Uncategorized

Luca, hai la joacă!

În cartierul Floreasca nu a fost zi, vară sau iarnă, în care să nu ieşim la joacă. Părinţii noştri, ca şi părinţii copiilor de azi, lucrau 8 ore pe zi, dar atunci când ajungeau acasă ştiau că au o misiune clară: noi trebuia să ajungem în parc. Dacă mulţi dintre părinţii de azi sunt prea obosiţi ca să mai facă asta pentru copiii lor, ai noştri au fost exemplari din acest punct de vedere şi nu-mi aduc aminte zile în care să inventeze scuze ca nu putem ieşi pentru că am avut o zi lungă. Aşa ceva nu exista.

*

Pe strada George Călinescu, în blocul dintre numerele 25 şi 35, stătea Luca. Deasupra sau dedesubt locuia Alexandru care, ulterior, mi-a fost coleg de şcoală generală şi a cărui mamă se plângea, mereu, că Andu e leneş. Azi, când Alexandru e cu un cap mai înalt decât mama lui, aceasta crede la fel despre el. Ne mai întâlnim din când în când şi-mi spune, sec, „Alexandru nu face nimic„.

*

Luca şi Petru, deşi fraţi, erau foarte diferiţi. Luca era agitat, mereu pus pe şotii, de neoprit. În schimb, Petru era firea artistică a familiei, cânta la pian, era liniştit şi mai niciodată nu reuşeam să-l determinăm să se urce în copaci cu noi. Prefera să stea cu oamenii mari, în preajma părinţilor.

*

La zilele de naştere situaţia nu se schimba. Luca era sufletul petrecerii, iar Petru, fratele mai mare, urmărea mereu, din umbră, agitaţia. Pereţii mâzgăliţi erau tot opera lui Luca. Ana, mama lor, povestea mereu amuzată despre „operele” lui Luca şi ştiu că restul părinţilor, care ne crescuseră cu aceeaşi spaimă că într-o zi am putea umple pereţii de nedorite tablouri fără sens, o ascultau, fascinaţi de entuziasmul cu care femeia povestea despre ghiduşiile puştiului.

*

Când am intrat în clasa I, nu ne-am mai văzut atât de des. Fiecare, înscris la şcoli diferite, a început să-şi facă prieteni noi şi întâlnirile au devenit tot mai rare. Între timp, tatăl fraţilor a devenit cunoscut om de televiziune, Ana, mama lor, a murit, iar familia, redusă numeric din pricina sorţii nedorite, s-a mutat, aşa cum aveam să aflu, în Cartierul Francez. Când îl vedeam pe tată la televizor, ne aminteam de Luca şi de Petru şi ne întrebam ce mai fac. Apoi au plecat la facultate în Anglia şi, cam pe atunci, tata s-a întâlnit cu omul de televiziune care i-a spus ce fac copiii lui.

*

Lui Luca nu trebuia să-i spui „hai la joacă!„.

Luca era mereu gata de acţiune!

 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s