Uncategorized

De-a v-aţi ascunselea … cu noi înşine

Sunt dăţi în care ne uităm la noi înşine şi ne vine să ne punem mâinile la ochi

Ieri am fost s-o văd pe Letiţia Lucia, proaspăt născută în urmă cu 11 zile, fiică a cuplului Leu – Borşan. Nu-s multe de spus. Deocamdată este o plăntuţă pe care trebuie s-o uzi ca să crească. În cazul ăsta să-i dai să mănânce şi s-o laşi să doarmă. Dar cu imaginea asta în minte mi-a venit un gând: că Letiţia, ca toţi nou născuţii, se pregăteşte pentru o călătorie. Călătoria spre ea.

*

Să presupunem că ne naştem cu un scop. Că într-o logică a Universului la care nu avem acces, venirea noastră pe Pământ nu-i vreo întâmplare. Avem ceva de făcut, d-aia suntem aici. Însă habar n-avem care-i treaba de îndeplinit, deci o parte din viaţă, mai scurtă sau lungă, în funcţie de cât de pe fază suntem încercăm să ne dăm seama ce-i de făcut. Unii află, alţii nu. Cei care află primesc confirmarea găsirii. O SIMT. Nu-i mare filosofie. Starea o ştiţi şi-o trăiţi când şi când: când sunteţi într-un loc cu energii bune, când vi se întâmplă ceva care vă luminează faţa, când vă îndrăgostiţi şi ghidul interior ştie că e persoana AIA.

*

Părinţii-s busole pentru găsirea asta. Da, da, sigur, ei ne cresc, ne educă şi tot tacâmul ăsta. În esenţă cred că misiunea lor ar trebui să fie alta: să creeze mediul şi să-ţi dea condiţiile ca tu să te cauţi pe tine în linişte. Să te lase în pace? Da, o putem numi şi aşa. Să nu fii, ca părinte, băgăreţ, atoateştiutor, să nu-i iei copilului tău energia de care are nevoia ca să fie cu el şi să se înţeleagă. În realitate, puţini părinţi fac asta. Majoritatea îşi privesc copiii ca pe o posesie, ca pe o casă care trebuie mobilată şi pe care, de obicei, o mobilează cu prostii pentru că, la rândul lor, n-au fost lăsaţi singuri să-şi pună în ei ce au nevoie, ce simt că au nevoie. E un cerc vicios.

*

De aceea, pentru cei mai mulţi călătoria spre centrul nostru începe târziu (dacă începe vreodată). Când vine momentul în care îţi dai seama că exişti (sună stupid, ştiu, dar din experienţă zic că mulţi n-au o conştiinţă clară a propriei existenţe, se văd pe ei cumva tulburi, imaginea despre sine nu-i niciodată perfect clară). Şi când călătoria asta începe nu-i uşor. În primul rând că descoperi lucruri pe care nu le ştiai despre tine şi ele se lovesc, invariabil, de toate chestiile care credeai că vorbesc despre tine dar care au ajuns în tine ca un document care se duce în Recycle Bin. Pur şi simplu erai prin preajmă. În al doilea rând să accepţi despre tine informaţii noi când te vedeai într-un anume fel nu-i de ici de colo.

*

Despre ce e vorba, de fapt, în postul ăsta? Ca să ne fie tuturor uşor, să ne lăsăm copiii în pace odată ce-i avem. Cred că liniştea şi învăţăturile tăcute sunt cele mai bune. Există conversaţii mute extraordinare. Să nu spui niciun cuvânt dar să construieşti un întreg dialog. Aşa ceva chiar se poate. Când te uiţi la un altul, când un părinte se uită la copilul lui, în privirea aia călătoresc cele mai frumoase învăţături. Şi cea mai frumoasă dintre toate e aia care spune: Te iubesc, am încredere în tine şi îmi place cine eşti şi ceea ce ştiu că vei deveni!

Standard

Un gând despre „De-a v-aţi ascunselea … cu noi înşine

  1. „Avem ceva de făcut, d-aia suntem aici.”

    Avem așa de făcut: să ne atingem potențialul care ne-a fost dat, mai mare sau mai mic, dar să-l atingem. Să devenim perfecți în dimensiunea care ne-a fost hărăzită. Să transceadă această dimensiune – este atributul geniilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s