Uncategorized

Royksopp: norvegienii care sondează după sunete

Ieri v-am povestit despre travaliul drumului până la BESTFEST aşa că azi e rândul pentru întâmplări mai vesele ca să nu credeţi că gustul amar al călătoriei Bucureşti – Tunari a umbrit toată experienţa de festival.

***

Înainte de toate, vă spun însă cum am ajuns la locaţie în ce de-a doua zi. După ce, din nou, nu am reuşit să găsesc oameni cu care umblu de obicei care să meargă acolo, Facebook-ul este cel care m-a scos din situaţia grea. Am întrebat dacă are cineva maşină şi Simina, fostă colegă de liceu şi tipă cu care mă întâlnesc conjunctural, a fost mega amabilă şi m-a cules din drum. Aşa se face că am plecat din Barbu Văcărescu la 18.30 şi la 18.50 eram deja parcaţi şi-n drum spre concertul celor de la Viţa de Vie.

***

Pe Viţa de Vie îi ascult de când eram adolescentă şi nu aveam vreo curiozitate deosebită în ceea ce-i priveşte. M-am dus la concertul lor mai degrabă cu relaxarea că le ştiu versurile, că pot să cânt şi să dansez. Ca atunci când te vezi cu vechi prieteni şi cel mai important în preajma lor e că te simţi confortabil, familiar.

Surpriză! Viţa de Vie a avut un concert acustic, unul în care toate melodiile au fost reorchestrate (flaut, contrabas, muzicuţă) şi-au sunat foarte bine. Să asculţi „Vino la mine” în variantă country e foarte amuzant. Iar efectul nu a întârziat: toată lumea a dansat!

Cârcotaşii au spus că alegerea de-a cânta acustic s-a datorat lipsei lor de suflu: oamenii îmbătrânesc, nu prea mai au energie, aşa că găselniţa cu instrumentele multe care să ia ochii publicului e una care ţine. Nu sunt de acord cu bănuiala asta! În plus, Viţa de Vie sărbătorea 15 ani de carieră, mi se pare firesc să încerce să facă ceva nou cu melodii pe care le-am ascultat de sute de ori.

Adi Despot, solistul Viţa de Vie, e mai sexy ca oricând! Punctez asta pentru că, eh, mi-a plăcut, fireşte, şi pentru că are magnetism. E şi muzician pasionat şi, spre finalul momentului lor a şi spus: „E greu să stai pe scaun la concert”, motiv pentru care a şi dansat pe câteva melodii.

E singura trupă românească, din cele văzute de mine la Bestfest în astea două zile, care a fost chemată la bis şi care, din cauza asta, a întârziat trupa de la scena de lângă, adică pe cei de la Mala Vita, care au fost mişto, dar despre care nu voi scrie azi.

***

La doar 23 de ani, Selah Sue a venit din Belgia în România cu multă energie bună. Majoritatea o ştia din reclama la Kinder Bueno unde melodia „This World” a devenit cunoscută. Însă vocea ei senzaţională are genul de chimie care te atrage s-o asculţi indiferent că-i ştii sau nu melodiile. Orchestraţiile cântecelor sunt, de asemenea, surprinzătoare, antrenante, ai permanent senzaţia că într-o singură melodie se ascund mai multe pentru că genurile şi ritmul se schimbă în permanenţă. De la rap la reggae şi înapoi, Selah Sue le poate face pe toate. Şi astea în timp ce dansează ca o nebună!

***

Fac un salt în prima zi de festival ca să vă povestesc de concertul meu preferat: Paraziţii. Până vineri nu îi ascultasem vreodată live motiv pentru care cineva m-a şi apostrofat: „Nu eşti român adevărat!”. Jignită-n patriotism, m-am aşezat în primele rânduri şi, înconjurată de băieţi cu tricouri cu 20 cm records (până la final, mi-am dorit şi eu unul), am aşteptat să intre-n pâine Cheloo şi Ombladon.

Au fost fenomenali! Cu instrumente pe spate, tobe şi chitare electrice, melodiile lor au sunat cu mult mai bine decât înregistrate. Poate că tobele alea au mereu meritul să dea ritmul care să facă din orice cântec o explozie, poate că vocile lor şi caterinca studiată şi deşteaptă sunt cele care te fac să zâmbeşti în colţul gurii pentru că-ţi aduc aminte de dăţile în care, amar, ai dat şi tu cu muie-n gând într-o savuroasă înlănţuire de vorbe pe care nu le-ai spus niciodată în viu grai. Acum am avut cu toţii şansa să facem asta şi, prin ei, fiecare dintre noi s-a simţit cumva răzbunat şi eliberat. Aşa cum am scris şi pe Facebook: să dai muie cu alţi mii de oameni e o terapie rară şi când ai ocazia să profiţi de ea, o faci la maxim.

***

Cea de-a doua zi de concerte a fost încheiată, pe scena Ciuc, de norvegienii de la Royksopp despre care, până la acest text, puteam să jur că-s suedezi. Habar n-am de ce! ROYKSOPP AU FĂCUT SPECTACOL! Scriu asta cu majuscule pentru că le merită. Hiturile „Happy up there”, „Poor Leno”, „What else is there” şi „Only this moment” nu au lipsit, însă tot ce-au băgat a fost pur şi simplu grozav. Am dansat fără oprire timp de 1 oră şi 40 de minute. În plus, băieţii au venit la bis de 3 ori! Ceea ce, evident, ne-a făcut pe toţi să-i aplaudăm şi mai tare şi să vrem să ascultăm şi mai mult din ceea ce au să ne dea.

***

La întoarcere, parcarea era plină de taxiuri aşa că să iei unul care să-ţi convină a fost strict o chestie de negociere. Majoritatea taximetriştilor cereau între 60 şi 80 de lei până în Bucureşti, adică supra-supra-suprapreţ şi, aşa cum spunea prietena mea, Oana, organizatorii ar putea să bată palma la anul cu câteva companii care să meargă pe aparat, fără suprataxare. Noi, trei oameni, l-am găsit până la urmă pe Wills, un rocker cu plete şi vibe-uri bune, care conduce la taxi Sheriff, şi care ne-a dus până în Floreasca şi Kogălniceanu pentru 40 de lei. În plus tot drumul am ascultat oldies but goldies pe Rock FM aşa că it was a nice trip back home!

***

P.S. Voi updata articolul cu video-uri cu Viţa de Vie şi Royksopp imediat ce ele sunr urcate pe Youtube.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s