Uncategorized

Hoţii strigă: „Hoţii!”. Noi îi strigăm pe hoţi pe nume.

În ianuarie, jandarmii şi protestatarii n-au putut să se ţină departe unii de ceilalţi. De la iubire la ură şi de la ură la iubire, „dansul bulanului” a fost laitmotivul „balului”

Foto: Bogdan Chesaru

Am un gând: dacă aş fi filmat, în iarnă, îmbrâncelile dintre jandarmi şi protestatari, aş fi pus, la montaj, drept coloana sonoră, melodia lui Carl Carlton, Everlasting love. Dacă e everlasting, îmi zic că şi-n ziua asta toridă, de 4 iulie, „iubirea” dintre cele două părţi ar putea continua. Vremea ţine cu minoritatea indignată, timpul e numai bun pentru revoltă, pentru nemulţumiri, pentru apărarea statului de drept şi-a democraţiei. Asta e placa pentru care se iese.

***

La ceasul de la Universitate, timpul protestului a venit din nou. Bocancii grei au fost schimbaţi cu şlapii.

Cu un sfert de oră înainte de 19.00, Piaţa Universităţii este goală. La Fântână, o mână de ultraşi vorbesc despre una, alta în timp ce în faţă la Teatrul Naţional, protestatari de vârsta a treia, vreo patru la număr, scandează: „Jos, Băsescu!”. Deşi sunt acolo din iarnă şi n-au ratat nicio zi să zică ce vor, e în continuare neclar ce-şi doresc. Arată mai degrabă ca o familie şi asta pentru că zona e împânzită cu afişe cu sloganuri, iar băncile au fost acoperite cu pături. Când nu ţipă, se aşează şi discută.

Pe gardul din faţa Facultăţii de Geografie nişte cearceafuri care par puse la uscat aruncă cu mesaje-n trecători. Înşirate, ele cer sau dau seamă de starea lucrurilor: „Noi vrem respect”, „Ne-aţi trădat cu toţii”, „PDL şi USL, aceeaşi mizerie”, „Democraţie reală acum” şi „Aveaţi un singur lucru de făcut: să ne asiguraţi un trai decent. Sunteţi concediaţi”. Trecătorii încetinesc pasul ca să citească ce scrie, unii fac poze, dar majoritatea n-are timp nici măcar să întoarcă privirea. Sunt pasivi ca şi când ce se întâmplă nu-i priveşte şi pe ei.

România TV şi Antena 3 sunt primele televiziuni care ajung în faţă la fântână. Parchează maşinile, reporterii aruncă o privire în jur, camermanii îşi aranjează aparatele. E nevoie de cele mai bune unghiuri ca să redai piesa la televizor. Pentru că, aşa cum s-a întâmplat în iarnă, the revolution will be televised.

***

„Ce-i acolo, bă, bar de negri?”, întreabă un ultras, abia venit în Piaţă, spre prietenii lui. Au vârste cuprinse între 35-40 de ani, iar unul dintre ei are pe umeri un copil: o fetiţă care n-are mai mult de 3 ani. Pe unii îi recunosc de când eram în liceu, sunt veterani ai unor locuri în care mi-am petrecut adolescenţa: Fire, Expirat, Underworld. Acum sunt maturi, îmbătrâniţi unii dintre ei, obosiţi ca şi când toţi anii trecuţi şi toată muzica punk pe care au ascultat-o n-a rezolvat nimic. Aerul dezamăgirii pluteşte ca un nor toxic deasupra lor şi-n ciuda caterincii şi-a vorbelor de duh, realitatea a arătat că atunci când te împotriveşti, suferinţa e mai întâi înăuntru. Că se vede în afară, e una, că ea nu reuşeşte să-i lovească pe cei pe care ne-am dori să-i lovească, e o cu totul altă poveste. De obicei, cam aşa se întâmplă: să-ţi dai duhul pentru oameni, idei şi principii de care celorlalţi nu le pasă nici cât negru sub unghie. Aşa-i viaţa!

SLC Punk e un film în care un grup de punkeri se împotriveşte sistemului. În final, descoperă că totul e o utopie şi că, dacă vrei să faci schimbări cu adevărat, trebuie să lupţi din interior. Merită văzut!

***

Foto: Vlad Ursulean

Teo Zăbavă, iniţiatoarea protestului şi soţia lui Mircea Toma, apare în piaţă la 19.00. Se duce la ultraşi, îi salută, apoi prinde un banner pe care scrie: „Ponta şi Antonescu l-au plagiat pe Băsescu” şi „Acelaşi scenariu, alţi actori: ne-am săturat să fim spectatori”.

Primele camere încep să filmeze. La majoritatea posturilor a început principalul buletin de ştiri şi toţi caută să aibă imagini cât mai bune. Protestatarii ştiu asta: se aliniază frumos, cu pancarte înspre obiectivele de filmare, şi încep să strige. Ultraşii sunt cei care dau tonul şi, fără ei, partea de entertainment ar lipsi cu desăvârşire. În spatele lor, pe o băncuţă, o doamnă şi doi tineri decupează noi sloganuri scrise pe hârtie roşie. Mi-aduc aminte de Street Delivery. Şi ei au de oferit ceva străzii: nemulţumire!

***

În faţă la Teatrul Naţional, bătrânii sunt viguroşi. Cu pălării pe cap şi haine lejere de vară, au antrenamentul făcut aşa că flutură steaguri ale României şi ţipă că Băsescu trebuie să plece. La fântână, eleganţa vestimentară predomină. Protestatarii sunt frumos îmbrăcaţi, unii vin de la muncă, alţii de-acasă. O scandare îmi trece prin minte: „Noi nu ripostăm ca să nu ne şifonăm”. Dacă în iarnă lumea sărea şi se bătea de nervi şi frig, de data asta curăţenia pare atât de împământenită că nu-mi imaginez că cineva s-ar şifona de dragul scandalului şi-al democraţiei.

***

Foto: Vlad Ursulean

„Ole, ole, PDL şi USL fură prin rotaţie”, „S-a dat şpagă barosană pentru Roşia Montană”, „Noi vrem democraţie, nu să fim conduşi de SIE” sunt sloganuri cântate.

„Ce vreţi să strig pentru echilibru?”, întreabă cel care ţine portavocea.

„România, stat poliţienesc”, răspund, într-o voce, ultraşii.

„Nu-i nimic dacă n-aţi fost în iarnă aici, vă aducem aminte cum a fost”, reia portavocea.

„Săriţi cu toţii şi strigaţi tare că România nu e de vânzare”, cântă ultraţii.

Nimeni nu mai sare cu ei.

***

Andrei Crăciun, lider numit sau asumat al protestelor din iarnă, ajunge în piaţă. Trece la portavoce. În spatele lui, un ultras e nostalgic: „Un haos mic ar fi binevenit: 2-3 pietre pentru dezmorţire”. Colegii lui continuă să scandeze: „Şi jandarmii ne iubeşte, d-aia ne încercuieşte”, „Niciodată nu vom fi colonie FMI” şi „Jandarmul înarmat e ca musca pe căcat”. Unul dintre ei, în tricou alb cu negru, blugi trei sferturi, adidaşi pe care scrie SKATE, brunet, bronzat şi cu ochi verzi-albaştri are tatuată o bombă pe braţ. Deocamdată doar oamenii sunt cei care sar în aer …

***

E ora 20.00 şi-n piaţă nu-s mai mult de 150 de oameni. Tudor Chirilă se plimbă cu o faţă serioasă şi împarte pliante pe care scrie: „Ponta, Băse, încotro e Târgovişte?”. Mă scârbeşte flyerul, îi trag un scuipat imaginar şi milă e ceea ce simt: că oameni tineri, lideri de opinie cred că Târgovişte şi-un glonte în cap e soluţia.

Dar care e, de fapt, problema? Pentru ce s-a protestat?

– Împotriva atacurilor la adresa instituțiilor cu rol de arbitru într-un stat de drept, un abuz la adresa principiilor și funcționării democratice;
– Împotriva comportamentului abuziv și antidemocratic al Guvernului;
– Împotriva corupției și aservirii intituțiilor publice intereselor partidelor, orice culoare politică ar avea;
– Împotriva aroganței și disprețului clasei politice față de aplicarea legilor în România.

Ce-a ieşit?

Ca-n reclama cu femeia care nu se răhăţeşte o zi întreagă, „mai nimic”. Oamenii au confundat problema de fond legată de încălcarea procedurilor şi lupta personală a politicianilor care deserveşte interesul cetăţenilor cu politicienii, ca figuri pe scena publică.

***

EPILOG

Mi-a plăcut ceea ce a scris Paul Balogh, de la Humanitas, pe Facebook: „Ma declar deprimat. Cred ca USL a castigat, ne-a ras. Ne-au facut-o. Ce ma face sa fiu atat de negru? Azi, in Bucuresti, doua demonstratii: una la Victoriei, una la Universitate. Cea de la Victoriei, aproape dubla ca numar fatza de cea de ieri din acelasi loc. Azi cam 5-600 de oameni. Cand esti printre ei si strigi, par multi. Oameni simpatici, unii persoane publice, altii prieteni de pe Facebook cu simpatii comune. E un spirit fain care ne leaga. Cand treci pe trotuarul celalalt, insa, ai revelatia: sunt doar o mana de oameni. 600 de oameni. Spre comparatie, pe Nicusor l-au votat 50.000 de oameni si tot n-a facut nimic, nici consilier n-a iesit. Suma de 600 este insignifianta. Vorba unui prieten, nici eu n-as demisiona daca mana asta de oameni ar fi „presiunea publica”. UE pare sa ne fi lasat in plata Domnului. Astazi, dupa grozaviile de ieri intamplate in Romania, ar fi trebui sa ia foc UE. N-a luat. Ai fi zis ca vajnicii aparatori ai democratiei din iarna ar fi iesit acum, cu forte sporite, sa incerce sa-l dea jos pe Ponta pentru abuzuri. Draci! Nici vorba de asa ceva. La Universitate, unde se zice ca ar fi trebuit sa vina azi hipsterii, ultrasii si diversi alti oameni de bine, a ajuns sa se strige „Joa Basescu”. Tare! Asta e ce trebuia azi sa se strige? Asta e problema acum? Ca nu pleaca Basescu? Concluzia mea e urmatoarea: subtilitatile legate de functionarea unei democratii, in lipsa unei drame televizate, nu ating oamenii. Sunt sigur ca vasta majoritate a Romaniei habar n-avea ca exista vreo Curte Constitutionala si la ce o fi buna aia. Iar oamenii aia care au strigat din toti plamanii „Jos Basescu” in ianuarie probabil au inteles, vazand ce s-a intamplat intre timp, ca au gresit si probabil ca o jena anumita ii impiedica sa mai discute acum, virulent, si sa protesteze. Pe scurt au castigat. USL ne-a facut-o. Ne intoarcem la epoca Nastase, ciocu mic in presa, control pe economie, liniste in frontul justitiei. Temerea mea este ca inca un Basescu nu apare prea curand care sa zguduie lucrurile. Ne mai vedem peste 4 ani, la un nou vot, care poate va reechilibra situatia. Pana una alta, victorie de etapa pentru USL. Game over.”

***

Ora 21.00. Ultraşii traversează bulevardul Nicolae Bălcescu şi se alătură bătrânilor de la Teatrul Naţional. Să-i şicaneze.

Foto: Vlad Ursulean

***

CONCLUZIE

Nu-i lupta noastră! E a lor! Nu e nimic pentru care să mărşăluim pentru că nu avem niciun cuvânt de spus. Treaba stă cam aşa: să ne imaginăm o firmă de dimensiune medie cu câteva sute de angajaţi. Vine un director nou care începe să facă schimbări după pofta inimii, fie că ele-s necesare, fie că nu. Voinţa personală e mai importantă decât raţiunea. Sunt oameni preferaţi şi oameni deloc agreaţi. Prin noua poziţie, directorul poate face ce doreşte. Asta s-a întâmplat, la un nivel mult mai mare, în aceste două luni de la proaspăta guvernare. Asta s-a întâmplat şi înainte de ăştia. Şi se va mai întâmpla!

Eu zic: la naiba cu toate astea! Suntem prea puţini, prea nepăsători, e pur şi simplu o pierdere de vreme.

Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
De blazoane, de canoane si fasoane.
Fiindca banul si prostia sunt pericole morale
Circul vieti ne-a impus salturi mortale.
Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu,
Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea târziu.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s