Uncategorized

1 (unu)

Ce zi!

*

Mi se pare că a trecut o viaţă de azi dimineaţă, de la 7.30, când plecam din Floreasca spre Panduri convinsă nu doar că voi ajunge la 9.00 la şedinţa de redacţie, ci că voi ajunge mai devreme. Ningea, dar cum să fac 1 oră jumate pe drum? Aveam traseul bine stabilit: merg pe jos până la piaţa Dorobanţi, iau autobuzul până la Romană şi de acolo 226 până la Academia Militară. Cât de greu să fie?

*

Mi-am pus ghiozdanul în spate şi-am ieşit din casă cu voie bună. Ba chiar, încântată de plan, mi-am dat timp să fac bulgări, să arunc cu ei în blocurile de peste drum, să dau cu piciorul în zăpadă şi să zâmbesc şoferilor împotmoliţi cu maşinile în neaua care se aşeza, fără întrerupere, de peste 24 de ore peste toate.

La Dorobanţi m-am urcat în 131 şi-n doar 10 minute am fost la Romană. Era ora 7.50 când m-am oprit în staţia lui 226. Şi-am aşteptat. Şi-am tot aşteptat. 300 şi 385 veneau încontinuu. 226 nicăieri. Se face 8.20. M-am mirat c-am rezistat atât dar 226 e unul dintre cele mai de nădejde autobuze. Nu voiam să cred că face una ca asta.

Am renunţat şi-am coborât la metrou. La Universitate trebuie să prind vreun troleu spre Panduri, mi-am zis. Dar în staţie am aflat că nu mai merge nimic până acolo. „Păi şi ce iau?„, am întrebat la ghişeul cu bilete. „226 sau 122 de la Romană„, mi-a răspuns doamna. „De acolo vin. Nu mă mai întorc.” „Atunci vă duceţi la Eroilor şi luaţi de acolo ceva spre Panduri„. Nici la Universitate nu venea troleul care trebuia. 8.40. Renunţ şi la varianta asta şi mă uit după taxi. Văd un Naţional.

Traversez. Şoferul curăţa zăpada de pe parbriz. Zâmbesc larg şi-i spun unde vreau. „Haideţi!” Urc în maşină şi pornim. Şi stăm. Şi înaintăm. Puţin. Iar stăm. Traficul e precum ninsoarea, de poveste. Şoferul bălăcăreşte tot ce prinde: şoferiţe, începători, trolee. De data asta îi dau dreptate: în jurul nostru e plin de şoferi nepricepuţi, majoritatea femei, care pe o vreme rea n-au nici aptitudinile, nici disciplina necesare să facă faţă condusului. Problema cea mai mare rămâne,  ca întotdeauna, nesimţirea: şoferi care forţează pe galben, n-au unde să se ducă, blochează intersecţia, toţi rămânem pe loc.

La 9.15 ajung în sfârşit pe Panduri. Dau 12 lei, cu tot cu şpagă, cobor. Dar n-am pe unde să traversez, sunt munţi de zăpadă peste tot. Mă întorc la trecerea de pietoni, vreo 250 de metri şi, evrika, reuşesc să-mi fac drum pe trotuarul celălalt.

La 9.30 intru în redacţie. E cald. Nu mai aud nimic. Ca prin vis, îi văd pe toţi departe şi urechile îmi ţiuie. Mă trântesc pe scaun şi închid ochii să-mi revin.

*

La 18.00 mă văd cu prietena mea, Morko. Trebuie să ajungem în Afi. La Răzoare ne urcăm în tramvaiul 1 pe care l-am văzut, tot cu ea, prin toate părţile oraşului şi ne-am întrebat mereu ce traseu are, că pare lung. Îmi pică fisa: ăsta ajunge în Ştefan cel Mare! De acolo până acasă mai fac 10 minute.

Când terminăm treaba în mall, mă urc înapoi în 1. În 15 minute, peste podul de la Basarab, ajung la Victoriei. Impresionant! Acolo cobor că tramvaiul se retrage. Nu-i nimic. E cel mai bun moment al zilei. Totuşi următorul tramvai care vine e 45 şi eu nu ştiu că 45 nu merge pe sub pasajul de la Victoriei ca să intre pe Ştefan cel Mare. 45 face stânga şi intră pe bulevardul Ion Mihalache. Nuuuuu, urlu în gând. Mă aşez pe un scaun şi mă resemnez. Rămân în 45 până la Domenii unde cobor şi aştept 282 care mă lasă în Dorobanţi lângă strada pe care locuiesc.

Aproape reuşisem să am un final victorios.

*

Dar şi mâine e o zi!  Şi o să o încep de la 1.

Standard

Un gând despre „1 (unu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s