Uncategorized

Călătorie

Printre picăturile mari şi nervoase de ploaie, oraşul apare ca o rufă înnecată la înmuiat într-un lighean vechi, plin ochi cu apă cu rugină şi un parfumant care te intoxică cu mireasma lui.

Deschid uşa şi-mi arunc rucascul roz cu inimi albe şi verzi pe bancheta din spate. Mă aplec şi-ncerc să-mi pun piciorul drept înăuntru dar bocancul negru cu ţinte loveşte scaunul şoferului. N-am eu picioare lungi, chiar deloc, dar de data asta am o problemă cu a mi le băga într-o maşină. Îmi proptesc talpa de partea de jos a spătarului, mă aşez, îmi trag şi piciorul stâng, apoi trântesc uşa şi spun adresa. Şoferul zice de două ori: DA, DA! şi continuă să vorbească la telefon. Ştiu că n-a auzit ce i-am zis şi că, undeva în drum, mă va întreba, din nou, unde vreau să merg.

*

Este prima dată pe ziua de azi când îmi dau seama că exist. În alergătura de peste zi am adesea o vagă senzaţie de lipsă de corporalitate ca şi când uit că mintea cu care mă plimb încolo şi încoace duce după sine un cap, un gât, un trunchi, mâini şi picioare, o faţă. Sunt momente lipsite de conştienţă deşi conştiinţa este activă. Într-o stare de semi-visare, întreb, răspund, ascult, vorbesc, deşi adesea mi se pare că un bulgăre de energie invizibil face toate astea. Mă uit pe geam şi-n viteza moderată a maşinii îmi văd imaginea reflectată. Cearcănele sunt mai adânci ca altă dată, deşi oboseala este mai puţină ca altă dată. Predomină o stare de linişte, de împăcare, cu oameni dragi care mi se plimbă prin faţa ochilor, cu gânduri frumoase. Mi se face somn.

*

– Ratez meciul, da! Îl ratez pe Gigi, vedea-i-aş mecla aia de primar în slujba crucii. Primar, ăsta? 2 săptămâni să-l văd, să râd. La Steaua, poate, da, hai, că-i echipa mea de suflet, mare bagabont Gigi, nu mai e ce era, dar treacă-meargă, e acolo de când lumea. S-a prostit! Cu religia, cu crucea, cu Dumnezeu. Săracul Dumnezeu! Ce-o gândi despre Gigi? Dintre toţi care să creadă în el, tocmai cu ţăranul ăsta cioban s-a ales să-i facă reclamă cea mai agresivă de ajunge lumea să se pişe pe Cel de Sus de atâta sictir că un idiot vorbeşte de el ca şi când ar fi fra-su.

Face o pauză şi se întoarce spre mine.

– Deci, unde vreţi să vă duc?

*

Aici puteţi opri, zic.

Mă scuzaţi că am vorbit atâta, aşa sunt eu.

*

L-am scuzat, deşi n-aveam ce.

Oricum crezusem tot drumul că vorbeşte la telefon, nu cu mine.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s