Uncategorized

Poveşti din bucătărie

În băcănia lui Marius Tudosiei „toate cele bune” au rămas „toate bune”. Cică sintagma dintâi aparţinea deja unui business man de prin nordul ţării. Mie a doua varianta mi se pare oricum mai potrivită.

Era într-o vineri când producătorul nostru general m-a chemat în birou şi mi-a zis că de luni o să merg la filmare cu un domn drăguţ (care era cu noi în birou). Am întrebat la ce filmare, cine e domnul şi, în general, ce urmează să se întâmple cu mine. Dar eu cine sunt? Lasă, lasă, du-te şi-ai să vezi. Domnul drăguţ mi-a zis numai că la ora 10.00 ne vedem la Băcănia Veche şi-asta a fost partea uşoară şi fericită că de unde locuiesc Băcănia este la 10 minute de mers pe jos. Doooorm mai mult!, m-am gândit şi aşa am intrat în weekend.

*

Luni s-a dovedit că aveam să asist la filmarea emisiunii de cooking, Sănătatea în bucate. Ok, să asist era formula simpatică a lui „nu-i greu, o să înveţi, că de lunea viitoare vei face asta singură”, a spus domnul drăguţ. Să fac singură ce? Ce-aţi spus? Totul devine confuz când în preajmă ai camere, lumini, fire, toate la o sumă de peste 100.000 de euro cu care trebuie să produci o emisiune. Însă nu-i necuratul atât de negru. În realitate a trebuit să învăţ ce trebuie să urmăresc la o filmare: imaginile şi ce spune Marius (anume să grăiască frumos şi cu sens). În plus, misterele bucătăriei aveau să înceapă să se dezlege încet-încet.

*

Ironia face, şi puteţi întreba pe oricine mi-e prieten, că, pentru mine, bucătăria e … tărâm limitat. Sigur, tot ironia face că, pe când aveam 4 ani şi trebuia să merg la grădiniţă, i-am jurat bunicii că, de nu mă va da instituţiei de învăţământ, mă fac bucătăreasă ca ea. Poate că, pe undeva, am avut gura aurită. Bucătăreasă n-am devenit, dar iată că prevestirea mă urmăreşte. Hoaţa!

*

Cu toate astea, Marius găteşte minunat şi văzând ce face mi-a încolţit în minte: dacă şi eu …? Vă rog să-mi înţelegeţi ezitarea de-a termina fraza asta că mi-e teamă că iar cobesc şi cine ştie prin ce jurii înalte la vreun Master Chef mă vedeţi aruncând cu făină şi ouă în concurenţi nepricepuţi.

*

Ceva, ceva tot am prins. O metaforă, fireşte, că doar nu vă aşteptaţi să fi gătit (deşi mă bate gândul unei omlete cu rucola weekend-ul ăsta, e într-un mare fel amestecul, poze negreşit voi posta să ştie on-line-ul lumii când sunt bună de măritat). Metafora ar fi că, mai departe de orice cărnuri şi amestecuri şi idei de tot felul, condimentele-s la putere. Serios! Mă uit la Marius şi când îl aud cum vorbeşte de mentă, salvie, condimente greceşti şi îl văd cum rupe pătrunjel, mărar şi alte verzituri din grădina proprie, mai că-mi vine să car frunze de salată şi spanac în geantă, pe post de snack-uri, în locul altor grozăvii dulci şi nesănătoase.

*

Condimentele sunt importante în mâncare, la fel cum sunt importante şi în oameni. Ne place o mâncare când este gustoasă pentru că îi simţim texturile şi aromele. Când vine vorba de oameni, socoteala este cam aceeaşi: ne atrag textura şi aroma pe care o persoană le emană. Ne place când e caldă, când e dulce sau, dimpotrivă, când este iute şi simţim că avem nevoie de un gust complementar ca să o stingem pentru a o putea savura mai departe.

http://bit.ly/GNalsr

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Poveşti din bucătărie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s