Uncategorized

Vânătoarea de 10

Uraaaaa! Să nu uit să-mi dau volumul mai tare la telefon că mă sună posturile de ştiri să mă felicite

Vânătorii de capete … inteligente sunt rugaţi să fie vigilenţi!

***

Avem rezultate la bac mai proaste decât în 2011, dar numărul celor care au luat 10 pe linie este cu doi mai mare decât anul trecut: 67.

***

Încă de ieri, televiziunile de ştiri au dat drumul la vânătoarea de 10. Îi caută, îi găsesc şi-i intervievează, cu întrebări stupide de tipul „de ce nu te interesează un telefon mobil mai performant?”, pe toţi cei care au luat nota maximă ca şi când ar fi salvat lumea de la o de neînchipuit catastrofă.

***

RTV era în direct ieri după-amiază cu un astfel de rar specimen, o fată. Prezentatorul, din studiou, o întreba: „De ce ai vrut să ai 10 la toate materiile?”. Fata îi spunea: „Am învăţat”. Sigur, tipa n-avea vreo năzuinţă d-asta tip „v-arăt eu vouă ce deşteaptă sunt”. Dar întrebările continuau: „Spune-ne, ce-ai vrut să demonstrezi cu această notă?”. Fata a făcut o pauză lungă şi-a răspuns: „N-am vrut să demonstrez nimic, pur şi simplu am …”. „Dar trebuie să fie vreo motivaţie…”, insista doamna de la televizor. Nu ştiu cum s-a terminat discuţia că am schimbat postul.

***

Unii au luat nota 10 la bac. Aşa, şi? Poate că ştiu să gândească şi să înţeleagă lucrurile, poate că-s abili tocilari. Pe acest principiu al notelor mari care, câteodată, nu dau măsura reală a înţelegerii, în anul în care am dat la facultate la Ştiinţe Politice, metodologia se schimbase: eseuri şi discuţie cu o comisie de profesori. Motivul era că, prin examen scris, cei care luaseră note mari în anii precedenţi se dovediseră, în timpul cursurilor, incapabili să formuleze opinii personale, să găsească argumente pentru ele ori să le compare.

***

Să nu-ţi faci chip cioplit din notele mari, nici vreo altă asemănare!

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Vânătoarea de 10

  1. Ce a ajuns si Bac-ul asta. Sperietoare, motiv de sinucidere. Face si desface vieti.
    Si nu tot timpul copii sint de vina. Sint si parintii care ii vor savanti sau cu doctorate si de fapt, progenitura, saraca, nu e in stare intelectual de mai nimic.
    De ce naiba nu intelege poporul ca a studia nu e un lucru firesc si ar trebui lasat pt cei care au aplecare, restul pot sa traiasca si ca maistri, meseriasi, vanzatori, etc.
    Ce, modelele pot defila numai daca au master la SNSPA?!
    Din pacate la noi e invatamintul de masa, deja daca ai sub 2 facultati, master si doctorat esti niic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s