Uncategorized

Înot spre victorii (de tot felul)

Samuel (17 ani) şi Naomi (15 ani). În urmă cu 3 ani abia se puteau ţine la suprafaţa apei. Azi sunt calificaţi la Jocurile Paralimpice de la Londra.

Noimebrie 2011. Reşedinţa Ambasadorului Marii Britanii. Invitată, m-am dus să văd care este componenţa echipei de sportivi pentru Jocurile Paralimpice de la Londra din 2012. Atunci i-am văzut pe ei.

***

Samuel şi Naomi Ciorap. Fraţi. Înotători. Nevăzători. Olimpici! Să n-ai niciun reper vizual şi, cu toate astea, să ţii culoarul drept preţ de patru bazine. Adică vreo 200 de metri. Am mai scris despre asta, despre faptul că cine a înotat măcar o dată, un bazin de 50 de metri lungime, coordonat din toate punctele de vedere – respiraţie, bătaie corectă din picioare, mâini care navighează prin apă ca nişte vâsle – ştie că e greu. Dar să le faci pe toate astea fără să vezi în ce direcţie te îndrepţi, pare supraomenesc!

***

Am ştiut că trebuie să scriu despre ei! Când îmi place vreun subiect, nu fac mare lucru ca să-i determin potenţialul – oare va fi citit, oare va prinde? Pur şi simplu ştiu că acolo e ceva care poate să-i mişte pe alţii pentru că şi-n mine trezeşte ceva. Empatia e modul în care aleg despre ce urmează să scriu. De cele mai multe ori!

I-am zis Cristinei Bazavan ce vreau să fac. I-a plăcut, a acceptat să fie editorul poveştii şi, mai mult, s-a întâmplat o chestie absolut minunată în acele zile: Olympus, producător al iaurtului Oly, scotea primele capace pe care scria în Braille. Era clar! Ei urmau să mă ajute să fac povestea.

***

Februarie 2012. Mă angajez la Digi 24. Povestea nu mai apuc s-o scriu. Dar s-a întâmplat ceva şi mai mişto.

Cristina Bazavan povesteşte cum s-a născut, de la ideea asta a unui story, o campanie întreagă, „Hai, România! Împreună putem învinge.”

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s