Uncategorized

Occupy your blog with a story about protest

Foto: George Călin (http://bit.ly/yzJfh7)

La Piaţa Unirii, în intersecţia cu bulevardul Corneliu Coposu, semafoarele nu mai funcţionează. Unele pentru că au fost sparte, altele pentru că au fost furate. În conferinţa de presă, primarul general Sorin Oprescu inventariează, cu un ton sec, distrugerile şi când ajunge la semafoarele dispărute adaugă: „Dar ce Doamne iartă-mă, le-au luat acasă?” Banca Raiffeisen are toate geamurile sparte. Cum urci spre Cocor, fiecare magazin păstrează amintirea nopţii precedente; niciunul nu a scăpat neavariat. Deodată îmi apare ca evident că ceea ce am văzut la televizor, s-a şi întâmplat. Duminică, 15 ianuarie, forţele de ordine şi huliganii au făcut ca centrul oraşului să arate ca un platou de filmare a unei pelicule de acţiune: pietre, gaze lacrimogene, maşini incendiate, răniţi.

*

Staţia de la Sfântu Gheorghe e devastată. Şi aici geamurile refugiilor de autobuz au fost sparte, dar surprinzător pentru mine neoanele care luminează reclamele sunt încă acolo. Dacă unii au găsit utilitate practică într-un semafor, de ce n-ar fi găsit una şi-ntr-un neon? Mai ales într-un neon. Cu toate că este doar ora 13.00, jandarmii, în grupuri de câte 3-4, împânzesc centrul, de-o parte şi de alta a şoselei. Oameni în vârstă se opresc în dreptul lor şi discută despre cele întâmplate în seara precedentă, pe 15.

*

Se întunecă! Pe Facebook, majoritatea vorbeşte despre proteste. Unii spun de ce se duc şi-i invită şi pe alţii s-o facă, alţii explică de ce s-ar duce, dar totuşi n-o fac, sute de fotografii, mărturii ale zilelor trecute, circulă pe wall-uri, la fel şi articole.

Se naşte întrebarea: să ies, să nu ies? Sunt curioasă, dar îmi lipseşte motivaţia. Toţi cei cu care vorbesc încearcă să găsească argumente pe care eu nu le pot găsi care să mă determine să mă duc să văd ce se întâmplă. De la melodii tematice despre politicieni hoţi şi corupţi, la observaţii precum „eşti jurnalist, trebuie să te duci” (nu ştiu dacă sunt, dacă mai sunt, n-am mai scris ceva care să mă facă să mă simt ca un jurnalist de multă vreme), „e important să vezi cu ochii tăi” sau „dăm o tură şi-apoi bem o bere”, am senzaţia că prin intermediul fiecăruia Universul lui Coelho conspiră să-mi dea brânci în stradă.

Discut şi cu mama despre asta şi, ca de obicei, nu îmi spune ce să fac. Îmi răspunde, scurt, cu un fel de pildă, cum face mai mereu: „Du-te dacă ştii de ce te duci. Dacă nu ştii, stai acasă şi sună-ţi un prieten care are nevoie de o vorbă bună. E mai valoros decât să fii gură cască.

Vlad este cel care reuşeşte să mă convingă. Am încredere în el şi ştiu că dacă nu ies în compania lui, nu mai ies deloc. În seara de 15, Vlad a trăit evenimentele la intensitate maximă. Îmi spune că la Universitate e safe, că dacă nu te bagi în gura lupului, nu păţeşti nimic. Cu el, mă simt în preajma gurii lupului, ceea ce, ca senzaţie, este cam acelaşi lucru cu a fi în gura celui care a mâncat-o pe Scufiţă. Hotărâm să ne vedem la 21.00 la magazinul Vodafone de pe Magheru.

*

La Piaţa Dorobanţi mă urc în 301 dar cobor cu o staţie mai repede decât e nevoie pentru că doi puşti fac concurs de băşini: care miroase mai tare. Ştiu care dintre ei a câştigat că a lui m-a şi făcut să mă dau jos. O iau la pas şi ajung la locul de întâlnire. Bulevardul e animat cu maşini de jandarmi şi găşti, majoritatea alcătuite din băieţi, care se-ndreaptă spre Piaţa Romană şi strigă slogane.

E 20.50 când aud primul „Jos Ceauşescu!„. Apoi fluiere care ţin un ritm pe care l-am mai auzit în cluburile cu muzică house. Deşi lumea e paşnică, sunt suspicioasă, am senzaţia că fiecare e un potenţial huligan şi simt asta mai ales vizavi de cei care strigă „Roşia Montană nu e de pomană!” şi care nu arată ca şi când ar ştii unde e localitatea pe hartă. P-ăştia îi găsesc cei mai periculoşi: oameni fără miză care de dragul distracţiei, orice ar înţelege prin asta, sunt dispuşi să facă 29 de zile de pârnaie for fun. Vlad, vino mai repede!

În faţa supermarketului Safe Way de pe C.A.Rossetti, un domn care se pregăteşte să intre, strigă de pe trepte: „Intru să-mi iau bereeeee că pică Băsescuuuuu.” Râd şi asta mă relaxează. Lângă mine opreşte o bătrână care a improvizat un căruţ pentru piaţă din fier şi-o pungă mare de cumpărături de la IKEA, aia albastră. „Aşa la mână scrieţi? Şi atât de departe de evenimente?” Îi spun că aştept pe cineva şi o atenţionez că s-a făcut verde, poate să traverseze, vreau să traverseze.

Pe Magheru, o dubiţă opreşte la stop. Are geamurile deschise. Dinăuntru se-aude Valeriu Sterian şi „Amintire cu haiduci”. Şoferul cântă: „Pe la izvoareeeee nu mai apare umbra călare a vreunuuuui haiduuuuuc„. Mă vede şi strigă: „Domişoarăăăă, mergeţi la revoluţieeeee? Că vă iau cu mineeeee!” Lasă, nene, că vin singură, tu du-te. Apare Vlad.

*

E vreo 21.15 când ajungem la Universitate, lângă resturantul Dunărea. Ne întâlnim cu Cristi şi Tudor şi din locul ăla pare că lumea e adunată la ajunul Anului Nou şi-aşteaptă să se facă ora 24.00. După ce mă obişnuiesc cu atmosfera, vreau să intru în mulţime, să nu mă mai simt pasivă, să nu-mi mai fie teamă. Îmi e teamă de oameni pe care nu-i cunosc şi nu mi se pare sănătos. Îmi dau seama că nu pentru că sunt străini îmi e frică, ci pentru că sunt într-o mulţime şi mie nu îmi plac mulţimile decât la concerte unde toţi cântă într-un glas melodii care mă ung pe suflet şi pe care mi-am dorit de mult să le ascult aşa.

Descopăr că mă simt în siguranţă în mijlocul celor care scandează. Dar mie nu-mi vine să o fac. Înaintăm şi între fântână şi clădirea Universităţii întâlnim alţi cunoscuţi. Maria ţopăie. Tocmai a făcut cunoştinţă cu Bogdan, jandarmul care râde în faţa unui manifestant într-o poză care a făcut turul internetului pe 14 ianuarie. Îl văd şi eu. Din când în când cineva se opreşte în dreptul lui şi-şi face poză cu el. Bogdan îi lasă; de-acum e semi-vedetă şi având în vedere portretizarea Jandarmeriei în ultimele zile, faptul că cineva are o bucurie în legătură cu măcar unul dintre ei este un eveniment notabil.

Foto: Vlad Ilaş ( vladilas.ro )

*

Un operator Pro TV are informaţii că-n spate la CC a fost incendiată o maşină. Vlad îl cunoaşte, eu îl cunosc pe Vlad, văd cum gura lupului se deschide căci plecăm într-acolo. O luăm pe lângă Arhitectură, trecem de Control şi-n Piaţa Revoluţiei suntem rugaţi de jandarmi în civil să tot ocolim maşini şi trotuare. Nu vedem nicio maşină în flăcări. Revenim la Universitate după ce trecem pe lângă Orizont şi înapoi pe Magheru. Deodată se aude gălăgie în faţă la Teatrul Naţional şi vedem jandarmi alergând într-acolo. Operatorul Pro se grăbeşte să ajungă la faţa locului, Vlad aleargă şi el şi, din nou, alerg şi eu deşi, pe cuvânt, nu vreau să mă grăbesc într-acolo. Până ajungem nu se mai întâmplă nimic şi mă bucur! Fără violenţă, îmi zic, şi nu-i doar o scandare interioară, e wishful thinking, chiar nu vreau să particip la violenţe de niciun fel.

În faţa Teatrului Naţional oamenii par mai organizaţi când protestează. Acolo sunt şi televiziunile cu camerele lor de filmat şi atunci regia e poate necesară ca să dea frumos pe micul ecran. Din inerţie (şi spirit de recunoaştere cu turma de care aparţinem) ne aşezăm în „tabăra” cu jurnaliştii şi cu faţa spre manifestanţi. Aşa pot să le citesc pancartele: „Monarhia salvează România”, „Jos Băsescu, dreptate”, „KM 0, Piaţa Universităţii – dialog şi dezbatere”, „Ne luăm ţara înapoi”, „Băsescu te crede dobitoc! Eşti de acord?”, „Pe centură, Udrea pe centură!”, „Ne-am săturat de porci în costum” şi „Realitatea nu minţi că suntem câteva mii!”

Foto: Cristian Vasile

Înapoi la fântâna de lângă clădirea Universităţii, o galerie se fotbal (se vehiculează Dinamo) strigă mesaje despre şi spre jandarmi. Nu-mi mai place ce se întâmplă şi mi se pare că, odată cu asta, se pierde orice legătură cu misiunea protestului. Membrii galeriei sar că, precum strigă, cine nu sare cu ei, „ori e gabor, ori prost”. Eu nu sar, dar n-am nicio mustrare de conştiinţă. Lângă mine jandarmii discută cu trimitere la urători şi la violenţa latentă care fierbe-n ei: „Din cauza a 20 de căcaţi, munca a 400 de oameni se duce dracului. Că dacă dau în ăştia, îmi sare lumea-n cap”. Pe ghereta de ziare din staţia de autobuz, lumea face rapel: urcă şi coboară, singuri sau ajutaţi şi cu cât o persoană se caţără mai sus, cu atât strigă mai tare. „Urările de bine” către Jandarmerie continuă. „În maxim 30 de minute iese bătaie”, apreciază Vlad. Bine, şi-atunci de ce mai stăm? În cele din urmă plecăm la bere. Până să coborâm la metrou îl văd cocoţat pe Cosmin cu care avusesem o lungă discuţie mai devreme pe net despre motivele pentru care trebuie să ies.

*

Imediat ce intrăm în bodega de la Sfântu Gheorghe, denumită pe (ne)bună dreptate Art Cafe, la televizor vedem că în locul din care plecasem a început hărmălia. Îmi iau o supă şi-o bere. Mi-e frig şi privesc în gol ecranul. Deodată cineva spune: „Uite o găină!”. Asta mă dezmorţeşte şi mă ridic să o pozez. Nu stă locului. Patroana spune că e agitată, că a trecut ora ei de culcare, că de când cu protestele şi-a dat orarul peste cap. „E pentru supă?”, vine întrebarea. „Nu, nu, e de-a casei”. Mi se pare înduioşător.

*

La puţin timp după ora 24.00 plecăm spre casă. Pe lângă noi trece Valentin Stan, profesor şi om de televiziune, sau invers. Are agăţat de gât un aparat foto şi vorbeşte la handsfree. Nu ştiu dacă relatează pentru vreo televiziune sau îşi înregistrează, pur şi simplu, gândurile. E alert şi autentic şi mi se pare mişto că-l văd hălăduind pe străzi.

*

La Universitate mă urc în taxi. Vorbesc cu şoferul despre proteste şi pe la Ştefan cel Mare mi se confesează că unul dintre clienţii lui cei mai buni este poliţist în cadrul IGP şi că el i-a spus că pe 15 jandarmii ar fi fost întărâtaţi de … jandarmi îmbrăcaţi în civili cu scopul de a degaja zona şi de a-i face pe protestatari să plece acasă.

*

Mă bag sub plapumă şi nu simt nimic. Niciun impuls revoluţionar. Sper doar ca toată lumea să fie bine.

Standard

4 gânduri despre „Occupy your blog with a story about protest

  1. Mişto mişto, unul din cele mai faine din ultima vreme.
    1. Nu pot să cred că realmente ţi-a fost aşa frică 🙂
    2. Ce nasoală faza cu pancarta cu Udrea. Pentru mine personal, multe din exprimările mulţimii liniştite îi scad credibilitatea în aceeaşi măsură în care i-o scad huliganii în ochii lui nea Bănel de la Cucuieţii din Deal, care nu înţelege foarte bine ce se întâmplă. Dar îmi place cum sună aia cu ”Ieşi afară, javră ordinară!”. Ştiu că-i veche, dar eu acum am revendicat-o pentru mine, o folosesc mereu pe-acasă când nu reuşesc să scot dopul la vreo sticlă sau când nu vrea vreunul din câini să iasă din padoc.
    3. Supă cu bere? Ce stomac bun ai, te invidiez…

  2. Hon, excellent piece! De-acum nu mai poti spune ca n-ai mai scris nimic jurnalistic in ultima vreme (ceea ce oricum nu era adevarat, daca tinem cont de articolele despre HHC). Iar cadrul cu gaina m-a uns pe suflet. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s