Uncategorized

Opinii

Am tot mai puţine opinii! Nici măcar nu-s înţeleaptă în sensul lui „le am, dar le ţin pentru mine, doar dacă mă întreabă cineva le scot din cutia Pandorei şi le revărs”.

*

De când, în ultimii 2 ani, să zicem, dau tot mai mult peste argumentul „fiecare crede ce vrea, despre asta e democraţia, asta înseamnă să fii liber” m-am gândit că nu mai are prea mult sens să încerc să formulez vreo opinie despre ceva devreme ce e posibil, ca destul de rar, să mai ajung la vreun numitor comun cu cineva pe vreo temă, oricare ar fi ea.

*

Şi-apoi opinia nu prea are valoare la nivel argumentativ întrucât ea pare să se bazeze mai degrabă pe experienţe personale şi credinţe cu care, în cap şi-n inimă, ne simţim pur şi simplu confortabil fără dovada că, în realitate, ele are fi bune la ceva. Întrebuinţată astfel, opinia are mai degrabă efect „placebo”: gândul X ne bucură şi ne creează starea Z de bine. Sau invers. Şi ne simţim rău.

*

Totul devine atât de vast şi, nu-s prima care o zice, caracterul înaintării în vârstă nu-i nici pe departe lămuritor. Dimpotrivă!

*

Cred că tocmai v-am spus opinia mea despre opinie, aşa-i?

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s