Uncategorized

Poveşti vorbite, poveşti scrise

Să scrii ca şi când ai vorbi

De când cu televiziunea, încerc să scriu ca şi când aş vorbi. Adică fiecare cuvânt pe care îl pun pe foaie trebuie să sune din gura cuiva ca şi când ceea ce spune a fost mai întâi vocalizat şi abia apoi scris. E greu! Sau e greu pentru mine. Nu ştiu de ce, când scriu pe hârtie, fraza iese complicată, îngălată, oricum aş da-o, prima încercare este mereu un bulgăre de cuvinte care, dacă s-ar materializa, m-ar pune la pământ, atât de greoi ar fi. Pentru hârtie, fraza asta grasă ar merge. Dar când ea trebuie rostită …

Să fii puternic şi simplu în scris! Cam asta învăţ să fac acum. Să las deoparte toate cuvintele care altă dată mă ajutau să construiesc feţe, şi gesturi, şi comportamente. Acum am imaginea pentru asta şi, să vă spun drept, jurnalismul de televiziune este probabil cea mai grea dintre formele de jurnalism pentru că, în permanenţă, trebuie să ţii cont şi de imagine, şi de sunet, şi de cuvinte. Jurnalismul de televiziune e tridimensional şi aici, mai mult ca-n orice altă formă a lui, e o muncă de echipă în care fiecare pune ceva la construcţia unui produs care, în final, se vede la televizor.

Astfel, bucăţica mea, scrisul, trebuie să potenţeze povestea reporterului şi să-l ajute apoi pe acesta, împreună cu omul de la montaj, să pună, prin imagini, povestea cap la cap.

*

Pentru că aproape fiecare primă încercare de a scrie simplu şi curat dă greş, când reiau prin vorbe spuse ce am încercat să exprim în scris, iese mai bine. Ştefan, my better and more talented writing half, mă-ntreabă mereu: De ce nu scrii aşa? Pentru că în faţa hârtiei îmi vine mereu să formulez altfel ideile decât aşa cum îmi ies, în mod natural şi bine, aparent, pe gură.

*

Când suntem mici, vrem poveşti. Le vrem spuse, nu citite. Le vrem inventate, nu căutate în vreo carte. Dacă am creşte în spiritul imaginaţiei pe care s-o punem, creativ şi cu sens, în cuvinte vorbite şi apoi să trecem de la asta la scris ca şi când am face acelaşi lucru ar fi o victorie care ne-ar permite să ne bucurăm şi mai mult de fiecare conversaţie sau text.

Standard

Un gând despre „Poveşti vorbite, poveşti scrise

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s