Uncategorized

Viaţa ca un carnaval: în spatele distracţiei stă un hău înfricoşător

Pink pe coperta albumului „Funhouse” lansat în 2009

Încep alambicat: dacă ştii serialul „Californication” poate că ai trecut prin aceleaşi senzaţii, ca şi mine, urmărindu-l. În primul sezon eşti fascinat de viaţa tuturor. Toţi apar drept maturi cu coloană vertebrală şi orice s-ar întâmpla sau li s-ar întâmpla, nimic nu pare să-i zdruncine. Chiar şi atunci când viaţa pare la intersecţia dintre bodegă şi casă de toleranţă, nu poţi să nu fii fascinat de un soi de echilibru pe care parcă îl miroşi: băi, oamenii ăsţia au şi viaţă profesională, şi viaţă emoţională, şi viaţă sexuală, toate într-o balanţă de invidiat.

Însă odată cu sezonul doi, laptele şi mierea asta începe să te tulbure pentru că apare întrebarea: unde-s limitele? Cauţi o barieră, un stop-joc, ceva care să te facă să spui: ptiu, deci ăsta este punctul critic al lui cutare personaj, ce bine! Ce se întâmplă de fapt?

*

Unul dintre cele mai bune răspunsuri este dat de Alecia Beth More, cunoscută mai degrabă ca Pink, în albumul „Funhouse”, cel de-al cincelea lansat în 2009. Probabil unul dintre cele mai vulnerabile emoţional albume ale lui Pink, suferinţa reală care transcede melodii aparent vesele datorită liniei melodice antrenante sau al unui videoclip şugubăţ ne face să simţim ce simte şi ea mai ales că experienţa despre care vorbeşte este una banală prin faptul că trecem cu toţii prin ea: iubirea şi faţetele ei.

*

La o primă vedere, iubirea, ca stare împărtăşită, pare să reziste prin însăşi energia copleşitoare pe care o degajă din şi înspre cei care formează un cuplu (sau nu neapărat). De fapt vorbim despre o energie care, la un moment dat, este întreruptă de ceva mult mai puternic: egoul şi păcălelile lui. Când spun că este mai puternic mă refer la faptul că angoasele care apar când iubim sunt, în mare parte, cultivate de o societate bazată pe crearea şi rezolvarea de probleme. „E prea bine, se va întâmpla ceva rău„, „N-are cum să fie totul atât de roz” sau „O să se strice totul curând” sunt gânduri-piedică care, rulate iar şi iar, vor face ceea ce prezicem că vor face: vor acţiona în sensul invocat de noi.

*

Fără să îmi doresc să explic, de data aceasta, dimensiunea falsă a acestei gândiri hoaţe, spun că acesta este contextul în care cele mai multe dintre relaţii au loc astăzi: sub ameninţarea sfârşitului apocaliptic. Şi poate că n-ar fi o problemă devreme ce anul 2012 stă oricum sub semnul finalurilor.

Pink a surprins foarte bine în albumul „Funhouse” tot acest mecanism al iubirii, îndoielii de iubire, siguranţei că pe cont propriu e mai bine şi mai puţin dureros, dar că, chiar şi-aşa, nevoia de un altul ne face să reluăm ciclul gândirii şi simţirii dureroase cu senzaţia că, mai bine ca oricând, săracul câine pavlovian trăieşte, de fapt, în fiecare dintre noi.

*

I guess I just lost my husband,
I don’t know where he went,
So I’m gonna drink my money,
I’m not gonna pay his rent,
I got a brand new attitude and
I’m gonna wear it tonight,
I wanna get in trouble,
I wanna start a fight.

I don’t know if I can yell any louder,
How many times have I kicked you out of here?
Or said something insulting?

I can be so mean when I wanna be,
I am capable of really anything,
I can cut you into pieces,
When my heart is, broken.

Please don’t leave me
I always say how I don’t need you
But it’s always gonna come right back to this
Please don’t leave me.

I don’t wanna be the girl who laughs the loudest
Or the girl who never wants to be alone
I don’t wanna be that call at 4 o’clock in the morning
‘Cos I’m the only one you know in the world that won’t be home

Ah the sun is blinding
I stayed up again
Oh, I am finding
That’s not the way I want my story to end

I’m safe
Up high
Nothing can touch me
But why do I feel this party’s over?
No pain
Inside
You’re my protection
How do I feel this good sober?

Have you ever fed a lover with just your hands?
Closed your eyes and trusted, just trusted?
Have you ever thrown a fist full of glitter in the air?
Have you ever looked fear in the face and said, „I just don’t care”?

It’s only half past the point of no return
The tip of the iceberg
The sun before the burn
The thunder before the lightning
The breath before the phrase
Have you ever felt this way?

*

Despre albumul „Funhouse” şi viaţa ca un carnaval în spatele căruia stă un hău înfricoşător, Pink spunea într-un interviu:

Clowns are supposed to be happy, but they are really scary. Carnivals are supposed to be fun, but really they are kind of creepy.” […] „and that’s like life to me, and love. Love is supposed to be fun, but it can sometimes be really scary. And the funhouse mirrors that make you look so distorted that you don’t recognize yourself and you ask yourself, ‘How did I get here? How do I get out of here?’ But, you think that you want to do it again. That is the same as love and life. It’s a metaphor for being in love and for life.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s