Uncategorized

Mă maturizez, deci slăbesc

Cu toate că am în continuare în jurul a 60 de kilograme (plus/minus, nu deconspir „suma” exactă că am înţeles că fetele trebuie să se păstreze învăluite în mister :P), tot mai multă lume îmi spune că m-am schimbat (n-am vrut s-o dau p-aia umflată în pene cu „ai slăbit”, dar la asta se referă când vorbesc despre schimbare în ceea ce mă priveşte). Dacă, pe cântar, am la fel, dar în ochii lor cântăresc mai puţin, ce se întâmplă de fapt?

*

Nu vă ţineţi respiraţia, fetelor, nu urmează o explicaţie ştiinţifică, ci una personală dublată, bănuiesc, de multă fantezie (spun „bănuiesc” fiindcă dacă n-ar fi bănuială, ar fi ştiinţă, dar tocmai v-am zis că asta nu e :)).

Am găsit răspunsul tot în „biblia” ultimelor zile, „Pădurea norvegiană” a lui Haruki Murakami (pe care am încheiat-o, în lacrimi, în după-amiaza asta, dar e o altă poveste la care am să revin într-un post).

– Şi stunci de ce slăbeşti?

-Mă maturizez, am zis eu.

-Da, ai dreptate, spuse ea. Te-ai schimbat…faţă de cum erai înainte.

-Ţi-am spus că m-am maturizat. Sunt şi eu adult acum.

*

Adult nu ştiu dacă sunt, dar ce ştiu este că mai matură decât mulţi maturi m-am simţit mereu. Şi pentru că gândurile pe care le aveam erau, de multe ori, în dezacord cu vârsta pe care o aveam, am simţit mereu lipsa unei coordonări între vârsta biologică şi vârsta mentală care, în ultima vreme, încep să se alinieze binişor. Inclusiv prin această iluzie optică a altora că am scăzut în greutate. Ce s-a întâmplat de fapt?

*

Aşa cum scriam în postul anterior, că maturizarea este despre a te arăta mai degrabă decât despre a te ascunde, am început să mă fac mai văzută. Şi asta pleacă de la un lucru simplu: spun ce văd şi ce simt când văd şi când simt. Într-un fel asta făceam şi înainte dar mesajul încercam să-l diluez cu vorbe care, poate, să nu sune ca din topor. În ultima vreme vorbesc mai mult ca din topor, mai simplu, mai tranşant şi, să vezi, cred că aici e „secretul”: se ard caloriile.

Cred că emoţiile pe care le ţineam înăuntru, înainte sau pe care le puneam în mesaje codate aveau efectul unui aliment greu digerabil. Nici acum nu spun oricui ce simt atunci când îmi vine, dar am făcut progrese considerabile şi tocmai treaba asta face ca tot mai puţine „alimente emoţionale” să se ardă, în loc să se depună.

*

E vorba de asumare şi, deşi am zis că am fost mereu o tipă responsabilă, responsabilitatea asta nu înseamnă doar să îţi faci lecţiile la şcoală, să dai bună ziua cunoscuţilor şi să suni prietenii de ziua lor. Mai înseamnă (poate mai ales asta) să transmiţi direct şi sincer ce ai de spus pentru că dialogul ăsta direct e exact ce o să-ţi salveze economiile financiare în câţiva ani când nu va trebui să te duci la terapeut fiindcă n-ai zis ce-ai vrut să zici la un moment dat.

*

Să fii adult pare să fie un lucru mişto şi cred că mă voi simţi în formă în ipostaza asta. Mai am câteva lucruri de făcut până acolo, cum ar fi să reuşesc să mă mut de acasă curând (m-am gândit dacă să scriu asta sau nu pentru că, în definitiv, să te muţi de acasă e primul pas spre maturizare; pe de altă parte, m-am simţit bine acasă, părinţii mei îmi sunt ca nişte fraţi – mai mici 😛 bună, mama! – iar drumul meu spre maturizare a fost, şi este, un proces independent fără nicio legătură cu situaţia mea locativă).

*

Ştiu că 30 va fi o vârstă care îmi va plăcea mult. Simt asta de când eram în liceu. Oare cât de slabă o să fiu atunci?

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s