Uncategorized

Buimac, cazi în timpul nopţii, lângă pat, în drum spre baie. Mic ghid de supravieţuire

Pipi noaptea. Ni se întâmplă tuturor! Însă experienţa mea de aseară putea să aibă un final tragic.

***

Era vreo patru dimineaţa când am simţit chemarea. Teleghidat, te ridici şi, cu ochii închişi, lovind perne, genţi, scaune, sticle cu apă şi orice se mai află pe covor, reuşeşti să părăseşti camera, să intri în baie şi, într-o deplină stare de inconştienţă, să faci ce-ai de făcut. Starea este asemănătoare cu a ajunge acasă când eşti beat. Drumul, oricât de greu ar părea, e ca un cip implantat în ceafă, e un GPS care stă activat chiar şi-atunci când tu nu eşti.

***

Şi mă ridic din pat. Pun piciorul pe covor şi simt durerea. Mă scurtcircuitează! Simt voma în gât. Transpir instantaneu. CAD. Muşchii gambei încârligaţi. E cea mai oribilă durere din lume, depăşeşte orice, dacă vreunul dintre noi are în viaţa asta vreo experienţă soră cu moartea, asta e! Nu mai văd nimic, căldura e insuportabilă, îmi scot tricoul, e parcă mai cald.

***

Reuşesc să ajung la baie, îmi masez muşchii, mă rog să se lase, să dispară durerea. Plâng! Mi-e somn şi plâng şi mi se pare ridicolă situaţia şi-mi imaginez că mor cu capul pe colacul de WC, cu fundul pe preşul mov de baie, într-o noapte toridă de vară, 2012, ce aiurea! Îmi bag două degete pe gât, durerea merge mână-n mână cu borâtul. Dar nu-mi vine, n-are ce, am mâncat puţin toată ziua, dacă e ceva acolo, e-n adâncime şi, cum stau aşa deasupra budei, mă doare-n capul pieptului că mă forţez să găsesc ceva, să dau la boboci. Şi mă doare şi gamba. Mă doare tot corpul că senzaţia s-a propagat instantaneu.

***

Am aţipit! Nu mult, poate vreo 10 minute. Deschid ochii şi simt în nări mirosul puternic de parfumant de WC amestecat cu pipi. Deci am apucat să fac pipi. Evrika! Durerea s-a dus, dar muşchii sunt în continuare tensionaţi. A dispărut şi greaţa, dar mă doare-n gât. Oare cât de adânc mi-am băgat degetele? Mă doare capul, şi e cald, şi mi-e sete. Ajung la bucătărie, beau apă, mă-ntorc în pat. Adorm instantaneu!

***

Dimineaţă durerea de cap nu dispăruse. Ca atunci când adormi supărat sau plângând şi te trezeşti cu aceeaşi stare mizerabilă pe care parcă ai cărat-o cu tine în cele 7 ore de netrezire.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s