Uncategorized

Intrigă matrimonială

„Trei iubiţi” pictat de Théodore Géricault în 1817. Din fericire, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în romanul lui Jeffrey Eugenides, în tabloul ăsta totul e vis şi armonie.

Te iubesc! Dar tu-l iubeşti pe altul. Altul nu se iubeşte nici măcar pe sine, dărămite pe altcineva?

*

Şi poate te întrebi: „Cum am ajuns aici?”

Şi poate îţi spui: „Asta nu-i frumoasa mea casă”.

Şi poate îţi spui: „Asta nu-i frumoasa mea nevastă”.

*

Madeline, Mitchell şi Leonard termină facultatea. Fiecare e student, cumva, eminent şi viaţa se arată, de-acum, plină de posibilităţi. Viitorul e înţesat cu planuri şi fiecare zi care urmează pare că va fi atinsă de magia propriei alegeri care să fie în deplinătate cu aspiraţiile pe care le au. Madeline, Mitchell şi Leonard află că în realitate lucrurile sunt puţin diferite.

*

Mitchell o iubeşte pe Madeline , dar Madeline îl iubeşte pe Leonard. Mitchell ar face orice pentru Madeline, în timp ce egoistul de Leonard, deşi n-ar face mai nimic, o ţine pe jar pe Madeline care n-are pace. Cumva ca-n viaţă: îi respingem pe cei care ni se oferă şi tânjim după cei care se lasă greu.

*

Madeline se căsătoreşte cu Leonard şi curând află că omul e maniaco-depresiv. Mitchell pleacă în lume să călătorească pentru un an, dar n-o uită pe Madeline. Madeline aspiră la liniştea pe care Mitchell i-ar fi putut-o oferi, dar se simte vinovată că gândeşte aşa doar pentru că Leonard e pe pastile, iar stările lui de spirit trec de la o extremă la alta cu viteza TGV-ului franţuzesc. Este dragostea „îndelung răbdătoare şi plină de bunătate” ca-n Biblie?

*

Sigur că este! Până când argumentele se termină şi energia se scurge cu repeziciunea cu care un lac seacă sub soarele dogoritor al unei veri inexplicabile.

*

Mitchell se gândeşte că Madeline este iubirea vieţii lui şi-n călătoria sabatică n-o poate da uitării. De fapt, drumul ăsta prin lume nu-i doar ocazia de-a vedea ce se-ntâmplă prin alte locuri, ci încercarea de-a găsi un echilibru amoros: ce faci când o persoană te obsedează până într-acolo încât pleci unde vezi cu ochii ca s-o dai uitării şi, dacă nu poţi face asta, încerci să înveţi să dozezi gândul care se-ndreaptă, mereu, spre persoana cu pricina?

*

Dar se întâmplă ceva care face toate personajele să îşi dea seama ce este bine pentru ele. E ca o trezire!

*

Intriga matrimonială” a lui Jeffrey Eugenides, câştigător de Pulitzer pentru romanul „Middlesex”, conţine unele dintre cele mai bune pasaje pe care le-am citit în vreun roman în ultima vreme şi din punctul ăsta de vedere reuşeşte să-l ia şi pe Haruki Murakami.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s