Uncategorized

Revoluţia poate începe de la un balon spart

Foto: Alex Dascălu (http://bit.ly/A6FGhf)

E 20.30 când mă urc în metrou, la Aviatorilor. Lângă mine este un cuplu de peste 50 de de ani şi cred că vin de la întâlnire: când vorbeşte, respiraţia lui miroase a alcool, o sărută pe ea mereu, ea zâmbeşte încontinuu, se ţin de mână şi niciunul dintre ei nu poartă verighetă. Sunt tonici şi discută despre proteste. Bănuiala lui este că autenticitatea manifestanţilor se îmbină cu mobilizarea politică şi crede că guvernul o să cadă.

Când în difuzor se aude „Urmează staţia Universitate cu peron pe partea stângă”, mulţi se grupează în faţa uşilor. Sunt oameni de toate vârstele şi din toate păturile sociale: tineri îmbrăcaţi după ultima modă, muncitori la 30 de ani care arată de 50, oameni de vârstă medie cu o dantură precară, bătrâni cu banderole tricolore pe care le poartă la încheietura mâinii ca pe mărţişoare.

În pasaj este agitaţie mare şi până să ies la Muzeul de Istorie mă opresc de câteva ori să mă uit la lume, să le ascult conversaţiile. Poliţiştii în civil sunt tot acolo, nu ştiu dacă-s aceiaşi de ieri, însă fiecare dintre trecători se prinde că-s supraveghetori că-i auzi cum se-ntreabă: „L-ai văzut p-ăla?” „Ăla” pare că s-a mai relaxat de zilele trecute când încrâncenarea îi dădea de gol pe absolut toţi ofiţerii sub acoperire ceea ce, sper, nu-şi închipuiau că şi sunt. Ar fi fost ca şi când, vrând să fii de nerecunoscut la vreo petrecere de genul „eyes wide shut”, toată lumea îţi spune pe nume de cum intri în încăpere.

Pe lângă mine trece alergând un grup de băieţi care strigă „Jos Băsescu!”, apoi unul dintre ei schimbă urarea, „S-o futem pe Udrea, s-o futem pe Udrea”. Trei jandarmi trec pe lângă ei. Unul îl întreabă pe celălalt: „Tu ai fute-o, mă? Că eu nu!” Intră la toaletă aşa că nu aflu ce crede colegul. În faţa la Muzeul de Istorie îl văd pe Tudor. În căşti îmi cântă, în surdină, Justin Timberlake cu „I’m bringing sexy back”.

*

Când ajunge şi Cosmin traversăm pe partea cu Universitatea şi mergem la ceas, lângă fântână, acolo unde am stat şi-n zilele precedente. Faţă de zilele trecute, piaţa este cu mult mai aglomerată, însă nu mai am senzaţia de teamă. Ba mă simt chiar bine şi mă întâlnesc cu prieteni şi cunoscuţi. „Cine sare vrea schimbare”, ” … şi căldură în picioare” completez în timp ce sar. Mi-a venit, dintr-o dată, să sar, deşi în prima zi când m-am dus n-aveam chef de nicio manifestare. Seb are pancartă cu „Noi credem în democraţie” şi „Statul suntem noi, cetăţenii”. O ridicăm pe rând şi bine că suntem mulţi că trece prin mâinile tuturor. Ne distrează povestea cu credinţa în democraţie şi când din greşeală sau voit lovim pe cineva cu cartonul, cerem scuze cu seninătate: „democraţia doare”, „te lovesc cu democraţia ca să-ţi intre-n piele”, „îţi dau o bătaie soră cu democraţia”.

Foto: Alex Dascălu (http://bit.ly/A6FGhf)

Uniunea Suporterilor, galeriile de fotbal reunite, e cea mai constructivă când vine vorba de scandări: au energie, au ritm, ştiu să dozeze strigăturile serioase cu cele umoristice. Un tip care pare că a crescut la casa de copii strigă „Jos Ceauşescu”. Are undeva la 30 de ani, e încălţat cu o pereche de cizme de cauciuc pline cu noroi şi trase peste pantaloni negri şi îmbracă o geacă care pare a fi de piele şi cu câteva numere mai mare decât măsura lui obişnuită. Flutură o foaie mototolită şi, când scandează, îi curge salivă în jurul gurii. Lumina reflectorului din apropiere este pe faţa lui aşa că imaginea e grotescă.

„Veniţi cu toţii şi strigaţi tare că România nu e de vânzare”, se-aude în portavoce. Apoi cel din spatele ei strigă: „Haideţi să strigăm şi pentru Roşia Montană, la cererea publicului”. Bannerele cu Roşia sunt la ceasul de la fântână de când au început protestele şi-au devenit un reper pentru cei care vor să se întâlnească în zonă. Când şi când auzi pe vreunul vorbind la telefon: „Da, mă, ne vedem la bannerul cu Roşia.” Cei care au fost măcar o dată în piaţă ştiu cu exactitate locul.

Un tip cere prietenilor lui: „Dă-mi şi mie tricolorul să-l pun pe mine, să-mi ţină de cald.” Mă înduioşează cererea lui aparent banală cu atât mai mult cu cât steagul n-are nicio capacitate reală de a ţine de cald şi totuşi unii cred în asta. Citesc pancartele din jur: „Nu mi-e frică, am mulţi români de partea mea”, „Jandarmeria apără hoţia”, „Noi avem baloane, voi aveţi pulane”, „Pe pământul românesc n-am de gând să m-otrăvesc”, „Trădarea de ţară în aur se măsoară”, „Banii de cultură îi dă pe băutură” şi cel care face notă discordantă, „Vând iPad”.

De unde stau pare că totul este o mişcare pro sau anti Maia Morgenstern care, de pe Teatrul Naţional, a fost martora permanentă a celor petrecute în piaţă. Se-aude din nou portavocea: „Să fim puţin echidistanţi, să nu lăsăăăăm pe nimeeeeeni deopaaaarteeeee” şi-ncepe să strige: „Iliescu nu fii trist, şi Băsescu-i comunist!”. Lumea râde şi cântă. Se trece rapid la ritmuri de Guantanamera pe versurile „La puşcărieeee, Băsescu la puşcăriiiiie!”

*

În piaţă apare un nene cu o ladă cu covrigi. 2 lei covrigul, un speculant! Pesemne că n-a înţeles că „muritor de foame” nu înseamnă că ni-i foame, ci că ni se pare ridicol să dăm 2 lei pe-un covrig. Lumea îl întreabă cât costă, dar când aud preţul îl trimit cu Dumnezeu.

Foto: Vilda Beahstich

*

Portavocea îndeamnă: „Hai, ce mai strigăm? Ziceţi! Suntem la Vocea României”. Se strigă: „Fie iarnă, fie vară, până pleci noi stăm afară.” Afară e frig, foarte frig. La 22.30 hotărâm să mergem la bere. Centrul Vechi e gol. Ne oprim la Van Gogh – Oana, Liliana, Tudor şi cu mine – şi ne luăm bere nefiltrată, preferata noastră. Discutăm despre multe. La un moment dat se aude un „poc” şi lumea se uită în jur, apoi băieţii de lângă masa noastră, 8 la număr, încep să strige: „Ieşi afară, javră ordinară!”. Îmi dau seama ce se întâmplase şi zic: „Mă scuzaţi, am băgat ţigara în balon!”. Fără să realizez, pornisem o revoluţie. Lângă scaunul pe care stăteam aşezasem balonul meu roz şi când mi-am lăsat mâna pe lângă corp, ţigara pe care o ţineam l-a atins şi-a pocnit. De aici, de fiecare dată când un prieten din grup pleca, ceilalţi îi cântau: „Ieşi afarăăă, javrăăăă ordinarăăă!”

Standard

Un gând despre „Revoluţia poate începe de la un balon spart

  1. Mdea…poate intelege si multimea de ce demonstreaza…masa de manvera scoasa in strada dupa bunul plac al unora sau altora. Mai acu erau mugetarii, apoi sindicalistii…au urmat jandarmii, revolutionarii…cu arafatu, acum au bagat-o mare si scot de apuca in strada. Si lumea se strange, ca de, a doua zi la birou oricum cafeaua e mai buna cu niste povestiri de la „demonstratie”.
    Se pare ca „votul la urne” nu mai aduce schimbarea „dorita” si nici cu „suspendarea” nu mai tine. Si normal, cand niste diletanti se joaca de-a politica si programele.

    Vorba aia: orice, orice, din nou vrem PCR!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s