riscant de agresiv pe alocuri tocmai fata de imaginea si spiritul despre care vorbesti. De altfel, tocmai rafinamentul cinematografului nordic scapa mereu interpretarilor americane, iar trilogia asta nu este cu siguranta nici prima, nici ultima din seria lor. Si sper sa nu am sentimentul, dupa ce ies din sala de cinematograf, ca s-a pierdut tocmai acel „because it interests me” in dauna altor scene care poate nu transmit la fel de bine spiritul de care vorbesti. Cat despre black metal, I dare to differ oarecum, nu in sensul in care nu ai avea dreptate in ceea ce spui, doar ca acolo intervin si alte nuante, ce nu tin de loialitatea si dreptatea despre care vorbesti, si care intr-adevar traverseaza omul de tip nordic. Din multele documentare despre fenomen, e interesant de vazut ce anume ii indeamna de multe ori pe artistii respectivi sa afiseze aceasta imagine, si care nu are defel de-a face cu spiritul ca atare, ci cu ceea ce se asteapta lumea de la ei (sa fie). Din punctul asta de vedere, sper ca interpretarea Marei va atinge performanta lui Noomi, care dincolo de figura abrupta a justitiarului are o feminitate aparte, retinuta, care transmite in permanenta ceva mai mult decat arata. All in all, m-am bucurat sa citesc ca cineva vorbeste si altceva despre filmul asta, keep on the good work.

  3. Andreea zice:

    multumesc pentru comentariul amplu! nu cred ca o sa fii dezamagit de varianta americana, i found it quite good. revino cu impresii, te rog, dupa ce-l vezi 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s